Auto

Gogoaşa limuzinelor DAEWOO

România – debuşeul perfect pentru sud-coreeni

Anunţată în presă cu surle şi trâmbiţe, ca o izbândă a României în atragerea de investitori străini, sosirea companiei sud-coreene Daewoo a dat multora sentimentul că, în sfârşit, după liotele de italieni şi arabi puşi doar pe „tunuri”, a venit şi în România un investitor serios. De fapt, coreenii asta vor cu tot dinadinsul să pară: o firmă serioasă. La o analiză mai atentă însă, rezultă cu totul altceva. Întocmai ca şi cohortele de „investitori” arabi, veniţi aici cu o sută-două de dolari, să facă averi, Daewoo nu s-a sfiit şi nu se sfieşte să ne trateze ca pe nişte clienţi second-hand, cărora li se poate vârî pe gât orice ştift pe roţi, la preţuri uriaşe.

Daewoo copiază en-gros

Originalitatea şi creativitatea n-au fost niciodată punctele forte ale coreenilor de la Daewoo. Majoritatea  maşinilor produse de Daewoo sunt de fapt copii executate în Coreea ale unor maşini germane, japoneze etc. Câteva exemple în acest sens: micul Tico seamănă cu modelul Daihatsu Cuore din ’80. Cielo este de fapt o copie fidelă a lui Opel Kadett 1,5 pe care nemţii nu-l mai produc de cel puţin 15 ani. Nici Espero nu se poate lăuda cu origini asiatice. El este copia coreeană a unei versiuni Opel Ascona, pe care germanii au renunţat să o mai producă la sfârşitul anilor ’80. Între timp, la Russelsheim au intrat în fabricaţie modelele Astra şi Vectra. Deşi maşinile japoneze, respectiv germane, au fost fidel copiate de coreenii de la Daewoo, între Tico şi Cuore, între Cielo şi Kadett şi între Espero şi Ascona există şi nişte deosebiri. Ele ţin în primul rând de calitatea intrinsecă a fabricaţiei. Pentru cine a condus o maşină germană, respectiv una japoneză, apoi un Daewoo, lucrurile sunt clare: mai e tare mult până departe. Trecem însă peste asta, pentru că nu aici e buba. Necazul nu e că Daewoo produce şi vinde, la noi în ţară, nişte copii grosiere, ci acela că ni le vinde la nişte preţuri exorbitante. Mult mai mari decât în Coreea de Sud sau chiar decât în SUA. 

Maşinile Daewoo, mai scumpe în România decât în America

Ani la rând, nu numai că firmei Daewoo i s-au acordat o grămadă de facilităţi, ca să producă la noi ce-au aruncat alţii de mult la gunoi, ci le-am mai şi cumpărat maşinile la nişte preţuri exorbitante. Limuzina Leganza (nu-i credeţi pe coreeni când vă spun că ornamentele de pe bord sunt din lemn nobil; de fapt, ele sunt dintr-un plastic ordinar, ieftin ca rumeguşul) se vinde la noi în ţară la preţul de 21.786 de dolari, potrivit site-ului oficial Daewoo. Ei bine, aceeaşi maşină, dar mult mai bine echipată şi fabricată, probabil, cu ceva mai multă grijă, costa în SUA, acum patru ani, numai 13.615 dolari, cu aproape 10.000 USD mai puţin decât la noi. De fapt, şi acum costă tot cam atât. Vă vine să credeţi? Cine nu crede, poate să contacteze importatorul american, firma Jim Archer Daewoo, la adresa 11614, Southwest FWY, Bellfort, Texas, tel.: 1-281-933-9000 şi 1-281-445-6440), şi se va convinge. Nu ştim cum s-o numi pe limba coreeană o astfel de afacere. În româneşte, de regulă, la aşa ceva i se spune simplu: ţeapă. O ţeapă naţională pe care Daewoo ne-o trage constant, din 1995 încoace. Orice ar spune coreenii, e imposibil de justificat diferenţa enormă de preţ cu care limuzina în cauză se vinde în România, respectiv în America.

Tico, vândut ani de zile la suprapreţ

După cum au scris revistele auto româneşti, arhicunoscutul model Tico se vindea, în anii 1999-2000, în Coreea de Sud, cu aproximativ 3.100 de dolari bucata. Preţ în care, nota bene, erau incluse îmbunătăţiri care în România nu au fost disponibile, cum ar fi, bunăoară, tapiţeria din piele. Normal ar fi fost ca Tico – fabricat la Craiova să coste mai puţin la noi decât în Coreea. Promovând însă o ciudată politică de preţuri, Daewoo cerea pe un Tico produs la noi între 5000 şi 5900 USD; aproape dublu decât pe unul produs în Coreea de Sud. De fapt, cum spune zicala, prost nu e cel care cere, ci fraierul care dă. Iar Daewoo a avut de-a face cu mulţi fraieri în România.

Espero vechi, vândute ca noi, după modificarea seriilor şasiurilor

Istoria modelului Espero e relativ simplă: coreenii au luat proiectul unui Opel Ascona, scos de germani din fabricaţie prin anii ’80, i-au rotunjit puţin caroseria (de fapt, nici asta n-au facut-o ei înşişi, ci l-au plătit pe celebrul carosier italian Bertone s-o facă), au înlocuit logo-ul Opel cu cel propriu şi gata „noutatea” pe nume Espero. De la bun început însă, maşinile Espero au arătat mari carenţe de calitate, astfel încât, din punct de vedere comercial, acest model a reprezentat un mare eşec. Şi în România, dar şi în celelalte ţări în care Daewoo a încercat să-l vândă. Ca atare, pentru stocurile de Espero din ce în ce mai mari, coreenii au căutat debuşee pe pieţele ţărilor slab dezvoltate din Europa de Est, America de Sud şi Centrală. În America de Sud, de bine, de rău, Daewoo a reuşit să vândă câteva mii de bucăţi. Stocurile însă se tot încăpăţânau să crească. Pentru a le mai diminua, coreenii au recurs la o escrocherie greu de imaginat chiar şi de către noi, românii. O revistă auto care apare în capitala Venezuelei, Caracas, scria acum trei ani că Daewoo a vândut în anul 1998 maşini Espero fabricate în 1996, prezentându-le drept nou-nouţe! Ba, mai mult, scrie revista “Mundo Automotriz”, pentru a le putea prezenta drept noi, cei de la Daewoo au modificat (a se citi „falsificat”) seriile şasiurilor maşinilor vechi (din 1996), pentru a corespunde întru totul cu seriile şasiurilor modelelor vândute ca noi, în 1998. Ca atare, potrivit sursei citate, o mulţime de procese au fost demarate împotriva celor de la Daewoo, de către cele câteva mii de cumpărători venezueleni ţepuiţi. Problema noastră ar fi să vedem dacă nu cumva escrocherii de felul acesta s-au petrecut şi în ţara noastră. Pentru că şi la dealerii Daewoo din ţară, mii de  Espero au zăcut pe stoc, iar alte mii de Cielo fac şi acum plajă prin “şourumuri”. Concluzia care se desprinde din cele de mai sus e limpede: dacă aveţi atâţia bani câţi cere DAEWOO pe o maşină, gândiţi-vă bine dacă să faceţi achiziţia sau nu. E posibil să plătiţi mii de dolari pentru o maşină nouă şi să căpătaţi în realitate una care zace pe stoc de câţiva ani. Alţii chiar au păţit aşa ceva.

Cielo, cel mai depăşit model Daewoo

Dupa cum am arătat, Daewoo Cielo este o copie a unui model de Kadett la care constructorul german a renunţat încă prin anii ‘80, înlocuindu-l cu Astra. Acelaşi motor, aceeaşi transmisie, acelaşi bord etc. Mai puţin aceeaşi calitate de fabricaţie şi de finisare. Încă din 1999, modelul Cielo, bazat pe o tehnologie care va împlini curând două decenii, a fost înlocuit de către Lanos, o maşină mai puternică, mai economică, cu o finisare ceva mai bună. În toate ţările europene în care coreenii vând maşini (Ungaria, Italia, Germania, Spania, Danemarca etc.), Cielo a fost înlocuit cu Lanos. Din datele de care dispunem, reiese că, la ora actuală, Cielo se mai vinde doar în România, Rusia, Egipt, Uzbekistan şi alte asemenea ţări. Mai la vest de noi, Cielo a dispărut de ani buni din oferta Daewoo. În S.U.A., de exemplu, coreenii nici măcar n-au avut curajul să se prezinte cu Cielo. Probabil, acolo nu l-ar fi cumpărat nimeni. Chiar şi în România şi Uzbekistan, nu prea se mai înghesuie lumea să-şi cumpere Cielo, în special de când în oferta Daciei au apărut Supernova, apoi Solenza.

Lanos, mai ieftin decât demodatul Cielo

Conform preţurilor afişate pe pagina de internet a companiei Daewoo, un Cielo nou, bine echipat, costă 10.658 USD. Dacă e mult sau puţin sau dacă maşina face sau nu aceşti bani, asta sunt în drept s-o spună posesorii de Cielo înşişi. E extrem de interesant de ştiut însă că Lanos, despre care chiar oficialii coreeni spun că e net superioară, din toate punctele de vedere, costă cu mult mai puţin. Iată, spre exemplu, într-unul dintre cele mai citite cotidiene americane din statul Texas (Houston Chronicle), o reclamă a concesionarului Jim Archer Daewoo îi îmbie pe compatrioţii lui J.R. Ewing să cumpere Lanos, la preţul de 7000 de dolari. Ţinând cont că acest model se produce inclusiv în fabrica Daewoo din Polonia, în România ar trebui ca această maşină să coste sub 7000 USD, dat fiind faptul că e mult mai ieftin transportul din Polonia până în România decât din Polonia până, hăt, dincolo de Ocean. Ciudat însă, sud-coreenii se feresc ca dracul de tămâie să aducă Lanos pe piaţa românească. Pentru noi şi pentru Uzbekistan, e bun şi Cielo. De ce nu vor coreenii să ne vândă maşini mai bune cu 6000-7000 USD bucata, în loc să ne vândă ştifturi, cu 3000-4000 USD mai scumpe, e un lucru pe care aşteptăm să ni-l spună cei de la Daewoo. Probabil că, dacă Lanos ar fi importat (sau chiar fabricat) azi, în ţara noastră, asta ar însemna încheierea carierei modelului Cielo şi poate chiar şi a Matizului.

Aţi auzit de Daewoo Chairman?

Paradoxal, deşi coreenii refuză să ofere pieţei româneşti o maşina relativ buna şi destul de ieftină, cum e Lanos, ei sunt gata să înceapă importul în România a unui model de lux, denumit de ei Chairman (preşedinte, în engleză). Privind câteva fotografii ale acestui nou model, aţi putea fi tentaţi să credeţi că am încurcat noi ilustraţiile şi am pus pozele unui Mercedes în locul pozelor “noutăţii” coreene. Nu este însă nici o greşeală. De vină pentru asemănarea izbitoare dintre Daewoo Chairman şi un model mai vechi de Mercedes clasa E (scos şi acesta din fabricaţie) sunt tot coreenii, a căror vocaţie de a copia tot ce mişcă nu se dezminte nici de această dată.

O uriaşă mistificare

Încă un aspect, relevant pentru seriozitatea şi credibilitatea coreenilor de la Daewoo, l-a reprezentat campania de promovare pe piaţa românească a lui Cielo, îndată după cumpărarea uzinei de la Craiova. Pe verso-ul unei hărţi automobilistice, editate de Rodae Automobile SA (aşa se numea atunci firma româno-coreeană), se poate citi că o maşină Cielo, pilotată de kenyanul Shaileen Shah, Azar Anwar a câştigat, în 1994 sau 1995, Raliul Kenyei, etapă a Campionatului Mondial de Raliuri. Este o minciună mare cât stocurile de Cielo nevândute. La raliul respectiv, la clasa N (maşini de serie) au participat, e adevărat, şi trei maşini Daewoo Cielo. Cursa a terminat-o una singură, cea pilotată de Shaileen Shah. Acesta a sosit însă ultima, nicidecum prima. Adevăraţii câştigătorii, un echipaj finlandez, pe o maşină Toyota Celica, trecuseră deja linia de sosire cu vreo 12 ore mai înainte. Mai mult, pe harta respectivă, alăturat pozei kenyanului “victorios”, se află câteva poze mai micuţe, despre care suntem lăsaţi să pricepem că ar fi ale maşinii Cielo “câştigătoare” a Raliului Kenyei. Pozele cu pricina sunt însă ale adevăratului învingător, Toyota Celica a finlandezului Hannu Mikkola. Atât, deocamdată.
Sorin Simion

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close