Icari ai timpurilor moderne

De 15 ani, o mână de restauratori din Mureş ia cu asalt turlele bisericilor, pentru a le reda frumuseţea. Căţăraţi pe o frânghie, temerarii vopsesc cupolele sau turnurile lăcaşurilor de cult, înlocuiesc tinichigeria sau ţiglele, spus dur, înfruntă zi de zi moartea. În cele şase luni în care se poate lucra. Marton Tibor, unul dintre cei mai căutaţi restauratori mureşeni, a acceptat să ne dezvăluie din tainele “întrecerii cu moartea”. “În această meserie, fiecare răspunde pentru sine, deoarece între cer şi pământ eşti singur”, este cu siguranţă ABC-ul alpinistului industrial. O clipă de neatenţie te aruncă în neant. Dar dincolo de riscuri este o profesie, împletire de curaj, măreţie şi o picătură de nebunie.

Profesie de modă nouă în România, alpinismul industrial utilitar a prins cheag subţire şi în Mureş. Riscant, chiar mortal, căţărătorii mureşeni urbani montează panouri publicitare, tot felul de echipamente pe clădiri civile sau industriale sau restaurează turnuri de biserici. Până la urmă este loc pentru toată lumea. Probabil cea mai interesantă şi riscantă parte a alpinismului industrial este restaurarea turlelor bisericeşti, deoarece acest fapt presupune să stai 3-4 ore pe zi legat de o frânghie.Pionierul neîncoronat al acestui gen este Hoffman Rudy, care la cei peste 50 de ani ai săi rămâne un cutezător al înălţimilor. Noi am dat însă peste un temerar din valul nou. Marton Tibor practică această meserie încă din 1988. “Această metodă de reparaţii a fost importată din Iugoslavia. Până atunci, turnurile sau cupolele bisericilor se reparau cu schele, deşi este mult mai costisitor”. A început ca amator, dar pe parcurs acest hobby a devenit o sursă rezonabilă de venituri. Primele sale aventuri se leagă de Moldova, de Câmpulung Moldovenesc sau Gura Humorului, unde făcea pereche cu Costel Marcu, una din jertfele depuse pe altarul acestei profesii. “Oamenii ne priveau cu gura căscată şi-şi făceau cruce. La Câmpulung Moldovenesc, când am reparat acoperişul Bisericii Catolice am descoperit deasupra clopotului o carceră. Era o încăpere de 1 pe 1, căptuşită cu un perete dublu de pietre. Era ceva înfricoşător”, îşi aminteşte Marton Tibor. La un moment dat i-a ajuns Moldova şi s-a întors acasă. În palmaresul său de restaurator se află o salbă de biserici din judeţ, de rit divers, unitarian, ortodox, catolic sau reformat. Marton Tibor şi ceilalţi temerari şi-au pus amprenta inconfundabilă pe lăcaşurile de la Voiniceni, Chinari, Petelea sau Târgu Mureş.

Despre Icarii moderni

Puţini ştiu cum se procedează la reparaţiile de turnuri. De fapt şi pentru noi a fost ceva inedit. “Mulţi ţin secret acest lucru. Pe turnuri nu se pot împlânta scoabe şi atunci urcăm prin interior, facem o gaură prin care scoatem frânghia şi apoi începem să lucrăm”, ne-a lămurit Marton. Deşi pare foarte simplu, riscurile sunt enorme: “Turla este asemenea capului unui om, este cea mai importantă parte a unei biserici, iar grijile sunt pe măsură. Unele turnuri sunt foarte vechi, se mişcă. Când te urci, nu ştii peste ce dai. Nu este ca montarea unui panou publicitar, care este destul de simplă. În orice clipă, moartea te pândeşte. Accidentele sunt mai rare acum când se folosesc frânghii din fibre sintetice, dar sunt o prezenţă cotidiană. Oricând, frânghia se poate tăia într-o margine ascuţită, iar de la 45 de metri, spre exemplu, nimic nu te poate salva”, ne-a dezvăluit Marton Tibor.

Echipa contează

Deşi la înălţime eşti singur, restaurarea bisericilor este o muncă de echipă, fără discuţie. Unele lucrări complexe pot antrena până la 100 de oameni şi pot dura săptămâni întregi. Nu ai cum să lucrezi 8 ore pe zi, chiar cu antrenament. Atârnat între cer şi pământ, atât de aproape de infinit, totuşi durerile pământeşti te copleşesc.  După 3-4 ore de vopsit, înlocuit tinichigeria, îndreptat o cruce, muşchii se încleştează şi nu mai poţi lucra. Atunci, dialogul cu dumnezeirea încetează şi redescoperi că nu eşti decât un profan cu mâna întinsă spre eternitate.