Educatie

Învăţământul gratuit, adevăr sau mit?

1C-Început de şcoală, plini de speranţeAproape 90.000 de elevi mureşeni sunt aşteptaţi luni, 14 septembrie, la deschiderea festivă a anului şcolar 2015-2016. E toamnă şi numărăm bobocii. Şi rechizitele. Şi schimbările de ultimă oră în învăţământul românesc. O astfel de schimbare aşteaptă doar semnătura premierului Victor Viorel Ponta pentru a fi pusă în aplicare. Este vorba despre proiectul ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, prin care elevii ciclului liceal superior, adică cei de-a XI-a, XII-a şi chiar şi a XIII-a vor primi, aşa cum prevede deja demult Legea Educaţiei nr.1 din 2011, manuale gratuite.

 Manuale decontate în valoare de 55 de lei

Legea amintită prevede asigurarea manualelor şcolare pentru toţi elevii din învăţământul de stat, deci şi pentru cei din ciclul superior al liceului, explică ministrul Cîmpeanu în nota de fundamentare. În opinia acestuia, prevederea cu pricina nu a fost pusă în aplicare până acum datorită în primul rând „constrângerilor financiare”, precum şi modificării planificate atât a programei cât şi, implicit, a manualelor folosite. Cu toate acestea, la insistenţele asociaţiilor de elevi, începând cu acest an tinerii vor beneficia de prevederile Legii. Este vorba despre sume de până la maxim 55 de lei de elev, însemnând facturi pentru manualele achiziţionate, care vor fi decontate din bugetul şcolilor, via bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Efortul financiar al Ministerului nu este neglijabil, de prevedere urmând să beneficieze 362.512 de elevi la nivel naţional, suma estimată pentru decontarea manualelor ridicându-se la 19.938 mii lei, reiese din amintita notă de fundamentare. Respectarea prevederilor Legii este considerată drept o victorie de palmares de către reprezentanţii Consiliilor Elevilor. „Suntem mulţumiţi pentru că am militat mult pentru asta”, consideră Roxana Roman, preşedinta Consiliului Judeţean al Elevilor Mureş. În plus, va contribui la creşterea unei atitudini pozitive faţă de şcoală în special în mediul rural, unde cei 55 de lei sunt o sumă importantă, consideră tânăra.

1B-Aşa se formează copiii fără limite Este loc de mai bine

Dacă însă cei 55 de lei vor ferici elevii şi vor contribui, aşa cum se speră, la reducerea abandonului şcolar, rămâne de văzut. Asta pentru că cel mai ieftin manual de limba română pentru clasele a XI-a se situează în jurul preţului de 20 de lei. Iar ca o regulă generală, grosimea afectează cel mai mult preţurile. Ţinând cont că elevii susţin examenele de bacalaureat la 5 sau 6 materii, au nevoie de cel puţin acele manuale. „Este de apreciat. E un început”, declară Dragoş Burghelia, elev al Colegiului „Papiu”, în asentimentul colegilor. Un manual cuprinzător, de calitate bună, poate costa şi până la 100 de lei, explică acelaşi Dragoş. „Până acum, de multe ori cumpăram în comun câte un manual pe care îl copiam, ca să mai reducem din costuri. Este totuşi un efort lăudabil cel al Ministerului. Nu vreau să fiu ingrat. Dar să sperăm că va fi şi mai bine”, a adăugat elevul.

1A-Necesităţile micuţilor, multe şi diverse Clasa O, gratuită şi nu prea

De cheltuieli au parte însă în special părinţii celor mai mici elevi, care încep clasa pregătitoare. Asta pentru că, deşi programa nu prevede manuale pentru aceştia, ei au totuşi o programă care trebuie respectată. „Nu avem oficial nici un fel de manuale, există în schimb diverse caiete speciale pe care părinţii urmează să le achiziţioneze. Oferta este foarte diversificată, pentru română, maghiară, dezvoltare personală, arte şi altele. Deobicei alegerea acestora se face de către părinţi împreună cu profesorul. Se ţine cont în primul rând de calitatea acestor caiete, dar şi de preţ”, explică Fülöp Csilla, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Generală nr. 7 din Târgu – Mureş. Au nevoie însă de multe altele, de la acuarele la hârtie colorată, foarfeci sau jucării. În plus, sălile de clasă necesită mobilier special care cade preponderent în sarcina părinţilor. Asta pentru că, conform metodologiei, este necesară amenajarea a cel puţin trei colţuri destinate artelor, jocurilor şi al treilea destinat bibliotecii, împreună cu un spaţiu central botezat spaţiu de întâlnire. Şi desigur mobilier specific, cu dulăpioare şi rafturi unde micuţii îşi pot păstra rechizitele.

 Costuri şi…costuri

Un rucsac botezat „smart”, care are o bază robustă, cu un spate declarat ergonomic şi dotat, pentru siguranţa micuţilor, cu elemente reflectorizante, poate costa 150 de lei. Un penar aşişderea, echipat cu o parte cel puţin din rechizitele necesare, poate urca până la 30 de lei. Preţul unui caiet special pentru clasa 0, depăşeşte 10 lei bucata. Făcând un total foarte sumar, un ghiozdan echipat după ultimele cerinţe depăşeşte 300 de lei. Şi încă nu am vorbit despre uniformele şcolare, obligatorii la şcolile care se respectă. Sigur că există şi rucsăcele la 10 lei şi caiete la 1 leu, asta rămâne la alegerea şi buzunarul fiecărui părinte. În schimb, un ghiozdan „smart” ca cel amintit cântăreşte gol-goluţ 3,5 kilograme. De acolo, matematica e simplă, greutatea poate chiar depăşi 5 kilograme.

În teorie cel puţin, părinţii au obligaţia legală de a însoţi copiii la şi de la şcoală, cel puţin în ciclul primar. Cu toate acestea, cei mai mulţi copii ajung să-şi care singuri ghiozdanele. Ce înseamnă transportul atâtor kilograme pe spatele micuţilor, ne lămureşte medicul de familie Irimiás Erika, medic cu decenii de experienţă în spate. „Mi se pare inutil şi foarte greşit”, consideră medicul. „În lipsa unor programe de mişcare, în special a înotului, scolioza este garantată pentru micuţi. Alături de alte deformaţii ale coloanei, cum ar fi cifoza şi lordoza. Aceste afecţiuni sunt agravate şi de poziţia greşită a elevului în bancă, dar şi de faptul că cei mici petrec tot mai mult timp la calculator”, explică Irimiás. Aceasta susţine că ar intra tot în obligaţiile şcolii, pe lângă părinţi, de a se îngriji, prin programe de înot, de păstrarea sănătăţii micuţilor. Dar până acolo, mai este o cale tare lungă…

 

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close