84 de lacrimi de fericire la Căminul pentru Vârstnici
Sâmbătă, 11 ianuarie, vârstnicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureș s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare. Conducerea căminului a sărbătorit primul aniversat al anului 2014, o doamnă care a împlinit frumoasa vârstă de 84 de ani. Lacrimi de fericire, emoție, mulțumiri și multe fotografii. Toate într-o atmosferă liniștită și sub privirile celor care de mulți ani n-au mai avut parte o astfel de surpriză și căldură.
Interacțiunea cu oamenii, factor benefic
Surpriza de sâmbătă este prima schimbare pe care și-a propus-o noul director interimar al căminului, dr. Anca Mariela Florea, care a spus că oamenii au nevoie să interacționeze unii cu alții, să simtă din nou contactul cu societatea, pentru că, de cele mai multe ori, cei care ajung la cămin se simt singuri, abandonați, neputincioși și nefolositori. „De cele mai multe ori momentul intrării în căminul de bătrâni este perceput – din păcate nu doar de către vârstnic, ci, de multe ori, de familie, cunoștințe și comunitate – ca punct terminus, ca „locul unde aștepți să moriâ€. Internații sunt „scutițiâ€, dar mai degrabă privați, de orice activitate utilă, curățenie, gătit, masă, acestea fiind asigurate, mai bine sau mai prost, de căminul respectiv. Astfel, internarea este un moment decisiv de îmbătrânire psihologică, îmbătrânirea capacităților intelectuale, amnezice și scăderea motivației. Indiferent de vârstă, noul rezident al căminului va deveni mai puțin activ fizic și intelectual, se va simți bătrân, singur, abandonat, neputincios și nefolositor. Un prim factor benefic pentru vârstnici este însăși interacțiunea cu oamenii „din interior†sau care vin „din exteriorâ€. Acest contact îi face să simtă că au acces la societatea din care au plecat. Legătura cu această societate trebuie facilitată prin numeroase modalități, printre care și organizarea unor evenimente punctuale ca cel de astăzi: sărbătorirea aniversării Zilei de Naștereâ€, a mărturisit dr. Anca Mariela Florea, director interimar al Căminului pentru Persoane Vârstnice.
Activități creative și recreative
În plus, aceasta dorește, cu ajutorul întregului colectiv, să elaboreze programe de activități creative și recreative prin care vârstnicii să își poată exersa și întreține inteligența, memoria și creativitatea, să învețe și să experimenteze lucruri noi. „Vom elabora programe de activități atât creative, cât și recreative prin care vârstnicii să își poată exersa și întreține inteligența, memoria, creativitatea, vor învăța și experimenta lucruri noi, devenind treptat persoane prezente și cu inițiativă, care păstrează legătura cu societatea, chiar dacă sănătatea sau condiția lor nu le permit contactul direct cu exteriorulâ€, a specificat mărturisit dr. Anca Mariela Florea.



