Hip – hop şi-aşa, umor de-a râsu – plânsu cu “Fără Zahăr”

“S-au întâlnit patru nebuni cu restul”… Aşa a început convorbirea mea cu Bobi Dumitraş de la “Fără Zahăr”, alături de care am petrecut seara de 30 august, la Festivalul Hameiului de la Seleuş. Bobi este extrem de efervescent, plin de energie şi la miezul nopţii, după un concert în care a dat tot şi i-a mai rămas de dat. Co-fondatorul trupei, Bobo Burlăcianu, voce şi chitară electrică, este aparent mai calm, familist cu un băiat de 4 ani, dar faptul că este parte a proiectului “Fără Zahăr” de atâţia ani spune multe despre el. Și toate de bine.

Bobi Dumitraş: Dacă există public pentru Fără Zahăr nu poate fi altul decât cel format din cei ca noi, care vibrează pe muzica noastră. Câteva ţigle de pe casă le lipsesc cu siguranţă.

Reporter: De ce Fără Zahăr? Sunteţi atenţi la siluetă?

Bobi Dumitraş: Suntem atenţi, pentru că nu mai putem mânca ca la 25 de ani. Denumirea de Fără Zahăr a apărut în 2001, când ne chinuiam să găsim un nume pentru acest produs deloc dulce şi care să reprezinte stilul nostru de umor uşor cinic. A venit de la faptul că Bobo mă servea la repetiţii cu cafea şi niciodată nu avea zahăr în borcan şi trebuia să-mi cumpăr pliculeţe de zahăr. Aşa mi-a picat fisa, i-a plăcut şi lui Bobo, şi a rămas.Am răsuflat uşuraţi, aveam un nume.

Reporter: Nu duceţi lipsă de subiecte. Ce v-aţi face dacă ne-am normaliza peste noapte şi v-am lăsa fără ?

Bobi Dumitraş: Aş fi cel mai fericit şomer din România, să fie România atât de normală încât să nu îmi mai dea subiecte… Le-aş găsi undeva prin Europa, între Ucraina şi Rusia… Chiar mă gândesc să fac o piesă pe această nebuneală aproape europeană.

Bobo Burlăcianu: Dacă nu ne mai daţi subiecte, vom scrie despre maşini, ca în piesa “Diesel”. În perioada de început a trupei lucram mult împreună, acum cel care vine cu ideea de piesă îşi face şi versurile. Ideile vin aşa, de peste tot…

Reporter: Dincolo de ironiile din textele voastre, voi ne arătaţi o oglindă în care ne vedem cam şozi…

Bobi Dumitraş: Când eram mic şi aveam viermi, mama mă punea să beau gaz, dar ca să mă păcălească să îl beau, îl picura într-un cub de zahăr. Încercăm să îndulcim o realitate tristă pe care o zugrăvim totuşi în piesele noastre. Dincolo de stratul de umor, se ascund nişte realităţi, tâmpite, dar sunt ale noastre. Când le prezinţi cu oarecare umor, parcă lumea le acceptă cu mai multă relaxare.

Bobo Burlăcianu: Asta face umorul, ironia… Noi facem un umor drăguţ, râdem într-un mod drăguţ de cei care ne furnizează subiectele. Nu am vrut să fim răi. Am putea să îi spunem un umor de râsu-plânsu.

Reporter: Cu muşchiul scos, să iasă ştirea frumos…De unde vă vin vouă asemenea texte?

Bobi Dumitraş: Muşchiul scos…orice băiat care vrea să epateze trebuie să îşi arate muşculatura, mai ales la ţară, cu cât eşti mai muşchiulos înseamnă că eşti mai vrednic de a procrea, de a lucra…pământul, de a zidi o casă, prin asta atragi privirile fetelor de măritat. Prin stilul nostru concertistic vrem să comunicăm multe publicului, să-l simţim cât mai aproape. Spunându-le glume între piese ajungem să creem acea atmosferă de relaxare şi comuniune. Discuţii însă am avut doar cu un singur băiat care insista să îi cântăm Bunica bate toba, dar ne-am împrietenit şi cu el până la urmă.

Reporter: Apropo de Moldova. S-au epuizat subiectele de ironie din Dorohoi?

Bobi Dumitraş: Nu s-au epuizat, dar Dorohoiul s-a schimbat foarte mult decând eram noi tineri, şi s-a schimbat în bine. Sunt bucuros să constat că s-au diminuat subiectele de ironie. Ne-am mai maturizat şi noi, ne-am cumpărat maşini şi am ieşit şi noi prin ţară să descoperim subiecte mai emancipate.

Reporter: Aveaţi o rubrică interesantă în “Suplimentul de Cultură”, “Voi n-aţi întrebat, Fără zahăr vă răspunde”. O mai aveţi?

Bobi Dumitraş: Din septembrie se va relua rubrica. Este un produs de suflet, în care scriu de o vreme doar eu, rubricuţe de 2500 de caractere, în care mi se permite să scriu aproape orice. Doar două texte mi-au fost cenzurate, unul despre Constituţia europeană, şi unul despre spiritul religios habotnic al ieşeanului în preajma sărbătorii de Sfânta Paraschiva. Atunci se umple Iaşiul cu 500000 de turişti. În rest avem o relaţie foarte mişto.

Reporter: Eu nu te întreb. Fără Zahăr ce răspunde?

Bobi Dumitraş: Am rămas foarte plăcut surprins de ideea de a se organiza a doua ediţie a Festivalului Hameiului în acest loc. Publicul cred că mâine va fi şi mai numeros, pentru că se va da sfoară în ţară, dar rusticul peisajului şi faptul că eşti la 5 metri de cultura de hamei pe care mărturisesc că o văd pentru prima oară în viaţă face toţi banii, o gură de aer curat, o gură de muzică bună, este reţeta pentru un weekend reuşit.

Reporter: Ce sunteţi voi de formaţie?

Bobi Dumitraş: Eu am terminat drept administrativ şi Bobo a terminat ecologie şi protecţia mediului. Adică Bobo strânge peturile de prin pădure iar eu am veleităţi de primar.

Reporter: Ai apucat să lucrezi în domeniu?

Bobi Dumitraş: Slavă Domnului nu, am lucrat doar 9 luni într-o benzinărie la terminarea facultăţii ca să strâng nişte bani. Spre norocul nostru au dat peste noi nişte oameni extraordinar de faini din Bucureşti, care ne-au luat şi fără nici un leu cheltuit de noi ne-au produs muzica, ne-au scos videoclipuri şi ne-au lansat, asta în 2003, când muzica românească era altfel promovată şi nu se căuta doar versul simplu şi minimalismul.

Bobo Burlăcianu: Mie îmi plăcea foarte mult ideea de natură, mă gândeam că o să vină vremea când se va investi mult în asta. M-am prins între timp în proiectul “Fără Zahăr” din fericire. Mi-am dat seama că la noi în ţară nimeni nu studiază un urs, un cocoş de munte. Rechinii par interesanţi, capra neagră mai puţin. Am în schimb numeroşi prieteni care se ocupă de ecologie,de împăduriri. E foarte haios pentru că ei fac împăduriri în zonele defrişate cu voluntari, care deobicei sunt elevi de liceu. Unii sunt chiar fiii celor care defrişează. E râsu-plânsu, cum spuneam.

Reporter: Despre muzica de azi?

Bobi Dumitraş: Manelizarea din fericire s-a terminat, este în schimb o ignoranţă, o lipsă de acumulare de cultură muzicală. O poţi pune şi pe seama lipsei de timp, sau pe faptul că ai o muzică foarte facilă la două butoane de tine. Cât timp marile radiouri comerciale vor promova acest tip de muzică, eu voi continua să cânt ceea ce înseamnă Fără Zahăr şi îmi voi aştepta rândul la difuzare. Există radiouri mici, posturi locale ale Radioului naţional, care difuzează Fără Zahăr în mod constant şi le mulţumesc pentru asta.

A consemnat Edith VEREŞ