“Din mormant iertare a rasarit”

Sfintitului cler, cuviosului cin monahal si dragilor credinciosi, mangaiere de la Hristos Cel inviat din morti, iar de la noi, parinteasca binecuvantare

Iubiti credinciosi,

La orice Sfanta Liturghie, recitand Crezul, facem o marturisire de credinta, de importanta unica, referitoare la sensul si destinul existentei noastre: “Astept invierea din morti si viata veacului ce va sa vie”. Invierea mortilor se intemeiaza pe invierea lui Hristos. Sfantul Apostol Pavel ne spune ca “Hristos a inviat din morti, fiind incepatura a invierii celor adormiti” (1 Corinteni 15, 20).

Sfanta Scriptura ne si arata, atat cat putem noi intelege, cum se va petrece acest lucru: “Deodata, intr-o clipeala de ochi la trambita cea de apoi. Caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba.” (1 Corinteni 15, 52). Pentru cei sceptici, Apostolul face si o demonstratie logica: “Va zice cineva, cum inviaza mortii? Si cu ce trup au sa vina? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata, daca nu va fi murit. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci grauntele gol, poate de grau sau de altceva din celelalte; Iar Dumnezeu ii da un trup, precum a voit, si fiecarei seminte un trup al sau”. (1 Corinteni 15, 35-38). Poate or fi fiind si oameni care, in acest veac secularizat, considera cele afirmate drept niste povesti frumoase, dar numai atat. Sfantul Pavel scriindu-i lui Timotei, prevedea acest lucru: “Va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.” (2 Timotei 4, 3-4). Parintele Dumitru Staniloae, marele nostru teolog, de la a carui nastere se implineste in acest an un veac si de la moarte, zece ani, spune ca: “Atunci cand trupurile oamenilor se vor preface, eliberandu-se de coruptibilitate, se va preface, in solidaritate cu ele, si chipul lumii. Iar cum trupurile inviate vor fi ca trupul inviat al lui Hristos, acest trup sau Duhul prezent in el in chip coplesitor, e propriu-zis forta, aluatul care va preface dupa asemanarea lui lumea intreaga”. Nu stim cand va veni Domnul Hristos si cand vor invia mortii. “De ziua si de ceasul acela”, spune Mantuitorul, “nimeni nu stie, nici ingerii in ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal” (Matei 24,36). Dar aceste evenimente vor avea loc cu siguranta.

Iubiti frati si surori,

Oricat am fi de legati de aceasta lume, oricate sperante ne-am pune in bunurile agonisite, care ne pot garanta o viata plina de placeri, sa nu uitam ca acestea “sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice” (2 Corinteni, 4, 18). La patru realitati, peste care nu se poate trece va, invit sa meditam cu prilejul Sfintelor Pasti din anul 2003: la moarte, la judecata, la rai si la iad. Aducerea aminte de moarte este un exercitiu folositor din punct de vedere duhovnicesc. Inteleptul Iisus, fiul lui Sirah, ne spune: “In tot ce faci, adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata.” (7,38). Iar Sfantul Antonie cel Mare subliniaza, cum nu se poate mai bine, importanta cugetarii la moarte: “Moartea, de-o va avea omul in minte, nemurire este; iar neavand-o in minte, moarte ii este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. ( ) Nu se termina insa totul cu moartea. Sfantul Apostol Pavel zice ca: “Este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata” (Evrei 9,27). Privelistea judecatii finale i-a fost descoperita Sfantului Ioan Teologul: “Am vazut un tron mare si alb si pe cel ce sedea pe el, iar dinaintea fetei Lui pamantul si cerul au fugit si loc nu s-a mai gasit pentru ele. Si am vazut pe morti, pe cei mari si pe cei mici, stand inaintea tronului si cartile au fost deschise; si o alta carte a fost deschisa, care este cartea vietii; si mortii au fost judecati din cele scrise in carti potrivit cu faptele lor” (Apocalipsa 20, 11-12). Sentinta data la judecata finala are valabilitate eterna. Cei gasiti vinovati vor merge la “osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Matei 25,46). Sau, cu alte cuvinte, dreptii in rai cu Hristos si pacatosii neindreptati in iad. Este greu sa vorbim despre rai in actuala stare de lucruri. “Cele ce ochiul n-a vazut, spune Sfantul Pavel, si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Corinteni 2,9). Sfantul Isaac Sirul meditand la aceasta afirmatie zice “Raiul este dragostea lui Dumnezeu, in care se cuprinde desfatarea de toate fericirile”. Pomul vietii din mijlocul raiului “este dragostea lui Dumnezeu, de la care a cazut Adam si nu s-a mai indulcit cu bucuria”.

Se spune ca un calugar evlavios se ruga insistent lui Dumnezeu sa-i descopere un crampei din fericirea raiului. Intr-o zi, dupa slujba, ramanand singur in biserica, vede un vultur nespus de frumos, zburand prin sfantul lacas si apropiindu-se de el. Minunandu-se de o asemenea frumusete, incerca sa-l prinda. Vulturul se indeparta cate putin, si calugarul il urmarea, pana a ajuns intr-o poiana din apropierea manastirii. Acolo a inceput vulturul o cantare dulce, iar calugarul, in extaz, gustand bucuria raiului, nu mai simtea nici foame, nici sete. Si petrecand asa, dupa parerea lui, un ceas, s-a intors la manastire. Intrand inauntru, a constatat cu uimire ca nu mai cunoaste pe nimeni. Staretul actual, cercetand condica cu vietuitorii, a descoperit ca un calugar cu numele lui fusese trecut acolo cu trei sute de ani in urma! Aceasta este fericirea raiului. Depaseste timpul si spatiul.

Nici despre iad nu-i usor sa ne pronuntam. Bogatul nemilostiv, fiind in chinuri, ii striga lui Avraam: “Parinte Avrame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie” (Luca 16,24). Daca pe cei drepti lumina ce iradiaza din Persoana lui Hristos ii incalzeste si-i lumineaza, pe cei pacatosi ii arde. Eternitatea din iad “e un chin nesfarsit, e eternitatea tragicului fara iesire, prapastia fara fund a disperarii, eternitatea intunericului, a haosului de nesfarsite impliniri absurde de nonsensuri, eternitatea pierderii si inlantuirii in aceasta stare disperata a unui labirint fara iesire si fara noutate (D. Staniloae).

Dreptmaritori crestini,

Dumnezeu a pregatit loc in rai pentru toti oamenii. El “voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina”. (1 Timotei 2, 4). Hristos inviind, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur, a pradat iadul. Si-l intreaba pe acesta retoric: “Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este, iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.” Iadul totusi ramane pentru diavoli si ucenicii lor. Sunt oameni care in mod deliberat il resping pe Dumnezeu si se fac ucenicii celui rau, resping dragostea si propaga ura. Dostoievski, intrebandu-se ce este iadul, da un raspuns interesant: iadul este suferinta de a nu mai putea iubi. O singura data in vesnicia nesfarsita, momentul in care tu traiesti, iti este data posibilitatea sa spui: “Sunt!” si “Iubesc!”. Daca ai ratat sansa si n-ai iubit pe Dumnezeu si pe oameni, vei auzi la urma sentinta pe care ne-o da Evanghelia: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui” (Matei 25, 41). Unui grup de iudei care se laudau cu stramosul lor, Avram, dar aveau sufletul plin de rautate si-L urau pe Hristos, Domnul le-a dat o replica usturatoare: “Voi sunteti din tatal vostru diavolul, si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el, cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8, 44). S-ar putea sa ramaneti contrariati, si sa va intrebati: dar ce, printre noi nu exista ucigatori de oameni? As putea fi diplomat si sa nu raspund la aceasta intrebare. Dar atunci n-as fi pe placul lui Hristos. Asa ca raspund: printre noi sunt ucigasi de oameni. Nu s-au ucis oameni doar in atentatul din 11 septembrie 2001 de la New York, sau in razboiul din acest an din Irak, ci se ucid oameni si aici la noi. Cine intrerupe o sarcina este un criminal. Cei ce faciliteaza aceasta fapta monstruoasa sunt mercenari platiti pentru a ucide. Pacatul acesta n-are numai o dimensiune religioasa, ci si una nationala: neamul se imputineaza si imbatraneste. Oricate argumente de natura sociala, legate de saracie, ni s-ar da, ele n-au relevanta. Urmeaza apoi un cortegiu de alte pacate catastrofale pe care le prezicea Sfantul Pavel, scriindu-i tanarului Timotei: “Vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei” (2 Timotei 3, 2-5). Daca mai adaugam si consumul de droguri, lista-i aproape completa. Toti acesti oameni, daca nu se indreapta, vor ajunge in iad.

Iubiti credinciosi,

Sunt totusi, Sfintele Pasti. Am parcurs sapte sapamani de post si pocainta. Credem cu tarie ca nu exista pacate, inclusiv cele pomenite, pe care sa nu le ierte Dumnezeu. Cu o singura conditie: sa le spovedim, sa ne para rau de ele si sa nu le mai repetam. Asa ca spunem, tot impreuna cu Sfantul Ioan Gura de Aur: “Nimeni sa nu se mai tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit”. Nimeni sa nu se mai teama de moarte pentru ca prin invierea lui Hristos moartea devine somn intru asteptarea revenirii Lui si a invierii tuturor. Atunci El “va sterge orice lacrima din ochii oamenilor si moarte nu va mai fi: nici plangere, nici strigat, nici durere” (Apocalipsa 21,4). In perspectiva acestor promisiuni facute de Hristos, ducem o viata crestineasca si spunem cu nadejde, ori de cate ori participam la slujba: “Asteptam invierea din morti si viata veacului ce va sa fie”. Dorindu-va sa petreceti cu multa bucurie si pace, dimpreuna cu cei dragi, sarbatorile Pastilor, va imbratisam intru Domnul si va zicem: Hristos a inviat!

Andrei

Arhiepiscop al Alba Iuliei