Mama din vorbele urâte

Nu ma pot face ca n-am auzit. Înjuratura de mama e mai frecventa pe buzele românilor decât binecuvântarea în gura duhovnicului. Mai deasa decât „Hare Krishna†în mantrele adoratorilor zeului hindus. Ar rezulta de-aici fara tagada ca, la români, cultul popular al mamei este mai puternic si raspândit decât cel al Sfintei Treimi, al Fecioarei Maria si al tuturor sfintilor la un loc. Din pacate, în acest cult eretic nu e vorba nicidecum de acea Mare Mama, zeita naturii cu solduri late si o burta rotunda ca universul, ci de mica mama. Mamica noastra, a fiecaruia în parte, care se-ntâmpla sa ajunga fara nicio vina, biata de ea, obiect de înjuratura în gura spurcata a cuiva cu capsa pusa. Or, în aceasta lume curata si perfect alcatuita mereu stai în calea cuiva cu capsa pusa, care, pentru a-si face loc de tine te ia si te trimite acolo de unde-ai venit.

Abia ai apucat sa faci si câtiva pasi în lume, esti mândru ca ai învatat sa-ti sufli frumos nasucul în batista, stai cuminte tinându-te de rochia ei când mama se piaptana în fata oglinzii, te uiti si tu din când în când – ce frumoasa e!, îsi spune inima ta în soapta. Dar pentru ca n-ajungi sa-i pupi obrajii din oglinda te strângi mai tare de piciorul ei, îti legeni capul pe soldul ei. Iesiti la plimbare, îti place sa tina mâna întinsa, sa poti atârna de degetul ei. E mai sigur asa, cateii nu te pot musca, nu-ti poate murdari nimeni hainutele, nu te poate lua baubaul sa fuga cu tine-n lume. Mamica te apara de toate relele, mamica nu se teme, mamica poate sa-i bata pe toti copiii rai care vor sa te necajeasca. Le-arata lor mamica!, îti murmuri în sine curajos.   
si vine un ciudat într-o zi si ti-o spurca. Du-te în p… ma-tii tâncule!, ti-o spune de la obraz ca si cum ti-ar trage o lovitura de bici. Care-i treaba, nene?, îti vine sa-l iei la-ntrebari. Ce vina are mama ca tu ai o zi proasta sau ca astazi esti mai mânios? Dar nu sta nimeni sa-ti dea explicatii, mai ales când esti un mucos de copil si când aceste vorbe ciudate îti sperie sufletelul. Pur si simplu, ca sa fii sigur ca n-a gresit, ci a facut-o cu buna stiinta, iaca, te mai înjura o data. Mai du-te în p… ma-tii cu întrebarile tale cu tot!
Din acel moment întelegi ca mamica ta nu e si mamica acelui om. El nu o tine de deget când merge sa se plimbe, el nu o pândeste pieptanându-se în oglinda ca sa se bucure ca e atât de frumoasa, el nu scapara sa-i lege sortuletul la spate când se-apuca de gatit la bucatarie, el nu capata mâncarica de la mama ta. El e de-acum un om rau, un urât pe care te-ai suparat si nici nu mai vrei sa-l vezi. El este din alta lume, poate dintr-o poveste cu capcauni cum ai auzit de câteva ori. Numai capcaunii fac lucruri asa de urâte!
Dar pe masura ce cresti, vezi ca sunt tot mai multi capcauni în jurul tau. Vorbele urâte despre mamica ta sau alte mamici le auzi în fiecare zi. De la o vreme te obisnuiesti cu ele, nici nu le mai consideri chiar asa de urâte. Uneori, spuse de oameni cu pricepere la înjurat, chiar ti se par simpatice. Simti ca de-acum esti mare, iar cei de seama ta si-au dat greata. Înjura de mama focului fara a mai rosi. Se simt puternici, se simt liberi, au iesit de sub poalele mamicii. În sfârsit, se simt barbati. Chiar asa, suntem barbati, ce p… ma-sii!, rasuna un glas ciudat în capul tau fara sa-si mai ceara voie. Nu te mai înrosesti la obraji, prinzi curaj, începi sa repeti. Deodata îti iese cu naduf, te-ai racorit, simti barbatie zvâcnind în tine. Dar mama ta nu se mai piaptana frumoasa-n oglinda, mama ta nu te mai apara de catei. Nu mai scaperi de nerabdare sa-i legi sortul la spate când gateste. si tot mai rar va întâlniti la masa pregatita de ea.