Social

Combinatul Azomureș și generațiile

Foto 1Zeci de pensionari s-au adunat ” în povești”

Flacăra iubirii adevărate nu se întreține cu rochii, bijuterii și bilete dus-întors în ținuturi exotice. Dragostea poate învinge tot, în cel mai simplu și curat fel, iar exemple ne dau oamenii ajunși la vârsta a treia. În data de 6 noiembrie, la orele amiezii, Hotelul Grand a găzduit întâlnirea bianuală a pensionarilor de la Azomureș, întâlnire la care au participat în jur de 75 de persoane, modele pentru societatea noastră care trăiește o realitate ce poate nimici și cele mai nobile sentimente.

Omul sfințește locul

Compania a fost înființată în anul 1962 sub denumirea de Combinatul de Îngrășăminte Azotoase Târgu-Mureș având ca profil de activitate producerea de îngrășăminte azotoase în trei secții de bază, respectiv amoniac, acid azotic și azotat de amoniu, plus cinci subunități auxiliare pentru deservirea unităților de producție cu apă de răcire, apă demineralizată, abur, energie electrică, piese de schimb și utilaje. ”Este o onoare pentru cei care lucrează acum în Azomureș să poată să își exprime recunoștința pentru cei care și-au petrecut mulți ani din viață muncind în acest combinat și de la care întotdeauana există ceva de învățat. Sunt oameni profesioniști, care au contribuit la dezvoltarea Azomureș și care și-au lăsat, prin profesionalismul lor, amprenta asupra activității combinatului” a declarat Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al combinatului Azomureș.

Cu chef de chef

Cei 75 de pensionari care au participat la întâlnirea organizată în incinta restaurantului Hotel Grand fac parte din personalul tehnic al secției amoniac, organizatorii evenimentului fiind Țîru Gavril, Isăilă Ioan, Todoran Iacob, Iosib Aurel, Nevodar Eleonora și Teglaș Zoltan. ”Mie mi-s tare dragi acești oameni, îi admir pentru voioșia cu care trăiesc aceste momente și loialitatea unul față de celălalt de câte ori au câte un eveniment legat de ziua de 8 martie, de zilele onomastice de naștere sau cu alte ocazii în care se întâlnesc cu toții. De fiecare dată, eu abia aștept să le satisfac toate cerințele și poftele ca să se simtă cât mai bine la noi” a declarat Ioan Fărcaș, restaurant manager.

5 decenii acasă, 5 la locul de muncă

Foto 2În viață, trebuie să treacă mult timp ca să recunoști frumusețea începuturilor. Majoritatea din cei prezenți au activat în combinat zeci de ani și multe perechi soț-soție au împlinit peste 5 decenii de căsnicie care au durat atât de mult datorită faptului că aveau același loc de muncă. ” Împreună mergream la serviciu la combinat, împreună veneam acasă și ne plăcea lucrul acesta pentru că știam tot timpul unul de celălalt. Eram tineri și mergeam cu plăcere la locul nostru de muncă, eu eram contabilă, iar soțul era maistru mecanic. Îmi aduc aminte cum, în anul 1965 când am venit în Târgu Mureș, am avut senzația că toate fiarele și conductele acelea din combinat stau să cadă peste mine, dar cu timpul m-am obișnuit și alt loc de muncă nici nu am avut, decât acela” a declarat Nevodar Eleonora, pensionară. ” Suntem căsătoriți de 50 de ani și avem doi băieți. În anul 1990 am ieșit la pensie, dar nu pot sta într-un loc fără să fac nimic, tot timpul îmi caut de lucru pe la cei doi băieți ai mei și, de fiecare dată ne bucurăm să participăm la astfel de întâlniri” a declarat Nevodar Ioan, pensionar.

”N-am avut nici o zi de concediu medical”

La bine și la rău alături de același om o viață întreagă, să împarți cu același om și casa și locul de muncă, să te simți stingher și banal în momentele în care nu ești alături de jumătatea ta, este un aspect din ce în ce mai rar întâlnit în zilele noastre. ”Dacă nu aveam același loc de muncă cu soțul meu, probabil nu ajungeam să sărbătorim 52 de ani de căsnicie și la ora asta eram divorțată de el. Echipa de oameni care activam la vremea aceea pe secție eram uniți ca o familie, absolut totul făceam împreună, și asta ne-a ținut uniți și pe noi doi, tot timpul am gândit pozitiv și am fost mereu în activitate, chiar și la ora asta, eu la vârsta mea de 72 de ani, joc volei” a declarat Mârzea Eva, pensionară. ”Soția mea lucra la metrologie și eu eram maistru, mergeam la lucru împreună și, chiar dacă ne mai certam câteodată, ne împăcam imediat când ne ducema dorul unul altuia, că eu lucram și în ture la început. Pot să vă spun sigur un lucru: cât timp am lucrat, nici o zi de concediu medical nu am avut, niciodată nu am fost bolnav. Cum am ieșit la pensie, cum m-au lovit toate bolile” a declarat Romulus Mârzea, pensionar. Un alt exemplu de 57 de ani de căsnicie sunt familia Pastor Augustin și Elena care ne dezvăluie secretul longetivității dragostei lor, spunând că, o relație durează prin înțelepciune și iertare, iar părintele niciodată să nu-și certe copiii înainte de culcare sau înainte de masă. Secretar tehnic, pensionar de 6 ani, omul care de la bun început s-a îngrijit de organizarea a tot ce însemna hârțogăraie la locul de muncă, Teglaș Zoltan a reușit și de data aceasta să pună la punct listele cu participanți, tabele, meniu și micul souvenir din partea Clubului ”Biuret” pentru pensionarii care în urmă cu zeci de ani erau tineri fotbaliști. ” Colegul nostru a fost dintotdeauna foarte ordonat și calculat în tot ceea ce făcea, el știa să structureze fiecare tabel sau statistică în toate detaliile posibile, iar la acest eveniment s-a implicat cu același entuziasm și corectitudine ca și pe vremea când lucra în combinat” a declarat Țîru Gavril, inițiator și organizator eveniment. Cel mai vârstnic dintre pensionarii participanți, Paiu Victor, are 86 de ani. Trecerea anilor, grijile și greșelile și vorbe rostite la supărare fără rost, toate experienţele acumulate într-o viață se lasă tatuate pe tenul plin de riduri şi pe organismul obosit. Amosfera caldă și energia pozitivă creată de pensionarii Azomureș sunt dovada vie că, indiferent de vârstă, viața poate fi fascinantă.

Amalia VASILESCU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close