Auto

Nissan, la el acasă și în Târgu Mureș

Marca de mașini care cucerește anual milioane de pasionați ai volanului, Nissan, a ajuns și la Târgu Mureș. Cele mai faimoase modele ale mărcii vor putea fi cumpărate de la salonul Nissan, care va fi inaugurat pe 25 mai, în strada Budiului 2 A.

Povestea mărcii Nissan începe undeva în urmă cu aproape 80 de ani, între cele două războaie mondiale. Dacă în 1941 erau fabricate aproximativ 20.000 de mașini care purtau numele de Nissan, în 1999, de exemplu, când Renault și Nissan au semnat un acord pentru crearea unei Alianțe Globale, compania a ajuns la o producție de 5 milioane de vehicule, fabricate de 265.000 de angajați.

În 2003 mașinile Nissan au pătruns puternic și în România. De la 817 unități vândute în acel an, s-a ajuns la 2128 în 2005. În acest interval au fost lansate în Romania modele de succes ale mărcii japoneze: Micra, Micra C+C, 350 Z, 350 Z Coupe, noul Patrol, Murano, Pathfinder, Navara. În 2005, grație lansării modelului Navara, Nissan și-a păstrat prima poziție în segmentul pick-up-urilor importate.

Rețeaua de dealeri Nissan a crescut de la 17 la 23 în 2005, iar, până în 2008, numărul acestora va ajunge la 28.

Începând din această săptămână, mai exact din 25 mai, grație grupului Lion Victoria, Târgu Mureșul vine să se alăture celorlalte orașe unde Nissan este la el acasă. La showroom-ul din Strada Budiului 2 A (unde va exista și un service), mureșenii vor putea admira și cumpăra autovehicule Nissan, dintr-o gamă largă.

Renumite pentru calitate și fiabilitate, mașinile Nissan vor sta la dispoziția celor care vor să se simtă bine la volan, în siguranță și confort.

Din showroom nu vor lipsi modele consacrate, dar și ultimele noutăți. Iată câteva dintre bijuteriile care vor putea fi cumpărate de la showroom-ul din strada Budiului, așa cum sunt descrise pe pagina web www.nissan.ro:

Nissan Micra: este cel mai ingenios dintre vehiculele compacte din clasa ei: designul său exterior original face loc unui habitaclu spațios, modulabil și confortabil, adaptat tuturor cerințelor. Ușor de condus, Micra se face plăcută atât în oraș, cât și la drum lung.

Nissan Primera: elegantă, ergonomică, practică; Primera se evidențiază în clasa sa printr-un design fluid și utilizarea tehnologiei de ultimă generație.

Nissan Pathfinder: accelerație impresionantă, consum redus și un interior modulabil, cu 64 de configurații diferite ale poziției scaunelor. Pathfinder vă va însoți pe dumneavoastră și familia în toate aventurile, în condiții de confort deplin.

Nissan Murano: este o adevarată încântare să conduci un Murano sau să călătorești în luxosul său interior. Mai avansat decât vehiculele SUV 4×4 convenționale, Murano este echipat pentru orice situație și trezește oriunde admirația. Este un vehicul ideal, atât pentru deplasările zilnice, cât și pentru a merge la cumpărături sau a vă petrece timpul liber.

Nissan Navara: Câtă diversitate poate îngloba un model Navara? Cu o capacitate de tracțiune de până la 3 tone și o sarcină utilă de până la 855 kg, robustul Navara face fața oricărei situații. Dispune și de spațiu pentru transportul a 5 persoane în condiții de maxim confort, în versiunile Double Cab.

Vă veți convinge de realitatea acestor descrieri, la salonul Nissan, din strada Budiului 2A, începând din 25 mai.

Florin MARCEL

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close