Social

Drepturile femeii, progrese uriaşe dar nu globale

americani 015Sunt drepturile femeii un subiect de dezbatere în plin secol XXI ? Este justificată existenţa, în Statele Unite ale Americii, a unei întregi luni dedicate istoriei femeilor remarcabile? Suntem noi, atât România cât şi Statele Unite, pregătite pentru prima femeie preşedinte? La aceste întrebări şi la multe altele a răspuns Marjorie Stern, ataşat cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti miercuri, 18 martie, la evenimentul organizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Mureş, la Centrul de Resurse American Corner. După cum cu umor a relatat invitata de onoare, în Statele Unite există câte o lună pentru orice, luna martie este dedicată istoriei femeii. În acest an este organizată a 35-a ediţie a acestei luni, ocazie cu care, în State, în fiecare an sunt alese câteva personalităţi feminine demne de a intra în istoria femeii.

Prezentare valoroasă, participare activă

Marjorie Stern a propus tinerilor participanţi o discuţie liberă pe tema feminismului, abordând în acest context al lunii femeilor un subiect interesant, femeile remarcabile din istoria americană şi nu numai. Cu o prezentare plină de culoare şi de informaţie valoroasă, ataşata culturală a reuşit prin întrebări şi observaţii pline de umor să provoace tinerii la o participare activă. Tinerii au avut ocazia să afle despre eroine ale Americii, unele mai puţin cunoscute pe la noi, detalii despre altele foarte cunoscute, în prezentarea lui Marjorie Stern găsindu-şi loc în mod firesc şi Maica Tereza şi Malala Yousafzai, tânăra pakistaneză care a fost laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2014. O lecţie de istorie în care s-au regăsit Eleanor Roosevelt, Amelia Earhardt, Madeleine Albright şi Golda Meir, alături de mai puţin cunoscutele Deborah Sampson, Rosa Parks, Clara Barton sau Helen Keller. Toate au contribuit decisiv ca rolul şi importanţa femeii în societate să fie recunoscut, unele dintre ele în perioade sau situaţii foarte potrivnice. Deborah Sampson, de exemplu, a fost prima şi singura femeie care a luptat în Războiul de Independenţă, deghizată fiind în bărbat. Helen Keller a fost prima femeie care a absolvit Harvard în 1902, fiind pe deasupra oarbă şi surdă. Iar Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt este de-a dreptul o figură emblematică, diplomată şi activistă a drepturilor omului, fiind chiar preşedinta comitetului care a aprobat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De remarcat lipsa dintre aceste personalităţi feminine a celebrităţilor hollywoodiene şi a sportivelor, oricât ar fi fost de pline de succes sau implicate în diferite cauze. „Este convingerea mea că în aceste domenii succesul este mult prea bine plătit, în detrimentul unor profesii care-şi pun pecetea pe întreaga societate, cum ar fi învăţământul sau sănătatea, peste tot subfinanţate”, a afirmat Marjorie Stern.

Public numeros şi activFemeile preşedinte, aşteptate

În ce priveşte femeile preşedinte, ataşata culturală a remarcat existenţa acestora în fruntea unor state sud-americane sau în Asia, zone percepute drept nu foarte prielnice pentru femei şi mai rar la cârma unor state cu tradiţie democratică. Cu toate acestea, Marjorie Stern a subliniat că suntem pregătiţi ca şi mentalitate colectivă pentru alegerea unor femei preşedinte şi că arena politică este în aşteptarea unor figuri feminine suficient de pregătite şi carismatice. Ele vor putea fi acele femei puternice care să-şi pună amprenta pe istoria Statelor Unite ale Americii şi a lumii şi vor putea fi modele pentru tinerii de azi. Deşi, în opinia lui Marjorie Stern, sunt modele care sunt mai la îndemână şi mai uşor de urmat, ea însăşi declarând că cel mai important model pentru ea a fost mama. Fiecare naţie a avut la rândul ei multe asemenea personalităţi feminine. Cu toate acestea şi în ciuda uriaşelor progrese, mai este foarte mult de lucru în acest domeniu, a arătat ataşatul cultural al SUA. „Femeile încă nu au salarii egale la muncă egală, există foarte multă violenţă, inclusiv sexuală asupra femeii, iar progresele care s-au făcut nu sunt globale”, a subliniat Stern. În opinia acesteia, este foarte important să ne amintim în permanenţă că există încă milioane de femei pe glob lipsite de cele mai elementare drepturi, începând de la cel la educaţie. Într-un registru poate mai uşor, Marjorie Stern a remarcat, aprobată fiind de audienţă, cel puţin de cea feminină, că sunt o multitudine de aspecte în care percepţia publică judecă cu dublă măsură. „Dacă un bărbat încărunţeşte, se spune că este distins şi matur”, a remarcat aceasta, subliniind că această dublă măsură împinge multe femei fie către chirurgia estetică sau cure de slăbire drastice şi nocive, fie către depresie.

Marjorie Stern şi-a început activitatea ca ataşat cultural al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti în octombrie 2013. Anterior, din 2002, când s-a alăturat serviciului diplomatic, şi până la venirea în România, a fost ataşat cultural în San Salvador. Pentru o perioadă de câţiva ani a activat la Washington, în cadrul unui departament dedicat persoanelor cu dizabilităţi, unde a creat cursuri de învăţământ la distanţă pentru toţi angajaţii Departamentului de Stat. Este originară din statul New Jersey, considerat drept unul dintre cele mai progresiste dintre Statele Unite ale Americii.

Edith VEREŞ

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close