Lifestyle

Povestea lui Aiurilă, scrisă de preșcolari

Povestea lui Aiurilă, scrisă de preșcolari – Ziarul de Mures

Copiii de la 11 grădinițe din județ au participat în data de 30 aprilie 2013, la “Oul sacruâ€, o activitate în care cei mici au învățat lucruri noi despre simbolurile pascale. Activitatea face parte dintr-un schimb de experiență educațional-cultural “Prieteni fără frontiereâ€, inițiat și coordonat de Grădinița Nr. 10. 

“Oul sacruâ€

“Este un proiect educativ în care noi am încercat să îmbinăm pedagogia experiențială cu sărbătorile de Paște și tradițiile care sunt specifice românilor, adică încondeierea ouălor, în diferite tehnici, pictură, lipirea de textile sau decorat cu mărgele. Activitatea se numește “Oul sacruâ€, în care copiii vor învăța ce legătură există între iepurașul de Paște și oul de Paște, și ce legătură există între Paște și ouăle roșii, care vor fi expuse de către Livia Marc muzeograf și Vasile Mureșanâ€, a declarat Sanda Cerghizan, profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița Nr. 10 din Târgu-Mureș.

11 grădinițe implicate

Un lucru inedit este acela că cei mici nu se cunoșteau între ei, nu cunoșteau nici povestea iepurașului. Primind câteva indicii ei au inventat povestea pe care, mai apoi, au ascultat-o. Cei mici au trecut niște probe care au fost analizate și din care au avut de învățat. Activitatea a inclus 10 grădinițe din Târgu-Mureș și una din Luduș. “Sperăm ca proiectul să devină unul internațional pe viitor, să ajungem să cunoaștem cultura și tradițiile altor popoare care sunt la fel de frumoaseâ€, a adăugat Sanda Cerghizan.

Copiii, entuziasmați și implicați. Activitatea s-a desfășurat la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu-Mureș. “Doamnele educatoare s-au gândit să îmbine activitățile de la grădiniță cu cele de la Muzeu, astfel încât iepurașul a venit la grădiniță, adus din alte culturi, iar la Muzeu, copiii se vor întâlni cu tradițiaâ€, a precizat Livia Marc, muzeograf. Copiii au fost entuziasmați de poveste, participând activ la întreaga activitate. 

You may also like…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close