Eveniment

Nelu Şopterean, CD de pricesne binecuvântat de ÎPS Irineu

111Interpretul de muzică populară Nelu Şopterean a finalizat, recent, înregistrarea unui CD de pricesne, a cărui primă prezentare va avea loc duminică, 29 martie, la Catedrala Mică din Târgu-Mureş, după oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei.

Cadou pentru credincioşi, în Postul Paştelui

Nume consacrat al muzicii populare româneşti, Nelu Şopterean şi-a îndreptat atenţia către pricesne, gen artistic pe care l-a legat de locurile natale de la Sânmărtinu de Câmpie. „Doresc să mă întâlnesc şi să îi ofer acest CD pentru care mi-a dat binecuvântarea. Fiind un an aniversar pentru mine, atât din punct de vedere al vârstei cât şi al carierei artistice, m-am gândit să îmi îmbogăţesc palmaresul în ceea ce priveşte dragostea mea faţă de muzică, prin editarea a două albume, unul de pricesne şi celălalt de muzică populară, cu cântece din repertoriul meu dar şi altele noi. Fiind în Postul Paştelui, într-o perioadă mai ecumenică, am crezut de cuviinţă să editez şi să ofer celor care îndrăgesc acest gen, un CD de pricesne. Am încercat ca albumul să fie legat de anumite locuri frumoase, dragi mie. De exemplu, pe coperta principală apare în fundal Biserica cu Hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul Mureşeni, iar pe coperta din interior am obţinut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei. Pe coperta din spatele CD-ului apare bisericuţa monument istoric de la Sânmărtinu de Câmpie, loc de care sunt legat sufleteşte. De asemenea, la câteva priceste se aud clopotele şi toaca de la biserica din Sânmărtinu de Câmpie”, a declarat Nelu Şopterean.

Cântăreţii de pricesne „fac lucrare de evanghelist”

CD-ul este cu atât mai valoros cu cât pe coperta interioară are şi binecuvântarea Arhiepiscopului Ortodox al Alba Iuliei. „Pricesnele, versuri de cea mai luminoasă inspiraţie, păstrate cu veneraţie îndeosebi în mediul comunităţii rurale, au înregistrat cu promptitudine până şi cele mai imperceptibile ondulaţii seismice sufleteşti, intrând în patrimoniul muzical al poporului. Zămislite în atmosfera religioasă a slujbelor bisericeşti şi în pridvorul bisericilor, pricesnele poartă în ele întreaga bogăţie tainică a fenomenului religios care pătrunde până în tainiţele sufletului uman, transfigurându-l definitiv şi total. Cei ce cântă pricesnele binevestesc, „fac lucrare de evanghelist”. Chiar fără să-şi explice acest fenomen, ei sunt plini de o tainică bucurie şi de un profund simţământ sacru, pe care pot să-l instaureze în locaşurile de închinare. Fiu al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Nelu Şopterean este un nobil mesager al Logosului divin, care ne oferă mereu frumoase pricesne, adevărate mărgăritare ale moştenirii noastre spirituale. Ascultându-i cântarea dulce şi delicată, sufletele noastre se purifică şi se înalţă spre sferele cereşti”, a precizat ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close