Libertatea presei între gratiile calomniei si insultei

Ziaristii romani au inca mari sanse de a sta la mititica din cauza mentinerii amenzilor usturatoare pentru calomnie * Daca este gasit vinovat, jurnalistul poate fi obligat la plata unor sume ce variaza intre 2 si 120 de milioane de lei * Cunoscuta fiind situatia financiara precara a celor care activeaza in mass-media, acestia vor fi in imposibilitatea de a le achita * Iar neplata echivaleaza cu inchisoarea * Consecinta imediata a pastrarii cuantumurilor ridicate ale amenzilor o reprezinta descurajarea liberei manifestari de exprimare a jurnalistilor, de frica puscariei * Vestea buna este ca, presati de necesitatea alinierii la acquis-ul european, guvernantii au eliminat din proiectul Codului penal insulta

Dupa mai bine de cinci ani, guvernantii romani nu au fost capabili, dar nici interesati, sa modifice articolele referitoare la delictele de presa. Va reamintim ca in 1997, prin Rezolutia nr.1123, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a solicitat României în mod explicit sa modifice articolele 200, 205, 206, 238 si 239 din Codul Penal, afirmând ca acestea “sunt inacceptabile, respectiv încalca în mod substantial dreptul la viata intima si libertatea presei”. Singurul punct in care Romania s-a conformat directivelor europene a fost abrogarea art.200 cu privire la pedepsirea relatiilor intre persoanele de acelasi sex. Cat despre eliminarea articolelor referitoare la infractiunile prin presa, acest lucru nu s-a intamplat nici in fosta guvernare, nici in prezenta. Ba mai mult, jurnalistii au fost incarcerati pentru curajul de a dezvalui afacerile tenebroase, ilegalitatile comise sau coruptia persoanelor publice. Sub presiunea forurilor europene, Guvernul Nastase, dupa ce a scaldat-o in privinta modificarilor Codului penal referitoare la ziaristi si a starnit un scandal monstru in randul editorilor de presa, respectiv a jurnalistilor, prin includerea unor sanctiuni financiare astronomice, a revenit asupra propunerilor, indulcindu-le. Astfel, in sedinta din 8 mai, au fost prezentate ultimele retusuri facute de Ministerul Justitiei la proiectul de Cod penal, care ii vizeaza si pe ziaristi. Vestea buna este ca au fost eliminate din cuprinsul noului cod penal infractiunile de insulta si ofensa adusa autoritatii, iar cea proasta o reprezinta incriminarea in continuare a calomniei si pedepsirea ei prin zile amenda.

Tot ne mănâncă puscăria

La o lectura superficiala se observa ca, partial, modificarile aduse prevederilor legate de delictele de presa sunt pozitive, dar totusi insuficiente. Proiectul dezincrimineaza insulta, dar mentine in sfera penalului calomnia, art. 217 prevazand pentru aceasta sanctiunea pedepsei cu zile amenda, in locul celei cu inchisoarea. Astfel, jurnalistul gasit vinovat pentru afirmatiile dintr-un material difuzat pe un canal media poate fi obligat la plata unor sume ce variaza intre 2 si 120 de milioane de lei. Prin mentinerea unui nivel ridicat al cuantumului amenzilor nu este inlaturata posibilitatea ca ziaristii sa faca inchisoare, ci dimpotriva, este doar abil mascata. Astfel, in ipoteza ca ziaristul amendat penal nu poate plati suma fixata de judecator, pedeapsa va fi transformata in zile de inchisoare, proportional cu valoarea in bani a sanctiunii initiale. Concluzia este ca ai nostri guvernanti au operat modificari intr-o limita convenabila lor, dreptul la libera exprimare si informare a ziaristului, dar si al cetatenilor fiind in continuare ingradit sub amenintarea puscariei. Pentru ca oricat ne-am stradui, nu vedem cum va reusi un ziarist care a incondeiat o persoana publica sa stranga, spre exemplu, 50 de milioane de lei pentru plata amenzii, la care e posibil sa se adauge cheltuieli de judecata, respectiv daune morale.

Proba veritătii mentinută

Proiectul noului Cod penal nu solutioneaza decat trunchiat o alta prevedere contestata, proba veritatii. In prezent, mijlocul prin care ziaristul, acuzat de insulta si calomnie, se poate apara este proba veritatii, care presupune dovedirea faptelor relatate si a faptului ca ele au fost prezentate in scopul apararii unui interes public legitim. Si aceasta prevedere a fost gandita in detrimentul jurnalistilor, atata timp cat pentru orice alta infractiune prevazuta de Codul penal roman, acuzatorul trebuie sa faca dovada vinovatiei celui acuzat. In cazul insultei si calomniei, prin introducerea unei plangeri prealabile de catre cel care se considera lezat de materialele difuzate pe un canal media, se creeaza prezumtia ca acuzatul, a relatat fapte false si ca nu a urmarit un interes legitim, ziaristul trebuind sa dovedeasca contrariul. Noul proiect mentine, din pacate, proba veritatii, dar aduce cateva imbunatatiri binevenite. Astfel, pentru fapta pentru care jurnalistul a facut proba veritatii sau cu privire la care acesta dovedeste ca a avut motive rezonabile de a crede ca este adevarata, nu mai constituie infractiune. In ceea ce priveste viata privata a unei persoane, proba veritatii sau dovada bunei credinte  se poate face numai pentru justificarea unui interes legitim. Acesta nu mai este necesar a fi invocat daca faptele se refera la viata privata a unei persoane care afecteaza capacitatea acesteia de exercitare a unei functii publice. Pana la adoptarea acestui proiect, calomnia si insulta sunt pedepsite conform actualului Cod Penal, cu toate imperfectiunile lui.

Ne salvează Europa

Deficientele prevederilor legii penale romanesti sunt suplinite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), a carei aplicare este obligatorie pentru instantele romanesti, deoarece face parte din dreptul intern, fiind ratificata de Romania in 1994. Constitutia, prin art. 11. alin 2 prevede ca “tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar prin art. 20 alin. 2 prevede ca “daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate legile internationale”, stabilind astfel prioritatea, in caz de conflict, a legii internationale fata de legea interna. Revenind la prevederile europene, in art. 10 alin. 1. din CEDO se garanteaza libertatea de a exprima opinii, de a primi sau transmite informatii si idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Acest drept poate fi restrans de autoritatile interne, dar numai cu respectarea conditiilor prevazute limitativ in alin. 2 al art. 10. Astfel, libertatea de exprimare include nu numai informatiile si ideile primite favorabil sau cu indiferenta, ori considerate inofensive, dar si pe acele care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza. Acestea sunt cerintele pluralismului, ale tolerantei si spiritului deschis, fara de care nu exista societate democratica. Critica guvernului si a politicienilor este una din cele mai protejate forme de exprimare politica, Curtea statuand ca “libertatea presei constituie unul din cele mai eficiente mijloace prin care publicul afla si isi formeaza opinii despre ideile si atitudinile conducatorilor politici.” Limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni si la celelalte persoane a caror activitate afecteaza viata comunitatii, decat in raport cu cetatenii obisnuiti. “Spre deosebire de cei din urma, politicienii trebuie sa accepte in mod inevitabil si constient verificarea stricta a fiecarui cuvant si a fiecarei fapte, atat din partea jurnalistilor, cat si din partea marelui public, si in consecinta trebuie sa dovedeasca un grad mare de toleranta”(cazul Lingens vs. Austria, intre altele). Pedepsirea ziaristilor pentru  publicarea unor informatii si idei de interes public ar genera, in opinia Curtii, ” descurajarea jurnalistilor de a mai discuta public chestiunile care afecteaza viata comunitatii”, ducand astfel la o autocenzura viitoare. Jurisprudenta Curtii europene face o distinctie clara intre fapte si opinii/judecati de valoare. Astfel “existenta faptelor poate fi dovedita, in timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de probatiune… fiind imposibil ca un ziarist sa nu poata formula judecati critice de valoare decat sub conditia demonstrarii veridicitatii” (cazul Dalban vs. Romania). Ceea ce se cere jurnalistului este sa actioneze cu buna-credinta, adica sa fi crezut ca la data publicarii articolului informatia era adevarata. “Informatia este un bun perisabil si intarzierea publicarii ei, chiar pentru o scurta perioada de timp, creeaza riscul pierderii valorii si interesului fata de acea informatie”, a statuat Curtea in cazul Sunday Times vs. Marea Britanie.

Precedentul român

Condamnarea jurnalistilor pentru atingerea adusa demnitatii sau onoarei persoanei nu este obligatorie intr-o societate democratica, Curtea Europeana stipuland ca, daca nu se constata existenta unei nevoi sociale presante, sanctionarea nu se justifica. In acest sens este edificator cazul Dalban vs. Romania, in care instantele romanesti l-au condamnat pe ziaristul roman pentru calomnie, in timp ce Curtea Europeana a afirmat ca: “Chiar tinand cont de obligatiile si responsabilitatile jurnalistului, condamnarea reclamantului… nu poate fi considerata ca necesara…”. De asemenea, este interesant ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene, este acceptata si recurgerea la o anumita “doza de exagerare, chiar de provocare”, aspect specific unei societati democratice care acorda presei dreptul de a-si exercita rolul de caine de paza. Multe din principiile enuntate, apartinand jurisprudentei Curtii europene, nu isi gasesc aplicarea in practica instantelor din tara noastra, ignorandu-se caracterul lor obligatoriu, statul roman fiind pus de multe ori in postura de parat in fata Curtii Europene. Si in aproape toate obligat la despagubiri substantiale, pe spinarea noastra. Concluzionand, toate acestea ne dovedesc ca Romania mai are pana sa ajunga la stadiul de stat democratic, in ciuda includerii acestei expresii in Constitutie.

“Comisia Helsinki a urmarit mult timp utilizarea si abuzul legilor privind calomnia si insulta – legi care au fost instrumentul favorit al opresiunii politice din partea regimurilor comuniste in trecut, iar in prezent al regimurilor represive. Am cerut in mod ferm liderilor tarilor postcomuniste sa abroge aceste legi si sa ofere, astfel, o substanta concreta angajamentelor lor retorice in favoarea libertatii de exprimare si a libertatii presei”. (Senatorul american Christopher Smith, co-presedintele Comisiei Helsinki)

Kelemen Ferenc, corespondent Radio Bucuresti, sectia maghiara: “In general sunt impotriva incriminarii ziaristilor. Dar daca exista dovezi prin care se arata ca ziaristul incriminat a incalcat prin materialele publicate legea, el poate sa fie tras la raspundere. Intr-o presa democratica, amenzile sunt suficiente. Sunt de acord cu acele foruri internationale si personalitati asupra respectarii libertatii presei, conditie inalienabila intr-o tara care se considera democratica.
Mihai Porutiu, consilier municipal: “Sigur ca din moment ce vrem sa intram in Uniunea Europeana, trebuie sa adoptam punctul lor de vedere si in ceea ce priveste insulta si calomnia prin presa, adica ele trebuie scoase din sfera penalului. Dar trebuie sa existe si o modalitate prin care statul sa asigure protectia vietii private a persoanelor publice”.
Kelemen Attila, deputat UDMR:”Am spus de mai multe ori ca sunt ferm convins ca politicul si presa nu trebuie sa poarte un razboi. Presa are rolul ei intr-o societate, de aceea nu sunt de accord cu razboiul cu presa prin tribunale, procese. Inca nu am vazut proiectul, asa ca nu ma pot exprima”.
Dragos Bardosi, corespondent Evenimentul Zilei: “E acelasi lucru, schimbarile nu sunt de fond si nu se respecta directivele forurilor internationale. Chiar daca nu faci inchisoare, amenzile sunt prea mari, iar decat sa platesc 100-200 de milioane, prefer sa fac inchisoare pentru ca nu am de unde sa platesc”.
Dinu Socotar, PD: “Pozitia mea coincide cu cea exprimata de vicepresedintele PD, deputatul Emil Boc care s-a declarat impotriva acestor reglementari. Chiar daca presa, in unele cazuri a mai sarit calul si nu sunt specialist, consider ca sanctionarea cu inchisoarea este exagerata. Cine se simte calomniat ar trebui sa se adreseze instantelor de drept civil. Aceasta modificare tinteste sa intimideze presa, care in conditiile unei opozitii politice slabe, este cea mai puternica vizavi de guvernanti. Si eu personal ma declar impotriva incriminarii delictului de presa”. 
Teodor Giurgea, consilier judetean PNL: “In ceea ce priveste prevederile Codului penal vizavi de activitatea ziaristilor de la bun inceput s-a incercat fortarea legii, pentru ca din punctul meu de vedere este singura care poate sa faca dreptate si Dumnezeu din ceruri intr-o tara a faradelegii. Revenind, trecerea de la inchisoare la amenda penala si la diminuarea drasticitatii prevederilor Codului penal va avea consecinte destul de grave, in sensul ca multi ziaristi, care se stie, va rog sa ma scuzati, sunt amarati, nu-si vor putea plati amenzile si se vor alege si cu cazier, care va ramane si dupa ce vor iesi din presa. Ceea ce mi se pare aberant, daca nu dezgustator. Consider ca ziaristii trebuie lasati sa-si faca meseria, iar cand se constata ca si-au depasit atributiile, exista modalitati sa raspunda. Dar asa ce facem, ii omoram? Din nefericire, presa este singura prin care se poate face curatenie si dreptate in tara asta”.
Lucian Savu, director general DGFP Mures, presedinte al Organizatiei Municipale a PSD:”Sunt de acord cu aceste prevederi in masura in care acestea asigura libertatea de exprimare, in contrapartida, ziaristul sa nu abdice de la normele deontologice”.
Eugen Plesa, deputat PRM: “Libertatea de exprimare a presei este un bun democratic, dar unele persoane care beneficiaza de instrumentul numit presa denigreaza acut persoanele publice. Sunt de acord cu aceste modificari, dar pedeapsa sa fie pe masura crimei. Scopul fiind indreptarea lucrurilor. Mai multe, dupa ce citesc proiectul, pentru ca nu-l cunosc. ”
Ciprian Dobre, avocat: “In opinia mea, modificarile aduse Codului in legatura cu infractiunile de calomnie si insulta, precum si ofensa adusa autoritatii constituie o necesitate fireasca, dar pe care Ministerul Justitiei o amana de mai bine 2 ani si jumatate. Neincriminarea insultei si a ofensei aduse autoritatii este dovada ca, in Romania, atat presa, cat si societatea civila au devenit puternice, mature si au castigat lupta cu d-na Rodica Stanoiu. Despre posibilitatea ca, totusi, un ziarist, desi condamnat cu sanctiunea zile-amenda, sa faca inchisoare este conditionata de reaua-credinta a celui condamnat la executarea sanctiunii. Cred ca ziaristul, ca profesionist, pe viitor trebuie sa se teama mai putin de eventualitatea unei pedepse cu inchisoarea si sa fie foarte dibaci in redactarea materialului intrucat, tot mai des cei care se simt lezati apeleaza la procese civile unde pretind sume de bani cu titlu de despagubiri.”