Stanca – mica mare actriţă

Imaginea ei înfrigurată, aşteptând o uşă deschisă şi o adiere de căldură, a rămas şi acum în mintea, dar mai ales în sufletul celor care au văzut-o în urmă cu mai mult de opt ani pe scena naţionalului târgumureşean. Rolul din “În zăpadă doarme nemurirea”, adaptare după “Fetiţa cu chibriturile”, l-a trăit cu atâta intensitate, încât celor din sală le era şi frig, şi foame, şi dor alături de ea. De-atunci a trecut mult timp, Stanca este acum o tânără extrem de sensibilă şi cu aceeaşi dragoste pentru teatru. Cu ochii la fel de albaştri şi calzi şi, ceea ce este mai important, cu multă încredere în ea.

Stanca este singurul copil al familiei Jabeniţan, Mariana şi Marius; pentru care a fost şi a rămas cel mai frumos copil de pe acest pământ, ce le-a adus până acum multe bucurii, ca o recunoaştere pentru toate eforturile şi zbaterile lor. La trei ani a învăţat să recite “Rapsodii de toamnă”, iar strofele le recunoştea după imaginile care era alături. La 5 ani a participat la preselecţia pentru spectacolul “Chiţibuş”, al Anei-Maria Crişan. Care a scris, special pentru ea, scenariul “În zăpadă doarme nemurirea”; în 22 decembrie 1994, Stanca interpreta primul ei ”rol principal”, Fetiţa cu Chibriturile. A impresionat spectatorii, a reuşit să le transmită toată emoţia personajului. Niciodată nu şi-a uitat rolul sau vreo replică, în cele 16 reprezentaţii pe care le-a avut cu această piesă. Nu repeta excesiv, dar se uita cu o zi înainte de spectacol la caseta cu înregistrarea. Deşi nu vedea sala, simţea publicul, iar când veneau mulţi copii, era de-a dreptul fascinată. Cu toate acestea, nici la şcoală, nici în faţa blocului nu era o vedetă. Puţini dintre colegi ştiau că ea este actriţă. La 12 ani a jucat în “Moştenirea”, o piesă pusă în scenă de un regizor scoţian; o experienţă deosebită. Nu a avut un rol foarte important, dar a făcut un rol mare din felul în care a cântat şi a dansat. Era plină de firesc.

Copilul dorit de orice părinte

Stanca are un CV impresionant, de la roluri pe scenă la concursuri şi olimpiade pe teme literare, o altă mare pasiune a Stancăi. A avut foarte multe bucurii şi satisfacţii în urma participării la aceste concursuri, dar unele experienţe i-au produs un gust amar; a înţeles, poate prea devreme, că unele lucruri trebuie să se întâmple pur şi simplu, independent de ceea ce este drept sau nedrept.
Stanca, născută în zodia Leu, a ştiut dintotdeauna şi foarte devreme ce vrea să facă; a ştiut că vrea să ajungă la “Unirea” şi acolo a ajuns; cum a intrat în liceu, a ştiut că vrea să dea la Teatru şi e convinsă că va ajunge acolo. Deşi este o fire veselă, scriitorii ei preferaţi sunt Bacovia, Nichita Stănescu, Blaga şi Cioran; spune că nu se identifică cu ei, ci doar o inspiră, putând să-şi potenţeze sentimentele.
Fiecare trăire a Stancăi, emoţia succesului, sau a unui oarecare eşec, au fost trăite din plin şi de ea, dar şi de părinţi. Mama ei, Mariana, care a însoţit-o în toate turneele, spune că ar fi putut fi sufleur, deoarece ştia toate replicile din piesă. Iar Marius, tatăl, a fost de multe ori partenerul de replici al Stancăi. Unii spun că i-au furat copilăria şi că nu au lăsat-o să guste din plin bucuriile ei. Toţi trei susţin contrariul. Ştiu că a fost nevoie de sacrificii, dar le-au acceptat ca pe o condiţie a îndeplinirii unui vis şi au încercat să-i aducă în casă bucuriile copilăriei, atunci când ea nu putea merge spre ele. Ştia ca iarna trebuie să-şi protejeze gâtul şi să evite fracturile, aşa că îi erau suficiente câteva ture cu patinele în faţa blocului, ţinută de mână de mama ei.
Acum, Stanca se pregăteşte cu răbdare să-şi împlinească visul, ducând o viaţă normală, ca toate tinerele de vârsta ei; câteodată îi place să stea singură, alteori să iasă cu prietenii prin discoteci şi localuri. Nu este o tocilară şi nu i se pare corect ca după opt ore de cursuri să se mai omoare cu învăţatul şi acasă.
Ştie că ei îi va fi mult mai greu să răzbată, pentru că nu a învăţat arta compromisului. Dar asta nu înseamnă renunţarea la luptă.