Garda Elveţiană, Armata Papei

Pentru a afla mai multe despre gardienii Sfântului Scaun, trebuie să ne întoarcem în epoca medievală, măcinată de conflictele dintre seniorii feudali. Cum armatele din acea vreme erau compuse în mare parte din mercenari, principii căutau să racoleze cei mai buni luptători. Inevitabil, toţ

i apelau la soldaţii elveţieni, renumiţi pentru curajul şi loialitatea lor. Îndeletnicirea de mercenar era una obişnuită pentru bărbaţii din cantoanele elveţiene. În timpul verii, aceştia se înrolau sub steagurile nobililor străini, după care se întorceau acasă cu solda şi prada de război agonisită, pentru a-şi petrece iarna în tihnă. Activitatea de mercenar era controlată de Confederaţia Cantoanelor, care autoriza înrolarea celor aproximativ 15 000 de luptători elveţieni, primind în schimb cereale, sare şi alte bunuri. Deşi nu aveau cavalerie şi artilerie, elveţienii erau consideraţi elita mercenarilor, datorită folosirii unor tactici de luptă extrem de ingenioase. Din acest motiv, erau foarte solicitaţi de nobilii francezi sau spanioli şi erau nelipsiţi din războaiele italiene. Prin urmare, nu este de mirare faptul că în 1505, după semnarea unui tratat între Papa Iuliu al II-lea şi cantoanele Zurich şi Lucerna, suveranul pontif a cerut trimiterea a 200 de soldaţi elveţieni la Roma. Sub comanda condotierului Peter von Hertenstein şi a căpitanului Caspar von Silenen, mercenarii au ajuns la Vatican pe 21 ianuarie 1506, intrând în serviciu după ce au primit binecuvântarea Papei în Piaţa Sfântul Petru. Acest eveniment este considerat data întemeierii corpului de Gărzi Elveţiene ale Vaticanului – “Cohors pedestris Helvetiorum a sacra custodia Pontificis”.

Scutul Papei

Mercenarii elveţieni şi-au confirmat renumele peste numai două

decenii, faptele lor de vitejie determinându-l pe Papă să le acorde titlul de “Apărători ai libertăţii Bisericii.” În dimineaţa zilei de 6 mai 1527, trupele împăratului francez Carol V au luat cu asalt Roma. Mercenarii spanioli au pătruns prin poarta Torrione şi s-au ciocnit cu Gărzile Elveţiene în Piaţa Sfântul Petru. 147 din cei 189 de membri ai Gărzii, în frunte cu comandantul lor, Kaspar Roist, au căzut în bătălie, protejând viaţa Papei Clement al VII-lea. Însoţit de restul Gărzii, acesta a reuşit să scape cu viaţă, fugind printr-un coridor secret. Timp de opt zile, Roma a căzut pradă tuturor barbariilor, trupele lui Carol V masacrând 12 mii de oameni şi luând o pradă de război de zece milioane de ducaţi.
De atunci, moartea eroică a gardienilor elveţieni este comemorată în fiecare an, pe 6 mai, când la Vatican are loc ceremonia de schimbare a Gărzii Elveţiene, prin care sunt primiţi noii membri ai corpului de elită ce asigură protecţia Papei. Recruţii, în număr de aproximativ 30, depun jurământul de fidelitate în Curtea Sfântului Damaschin din Vatican. Ceremonia se desfăşoară în prezenţa unui public numeros, atras de ineditul şi frumuseţea ritualului. După spectacolul oferit de toboşarii Gărzii, capelanul unităţii citeşte cu solemnitate textul jurământului. Noii recruţi sunt strigaţi pe nume. Pe rând, fiecare soldat înaintează câţiva paşi, pune mâna stângă pe steagul Corpului Gardienilor Elveţieni, ridică trei degete de la mâna dreaptă (simbolizând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt) şi rosteşte următoarele cuvinte: “Jur să-i servesc cu credinţă, devotament şi onoare pe Suveranul Pontif şi pe succesorii săi legitimi şi să mă devotez lor din toată puterea, sacrificându-mi la nevoie chiar şi viaţa pentru a-i apăra… Dumnezeu şi sfinţii Lui să mă protejeze!” Jurământul este rostit în germană, franceză, italiană şi romanşă, limbile cantoanelor din care provin recruţii.

“Hundertschweizer”

Deşi Garda mai poartă titulatura de “Hundertschweizer” – o sută de elveţ

ieni, numărul membrilor corpului de elită nu este fix. În acest moment, Gărzile au 110 membri, dar au existat şi ani în care efectivul lor a fost de numai 40 de mercenari. Armata Papei este condusă de un colonel, numit de Papă, şi care are rangul de “şambelan al Sanctităţii Sale”. Comandantul Gărzii are în subordine un locotenent-colonel, un capelan, un maior, un căpitan, un sergent-major, patru sergenţi, 10 caporali, 10 vice-caporali şi 70 de halebardieri. Principala lor misiune este protecţia Papei. Membrii Gărzii asigură securitatea Palatului Apostolic, a apartamentului papal, a celor patru intrări principale în Vatican şi îl însoţesc pe Suveranul Pontif atunci când acesta călătoreşte în străinătate. De asemenea, mercenarii sunt prezenţi la ceremoniile din Biserica Sfântul Petru, la audienţele generale acordate de Papă şi la primirea şefilor de stat sau de guvern, a miniştrilor de externe şi a ambasadorilor. Pentru a face faţă solicitărilor slujbei, elveţienii iau parte la cursuri de autoapărare şi şedinţe de tragere cu arme de foc. În timpul liber, ei se destind jucând tenis de câmp sau fotbal împotriva altor echipe din Vatican.

Un corp de elită

Intrarea în armata Papei nu este deloc uşoară. Criteriile de admitere sunt foarte riguroase. Pentru a putea fi acceptaţ

i în rândurile Gărzii, candidaţii trebuie să fie elveţieni, catolici practicanţi, celibatari, să aibă între 19 şi 30 de ani, cel puţin 1,74 m şi, bineînţeles, o reputaţie ireproşabilă, atestată de un certificat din partea parohiei de care aparţin. Tinerii îndeplinesc serviciul militar timp de doi ani, dar au posibilitatea de a extinde această perioadă până la maximum 25 de ani. Pe toată durata slujbei, membrii Gărzii sunt cazaţi în barăci şi sunt consideraţi cetăţeni ai statului Vatican. În ultimul timp, găsirea mercenarilor a devenit tot mai dificilă. Trei recrutori vizitează în fiecare an taberele de antrenament militare, parohiile şi seminariile catolice pentru a selecta candidaţii cei mai potriviţi. André Wyss, fost şef al centrului de recrutare al armatei elveţiene, spune că “mai demult, când familiile catolice aveau mulţi copii, era mai uşor să completezi efectivele. La acea vreme, existau chiar liste de aşteptare. Acum, tinerii sunt mult mai refractari. Un recrut câştigă 1000 de dolari pe lună, un salariu mic după standardele elveţiene. Nu trebuie uitat însă că membrii nu plătesc taxe şi asigurări de sănătate, iar locuinţa şi hrana sunt gratuite. Pe lângă asta, nimeni nu ar trebui să se alăture Gărzii tocmai pentru bani. Să fii în slujba Sfântului Părinte este o onoare şi o mare experienţă spirituală.”