“Dansând printre fulgi” pe muzica Mariei Tănase
Alături de profesoara coregraf Ioana Ispas au prezentat “Dansând printre fulgiâ€, un recital coregrafic care a îmbinat dansul și tradiția, la loc de cinste fiind muzica Mariei Tănase, de la a cărei naștere s-au împlinit în acest an 100 de ani. “Ne-am adunat în această seară pentru a sărbători un eveniment împreună cu Biblioteca Județeană Mureș, Secția de Artă. Evenimentul se numește „Dansând printre fulgiâ€, protagoniste fiind trei fetițe de la Gimnaziul “Mirona†din Reghin. Au venit aici la bibliotecă ca să sărbătorească întâmpinarea lui Moș Nicolae prin intermediul dansului. Cristiana Bândilă, clasa a V-a, Alexandra Bruslea, clasa a II-a și Dariana Fărcaș, clasa a II-a sunt proaspăt revenite de la o competiție internațională ce a avut loc în Germania unde au ocupat locul 26, cu un moment muzical aparținând Mariei Tănaseâ€, a precizat Ioana Ispas, profesor coregraf la Gimnaziul “Mirona†din Reghin și în cadrul Clubului de dans sportiv „Dansul viorilor†din Reghin.
“Ciuleandra†aplaudată în GermaniaLegătura prezenței celor trei tinere dansatoare cu Maria Tănase este dată atât de Centenarul nașterii Mariei Tănase precum și de prezența celor trei fetițe din Reghin în luna noiembrie la World Show Championship în Germania, la Riesa. “A fost un moment inedit în momentul în care am intrat acolo și am văzut steagul României arborat, pur și simplu mi s-au înmuiat picioarele. Fetele au fost foarte încântate, au spus ceva de genul: doamna profesoară, este drapelul nostru acolo sus, îl vedeți, îl vedeți? De trei ani de când există această competiție România nu a participat niciodată ceea pentru noi a fost ceva extrem de important și emoționant. A fost un concurs foarte greu, cu prezența unor țări puternice precum Rusia, China, Japonia. Trupe de dans care fac balet în fiecare zi, câte 7-8 ore pe zi și trebuie să le ții piept la asemenea valori. Este vorba de un campionat mondial de show-uri, jazz, balet și elemente acrobatice. Se punctează foarte mult elementele acrobatice, baza îl reprezintă baletul clasic. Reacțiile celor de acolo au fost foarte interesante, au întrebat: România este prezentă? A fost ceva ciudat, și pentru ei și pentru noi. Când a început melodia Mariei Tănase nimeni nu a băgat de seamă de piesă, noi am făcut un folclor stilizat sa ne pliem pe cerințele concursului. A început melodia după care au început versurile în limba română, lumea s-a blocat, la fel și juriul care era puțin nedumerit și în final au apreciat momentul muzicalâ€, a menționat Ioana Ispas.Dansul “Ciuleandraâ€, interpretat de cele trei fetiție a fost completat la final cu vizionarea unui documentar despre marea voce a cântecului românesc, grație bibliotecarei Angela Macarie, astfel că cei prezenți au putut cunoaște o parte din viața și activitatea Mariei Tănase.



