Romeo Gârbu, zis “Baronul” a fost arestat

În bătălia de la Platoul Corneşti scorul este doi la unu pentru infractori

Alţi doi complici au părăsit însă ţara

În urmă cu două săptămâni un chef ad-hoc din restaurantul Platoul Corneşti s-a transformat într-o bubuială de zile mari * Gaşca de bătăuşi a recidivat la două zile diferenţă – vineri 15 august – când în fast-food-ul Panda a luat la bătaie alte trei persoane * În ambele cazuri scandalagiul şef pare să fi fost Romeo Gârbu, zis “baronul” * A fost arestat imediat după al doilea scandal, iar judecătorii i-au emis mandat pentru 30 de zile * Alţi doi inculpaţi, care au poreclele “Fileu” şi “Bubi”, sunt daţi în consemn la frontieră, deşi toate indiciile conduc spre ipoteza că aceştia au părăsit deja ţara.

Miercuri 13 august în restaurantul Platoul Corneşti, la ore târzii din noapte, o trupă de cheflii formată din 20-30 de persoane era în toiul distracţiei când la o masă vecină au apărut patru persoane necunoscute. În orele dinaintea scandalului, lăutarii cântau de zor pentru “Juniorul Benţa”, dedicaţiile muzicale curgând neîncetat. Aceasta este dealtfel, singura implicaţie a numelui Benţa în scandalul de la restaurantul Platoul Corneşti. Primele incidente au apărut în momentul în care – tot prin dedicaţii muzicale – s-a aflat că doi dintre cei patru “intruşi” sunt covăsneni. Cheflii au început să-i înjure şi să-i agreseze verbal pe aceştia până în momentul în care covăsnenii au părăsit sala pentru a merge la toaletă. Instantaneu, grupul de cheflii s-a împărţit în două, jumătate pornind în urmărirea celor doi, jumătate rămânând la masă. Iar din acest moment puteţi bănui ce s-a întâmplat.

Arestarea

Vineri noaptea, la două zile diferenţă, un nou incident dădea de lucru poliţiştilor de la judiciar. În fast-food-ul Panda, din plin centrul oraşului a avut loc o altă încăierare căreia I-au căzut victime M.I. preşedintele unei asociaţii civice şi om politic, D.B. corespondent al unui cotidian central şi C.O. om de afaceri. Evident scandalul nu fusese provocat de aceştia, cei trei fiind cunoscuţi în mediile înalte din Târgu Mureş. În urma pumnilor şi picioarelor primite în figură M.I. a ajuns la Spital (fiind a patra victimă în două zile) unde s-a constatat că avea maxilarul fracturat şi a primit – la primul consult – 42-45 de zile de îngrijiri medicale. Deasemenea M.I. s-a ales cu răni pe spate datorate unei arme albe din arsenalul scandalagiilor. Ceilalţi doi D.B. şi C.O. au scăpat mai uşor dar ambii au depus plângere la poliţie şi au solicitat protecţie.
Imediat după acest incident, Romeo Gârbu zis “Baronul” a fost reţinut de poliţiştii de la IPJ Mureş. Din primele cercetări reiese că acesta a fost principalul “agitator” şi “provocator” de scandaluri, pe care dealtfel le-a şi dus la bun sfârşit împărţind cu largheţe pumni şi picioare. Indiciile şi probele poliţiştilor au fost suficient de bine întemeiate astfel că atât procurorii – în prima fază, cât şi judecătorii au emis mandate de arestare. Pentru început, Romeo Gârbu va sta în arestul poliţiei 30 de zile, apoi începe procesul.
Cât despre complicii acestuia (pentru că, trebuie spus, în nici unul dintre cazuri “Baronul” nu era singur) deocamdată e linişte în curtea poliţiei. Se cercetează, se caută dovezi, se smulg declaraţii. Cert e că ZIARUL de Mureş ajunge să fie considerat vinovat de faptul că a scris în ediţia de săptămâna trecută despre aceste cazuri. Iar acum, se argumentează voalat că noi am fi de vină pentru “dispariţia” subită a altor două personaje ale scandalului de la Platoul Corneşti – porecliţii “Bubi” şi “Fileu” care au părăsit ţara “după ce au citit articolul din ziarul vostru”. Domnilor poliţişti, de miercuri (13 august) până luni (18 august) – ziua apariţiei articolului, ce aţi păzit? Noi ne facem meseria, şi vă întrebăm, dacă am fi fost cotidian ce făceaţi? Sau, mă rog, ce o să faceţi în viitor, îi scăpaţi pe toţi?

Show More

Related Articles

Back to top button
Close