Lifestyle

Copiii, invitați să-și etaleze ideile creative

Foto C platouAsociația „Creative Hands”, în parteneriat cu librăria Diverta Mureş, organizează sâmbătă, 20 septembrie, în intervalul orar 12-13, în incinta librăriei Diverta, ateliere de creaţie pentru copii de vârstă şcolară şi preşcolară. Potrivit organizatorilor, în această săptămână, Ivona Velicu îi va învăța pe cei mici să realizeze câte un semn pentru uşă. Vârsta recomandată este cinci ani, iar organizatorii promit creativitate, culoare și distracție într-un atelier gratuit. Locurile sunt limitate, iar participare se face pe bază de înscriere la adresa de e-mail: creativehands.ms@gmail.com.

 O toamnă plină de ateliere pentru copii

Cei mici sunt invitați în acest sfârșit de săptămână la un atelier gratuit care le va pune creativitatea la treabă. Vor învăța să confecționeze semne pentru ușă, însă organizatorii atelierului spun că cei dornici pot să urmărească activitatea Asociației pentru că urmează o perioadă plină de surprize. În limita locurilor disponibile, copiii învață de la îndrumători cum să realizeze cele mai interesante obiecte. Mai mult, începând din luna octombrie se vor relua atelierele de creație organizate în parteneriat cu Biblioteca Județeană Mureș. „Atelierele care se țin sâmbătă se adresează copiilor și sunt organizate în parteneriat cu libraria Diverta din Mureș Mall. Intervalul orar de desfășurare a atelierelor este 12,00-13,00, iar participarea este gratuită. Grupa de vârstă a copiilor care pot participa la aceste ateliere este între 5 și 17 ani, iar tema atelierelor se schimbă la fiecare atelier, fiind afișată pe pagina noastră de Facebook, odată cu crearea evenimentului. Locurile sunt limitate la un număr de 8-10 copii, în funcție de cerințele îndrumătorului de atelier. Înscrierile se pot face prin trimiterea unui email la adresa creativehands.ms@gmail.com, iar lista participanților se ocupă în ordinea sosirii cererilor. Pentru această săptămână, tema atelierului este „Semne pentru ușă”, numărul maxim de participanți este de 8 copii, iar îndrumător va fi Ivona Velicu. Menționăm că începând cu luna octombrie, vor fi reluate atelierele de creație organizate în parteneriat cu Biblioteca Județeană Mureș, care se țin în incinta Secției pentru Copii a Bibliotecii. Mai multe detalii despre aceste ateliere și data de la care vor începe, puteți afla urmărind evenimentele de pe pagina noastră de Facebook: www.facebook.com/creative.hands.ms”, a precizat Aureliana Lixandru, membru fondator al Asociației „Creative Hands”.

 De ce s-a înființat Asociația „Creative Hands”?

Foto A creatiiAsociația „Creative Hands” s-a înființat din dorința de a promova frumosul și lucrurile făcute de mână, aceasta având o experiență bogată și în ceea ce privește organizarea de și ateliere de creație destinate copiilor și adulților. Pentru a-i ajuta și îndruma pe copii să învețe lucruri noi, să își dezvolte motricitatea fină, dexteritatea, să muncească în echipă, să comunice și să coopereze, Asociația „Creative Hands” dorește să se implice atât pe plan social, cât și pe plan cultural, fiind aproape de cei care doresc cu adevărat să învețe. „Noi suntem Asociația „Creative Hands”, un grup de oameni iubitori de frumos, pasionați de lucrurile făcute de mână și de confecționarea acestora. Pe lângă alte evenimente și activități cu implicare culturală și socială, asociația organizează și ateliere de creație destinate copiilor și adulților, având o experiență de mai bine de un an și jumătate în această activitate. Prin intermediul atelierelor noastre, copilul își cultivă gustul pentru frumos și învață să aprecieze și să recunoască lucrurile realizate manual; își dezvoltă creativitatea și îndemânarea prin realizarea de obiecte cu propriile mâini; își dezvoltă motricitatea fină, dexteritatea; învață să relaționeze cu cei din jur, să comunice, să se facă înțeleși; învață să muncească în echipă și să coopereze; învață să se cunoască pe ei înșiși și să își exprime propriile emoții, păreri; își dezvoltă încrederea în sine și în propriile abilități; își dezvoltă memoria, limbajul, atenția, atenția la detalii, concentrarea, gândirea; se relaxează”, a transmis Aureliana Lixandru. Grupul de mânuțe creative „Creative Hands” a organizat la începutul lunii septembrie, la Platoul Cornești, Festivalul Handmade „Lucrat de mână în Mureş”. Expoziție de produse lucrate manual, ateliere de creație, corturi cu povești, zone de joacă pentru copii, concerte și multă voie. De acestea au avut parte târgumureșenii care au participat la festival.

 

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close