Stiinta si tehnica

Cultura ecologica înseamna tehnologie si eficienta

Produsele ecologice sunt mai scumpe decât cele realizate pe alte cai mai mult sau mai putin intensive cu îngrasaminte chimice si alti compusi de sinteza mai eficienti, folositi în agricultura conventionala, mai performanta.

Pentru a fi competitive, produsele ecologice animaliere trebuie sa se realizeze cu un minim de cheltuieli pentru furaje, care detin o pondere însemnata din totalul cheltuielilor. Salvarea noastra în acest caz o constituie pajistile naturale bine gospodarite care ne asigura cea mai ieftina resursa de furaje pentru animalele ierbivore, oricâte alte idei avem si solutii ne-am stradui sa gasim.

Toate tarile civilizate cu zootehnie dezvoltata întretin si valorifica la maxim productia pajistilor naturale, dupa care îsi pun problema producerii furajelor pe terenurile arabile pe care firesc se produc prioritar cereale, plante tehnice etc. Logica acestei gândiri simple îsi are sorgintea în practicarea îndelungata a cresterii animalelor în sistemul concurential de piata în care pretul de cost este judecatorul suprem al eficientei, cu rezultatele ei: îmbogatirea, supravietuirea sau saracirea pâna la faliment a crescatorului.

Cu atât mai mult produsele animaliere ecologice din start mai scumpe decât cele conventionale trebuiesc realizate cu cele mai ieftine furaje care sunt pasunile naturale pascute direct cu animalele în perioada de vegetatie si fânul produs pe pajistile naturale cu un minim de lucrari si materiale din afara, care ar mari costurile.

Pentru aceasta pajistile trebuie sa aiba un covor ierbos cu o compozitie floristica alcatuit din specii valoroase furajere si un nivel de productie adecvat conditiilor pedoclimatice si nivelului de fertilizare. Atingerea acestor deziderate se face cu o munca asidua, an de an, decenii întregi, cu respectarea tuturor regulilor de îngrijire, întretinere si valorificare specifice gospodaririi rationale a pajistilor. Suntem placut surprinsi de verdele, uniformitatea, densitatea si productia pajistilor din vestul Europei, dar putini stiu ca aici pajistile sunt tratate ca orice alta cultura agricola, chiar mai mult, întrucât praticultura necesita cunostinte mai avansate decât cultura grâului de exemplu.

Aici nu exista hectar de pajiste sa nu fie macar o data pe an grapate, fertilizate, curatite si alte lucrari de întretinere, combinate cu cele mai avansate sisteme de pasunat rational sau cosit la epoca optima.

În plus, fondul pastoral are dotari specifice pentru ambientul animal si uman ca si valorificarea produselor animaliere cum sunt: drumurile de acces, alimentari cu apa, energie electrica, adaposturi pentru conditii climatice extreme, sisteme de colectare si administrare a dejectiilor, umbrare formate din arbori izolati, pâlcuri sau aliniamente forestiere, garduri fixe si electrice pentru pasunat rational, centre de procesare a laptelui si carnii, puncte pentru asistenta zooveterinara si multe altele. Alaturi de fertilizantii organici produsi de animale, resturile vegetale si îngrasamintele “verzi”, plantele fixatoare de azot atmosferic au un rol esential în practicarea agriculturii ecologice. Sunt binecunoscute cantitatile de azot lasate în sol de leguminoasele anuale si mai ales perene care sunt apoi valorificate esalonat de culturile în sine si în continuare de cele postmergatoare lor.

Cele mai importante leguminoase perene

  • lucerna, regina plantelor de nutret, ce se cultiva pe soluri profunde, fertile, cu apa freatica la peste 3 m adâncime în zone mai calde, secetoase sau în regim irigat;
  • trifoiul rosu, care prefera soluri fertile, usor acide din zone mai umede;
  • ghizdeiul ce ocupa solurile mai sarace, acide pâna la bazice din toate zonele, având si o buna rezistenta la seceta;
  • sparceta care reuseste cel mai bine pe soluri erodate cu substrat calcaros din zonele mai calde, secetoase;
  • trifoiul hibrid ce rezista în zonele mai umede si reci;
  • trifoiul alb care este raspândit în toate zonele cu umiditate si lumina asigurata, în regim de pasune mai ales.

În cadrul unui asolament în arabil, leguminoasele perene pot ocupa un maxim de 20-33%, datorita fenomenului de “oboseala” a solului, care nu permite revenirea lor pe acelasi loc, decât dupa 3-5 ani, în functie de specie si durata culturii respective.

Leguminoasele perene însirate mai înainte se cultiva adesea în amestec cu gramineele perene, asa cum au fost prezentate într-un numar din anul 2005 al prezentei reviste.

Cateva leguminoase anuale remarcam:

  • mazarea furajera si mazarichile cultivabile pe toate tipurile de sol, în climat de la uscat si cald la umed si rece, în ameste cu o cereala paioasa pentru alcatuirea borceagurilor;
  • mazarea pentru boabe pe soluri cu fertilitate mijlocie spre buna din toate zonele climatice;
  • soia pentru boabe pe soluri neutre mai fertile în zona mai calde cu umiditate asigurata, adesea irigate;
  • bobul pe soluri mai acide din climatul umed si rece;
  • trifoiul persan, încarnat si alexandrin în zone mai calde si umede si alte culturi fixatoare de de azot atmosferic, cu continut de proteine ridicat.
Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close