Uncategorized

Anemie de toamnă în Consiliul Local Sighişoara

Săptămâna trecută, consilierii sighişoreni s-au întrunit pentru a dezbate o avalanşă de proiecte de hotărâri. Din cele nouă puncte prezente pe ordinea de zi, cele mai “accesate” subiecte au privit corectarea listei privind vânzarea unor spaţii aprobate a fi vândute în condiţiile legii 550/2002; aprobarea noilor tarife la energia termică; rectificarea bugetului local pe anul 2003 şi proiectarea acestuia pe următorii cinci ani precum şi acordul vânzării unor locuinţe de către SC ATT SA.

Deşi legea este aceeaşi pentru toţi cetăţenii statului, în şedinţa de Consiliu Local “greii” Sighişoarei au decis că unii sunt mai români decât alţii. Astfel, apariţia în urmă cu doi ani a Legii 10 a determinat chiriaşii locuinţelor din Cetatea Medievală să-şi exprime opţiunea de achiziţionarea a acestora pe cale legală. Şi pentru că la ora respectivă nu a existat nici un impediment din partea Primăriei, în proprietatea căreia se află clădirile, majoritatea sighişorenilor care au depus cereri de cumpărare în acest sens şi-au văzut visul împlinit. O mică parte însă au rămas cu ochii în soare, deoarece Consiliul a fost brusc însufleţit de cele mai alese sentimente în ceea ce priveşte fenomenul “iluminării prin cultură”. Mai pe înţeles, Primăria intenţionează să le acorde acestora o destinaţie de interes public. În concluzie: “Â…nu se mai vinde nimic. Clădirile sunt ale noastre şi facem ce vrem cu ele”, a sărit ca ars la cei veniţi “cu jalba la proţap” viceprimarul Sighişoarei, Sorin Savu. Consilierii au căzut însă de acord să revină asupra acestei probleme pentru că, “există o mafie a locuinţelor care trebuie eliminată cât mai curînd posibil”.

Tariful mare, înghite leafa mică

Un alt subiect mult dezbătut pe masa Consiliului Local s-a referit la aprobarea noilor tarife pentru energia termică. Viceprimarul ne-a informat că preţul gigacaloriei a crescut cu 30 la sută, dar că acest lucru nu influenţează populaţia, drept pentru care proiectul s-a votat în unanimitate de voturi. Problema subvenţiilor pentru tineret a fost de asemenea îndelung discutată. Astfel, Marius Mândăianu a propus un proiect de hotărâre privind aprobarea amortizării centralelor termice de scară, aparţinând celor 140 de apartamente ANL, din fondul de rulment. Consilierul declară că tinerii chiriaşi ai blocurilor ANL sunt furaţi la gigacalorie din greu şi că ar fi cazul ca o dată să se adopte o măsură în acest sens. Deşi nu s-au declarat foarte interesaţi de subiect, restul consilierilor au promis solemn că vor relua discuţia într-o şedinţă viitoare. Tema deratizării oraşului a rămas şi ea suspendată undeva în aer. Faptul că Sighişoara este invadată de lighioane, nu reprezintă deocamdată o prioritate. Că doar nu am auzit de multişor de ciumă. Nu?
Rând pe rând, toate punctele prezente pe ordinea au căzut pradă concepţiilor personale ale consilierilor, voturile fiind acordate în unanimitate după crezul fiecăruia. Căci pentru unii, legea “nu iaşte un lucru mare”.

Acalmie în Consiliul Local Târnăveni

Consiliul local Târnăveni s-a întrunit joia trecută într-o şedinţă fulger, votând toate proiectele într-o oră. Principalele puncte pe ordinea de zi au fost rectificarea de buget, votarea obiectivelor de investiţii pentru introducerea apei potabile, a traseelor şi programului mijloacelor de transport în comun sau a noilor tarife la utilităţi. În rest au fost doar informări. Se pare că trecerea primarului Octavian Popa la PSD a fost de bun augur pentru Târnăveni, oraşul primind la rectificarea bugetară peste 1,4 miliarde de lei. Banii sunt destinaţi în cea mai mare parte ajutoarelor sociale – 1,2 mld lei, iar restul vor fi utilizaţi pentru lucrări de reparaţii. La punctul cu majorarea tarifelor la utilităţi aceeaşi veche poveste, scumpirea energiei electrice şi a gazului metan. Cât despre SAMTID, program despre care se vorbeşte de vreun an, aleşii din municipiu speră că proiectul lor să fie acceptat. Cam asta a fost tot. Printre consilieri i-am remarcat pe noii veniţi în locul aleşilor incompatibili, şi anume controversata, după unii “pitoreasca” femeie de afaceri Maria Moldovan şi profesorul de chimie Radu Gheţiu, ambii propulsaţi de pe listele PD, respectiv Daniil Stanciu de la Agromec Târnăveni din partea PUNR.
Prezenţa noastră printre consilieri a stârnit rumoare şi comentarii de genul “să vedeţi ce vor scrie despre noi”. Doar că momentan nu prea avem ce.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close