O Răzvănărie cu năzdrăvănii

Am trecut într-o zi prin centrul Clujului şi ochii mi-au căzut pe firma unui nou spaţiu comercial, ce părea mititel, dar care promitea multe: Răzvan şi a lui Dulceaţă. Am revenit când totul a fost pus la punct şi magazinul deschis. Sau ceea ce credeam eu că este. L-am găsit acolo pe Răzvan Rusu cel Năzdrăvan alături de zâmbăreaţa Alexandra, doi tineri deschişi, care m-au îmbiat cu bunătăţi, deşi, în prima instanţă nu mi-am dezvălui intenţiile. Ei bine, mi-au furat ochii zecile de borcane de dulceaţă, zacuscă şi magiun, aliniate soldăţeşte pe rafturile de scândură ingenios prelucrată, ce umplu pereţii până aproape de tavan. Pe numai 13 metri pătraţi găseşti răspuns la tot ce-ţi pofteşte inima: plite pe care Paolo, prietenul italian a lui Răzvan coace clătitele fermecate, un expresor de cafea, de unde acelaşi iscusit meşter stoarce licoarea întunecată atât de dragă tuturor, un blat unde, pe câteva scaune poţi savura bunătăţile oferite alături de dulceţurile fermecate. Nu lipsesc pralinele de ciocolată ce te ispitesc dintr-un coşuleţ, alături de câteva sticle de vin nobil, care completează micul rai al lui Răzvan. Cum alături de el stă Alexandra, întâmplarea a făcut ca după câteva zile, când am revenit acolo, Răzvan să fie la Idicel Pădure, astfel că am stat de vorbă doar cu Alexandra, aşa, ca între femei. Să fiu sinceră, mă încânta fiecare clipă când clienţii intrau, savurau oferta şi se entuziasmau de bunătăţile de acolo, însă mintea mea stătea numai la clătita care urma să-mi răsplătească şi mie răbdarea la sfârşitul discuţiei, căci întâi e munca şi la urmă distracţia, nu-i aşa?

În lipsa lui Răzvan de data aceasta şi în lipsa celebrei, de pe acum, pălării, am încercat să desluşesc ce se ascunde în spatele unui loc atractiv prin simplitate, calitatea produselor şi sinceritatea celor care au găsit cele mai potrivite ingredient pentru reuşita lor.

Rep. :Acum, cand oferta de produse tradiţionale este destul de abundentă, faţă de anii precedenţi, de ce să cumpărăm Razvan si nu altceva?

Alexandra: Pentru că au personalitate. În produsele noastre veţi găsi gusturile din copilărie, nu reinterpretate, ci uneori îmbogăţite. De exemplu la zacuscă ne-am întors la varianta ei de bază, o facem la ceaun, nu facem legumele pastă, ci le tocăm bucăţele, nu folosim pastă de roşii, ci utilizăm roşii întregi, le punem pe grătar şi le tăiem după aceea. Magiunul, de asemenea, îl fierbem la ceaun, fără strop de zahăr, până se face bun, 12 ore minimum. Putem vorbi de o reinterpretare a reţetelor vechi în idea că brandul devine urban, l-am adus în Cluj, l-am adus aproape de oameni şi de clienţii noştri.

Într-adevăr, remarc o deosebită atenţie la detalii, nimic din ce ajunge sub ochii potenţialilor clienţi nu este întâmplător, totul este gândit, fiecare aspect legat de ambalaj şi prezentare poartă amprenta spiritului liber şi al tinereţii.

A: Noi nu n-am vrut să recurgem la tricolor, nu pentru că nu ne-ar reprezenta, nici o bunicuţă oarecare, am vrut să luăm o parte din Idicel, din satul unde se face dulceaţa şi s-o aducem în Cluj, un oraş plin de studenţi şi de oameni care lucrează în multinaţionale.

Rep. :Deci, reţete tradiţionale în ambalaje noi şi prietenoase. Care este aportul inovativ?

A.: Aportul inovativ este partea de design şi faptul că niciun produs nu este utilizat la întâmplare, am gustat pentru fiecare reţetă ingredientele şi ne-am străduit să fie un produs de execepţie în fiecare borcănel care pleacă de la noi. De obicei, în dulceţurile de casă este destul de mult zahăr, noi am renunţat la această variantă şi produsele noastre au undeva în jur la 30% zahăr, limita maximă, iar magiunul nu conţine deloc zahăr. Nu folosim conservanţi deloc, nu folosim suc de mere, ci doar fructele de bază, fructe de pădure şi fructe sălbatice, aceasta e marea inovaţie.

Mă surprinde admirând murăturile colorate ce tronează pe reftul de sus, ca nişte dolofane şi nobile doamne ale cămărilor fermecate.

A.: Murăturile sunt tradiţionale, dar sunt doar pentru decor. Testăm piaţa, aşa cum am făcut-o deja la Salonul internaţional de la Paris acum două luni, pentru că arată foarte bine, completau frumos oferta noastră şi toată lumea întreba de murături. Am fost foarte surprinşi, mai ales că bulgarii au o mai mare tradiţie decât noi şi ne-am mirat că au venit la standul României să întrebe de murături. Şi aici suntem adesea întrebaţi de ele şi ne gândim că pe viitor ar fi atractiv să ne ocupăm şi de murături.

Rep. :Ce le spuneţi celor care de vreo 10-15 ani si-au schimbat modul de a mânca? E uşor să desfiinţezi produsele fast-food, dar cum îi convingeţi pe cei care preferă bucătăria fusion, celor care mănâncă mediteranean sau oriental? Cu ce veniţi în faţa amatorilor de humus ori a diverselor diete sănătoase din tradiţia altor popoare?

A.: Nu avem ce să le spunem, fiecare are dreptul la opţiunea lui, noi doar îi invităm să vină şi să guste din ce avem noi aici şi am încredere că se vor convinge singuri. Cred că omul îşi dă seama ce îi face bine. Evident, gusturile nu se discută, până la urmă, dacă nu-ţi place zacusca, nu mănânci zacuscă, iar cu dulceaţa la fel. Marea nostră competiţie a fost şi va rămâne cu gospodinele. Încercăm să luptăm cu asta şi avem o zonă de clienţi care nu mai au timp să gătească, nu mai au timp să-şi facă acasă conservele şi căreia îi este mult mai uşor să vină să cumpere. Şi preţurile sunt accesibile. E adevărat, gustul de acasă este cel mai bun, suntem conştienţi de asta, cu zacusca e un lucru comun deja.

Rep. :Am observat că oferiţi clienţilor şi câteva sortimente din vinurile unei podgorii pe care o admir, Petro Vaselo, din arealul Recaş. Aveţi nişte înţelegeri de parteneriat în promovare sau aţi dorit doar să completaţi posibilitatea de a face un cadou deosebit, cu produse ale locului?

A: E foarte bine să fie ajutaţi producătorii locali, noi avem, în cea mai mare parte produse de-ale noastre, dar avem, de exemplu, dulceaţa de rebarbăr, pe care o produce un prieten de-al nostru, e foarte gustoasă şi oamenii nu cunosc produsul, dar aşa au oportunitatea de a-l cunoaşte, venind aici. Cred că ar trebui să ne gândim mai mult să ne sprijinim unii pe ceilalţi. Vinul ne-a fost recomandat, însă noi doar îl comercializăm fără niciun parteneriat de promovare, ne-am gândit, pur şi simplu că se potriveşte bine cu produsele noastre.

Rep. :Ce-aţi făcut înainte de a produce şi vinde dulceaţă şi zacuscă?

A.: Eu personal eram încă pe băncile facultăţii de drept, cu puţin timp înainte de licenţă şi Răzvan a venit cu această propunere. El deja dorea să se ocupe de un business, iar eu nu eram hotărâtă ce să fac, dar m-am lăsat convinsă şi în ziua în care mi-am susţinut examenul de licenţă am depus actele pentru firmă. Am decis să-mi schimb total domeniul de activitate, am riscat, schimbarea era foarte mare faţă de ceea ce vroiam eu să fac iniţial. Uneori o propunere vine exact la momentul potrivit şi uneori nu ai nevoie de mai multe explicaţii ca să alegi, pur şi simplu simţi că trebuie să faci asta.

Rep.: Da, e ca o poveste de dragoste ceea ce îmi spui tu aici, dar cât a durat perioada de îndrăgostire de produsele si de năzdrăvănia aceasta?

A.: Sinceră să fiu, pe partea de dulceaţă, înainte de a începe activitatea propriu-zisă, nu m-am implicat foarte tare. Ştiam ce face Răzvan şi l-am ajutat cât am putut, dar nu m-am implicat în businessul lui, dar din iulie am început să merg la Idicel, să văd ce înseamnă să faci dulceaţă, să etichetezi borcane, să pregăteşti o comandă şi mi-a prins foarte bine, am înţeles câtă muncă este într-un borcan de dulceaţă şi să-l apreciez mai mult decât înainte. Am înţeles foarte bine ceea ce voi vinde, dar am mai înţeles că nu aş putea rămâne doar acolo, la producţie, pentru mine nu era mediul în care aş fi putut continua. Iniţial am zis că vom face magazinul aici şi vom vinde doar la geam, era mai simplu, dar apoi ne-am gândit mai bine şi am realizat că avem un produs cu multă personalitate şi cu o poveste destul de lungă în spate şi atunci am renunţat la vanzarea la geam, care ne-ar fi confundat cu mulţi alţi comercianţi şi ar fi făcut să se piardă tocmai personalitatea produselor. Atunci am decis să amenajăm acest loc în aşa fel încât să putem comunica eficient cu clienţii.

Rep.: Da, ar fi fost mare păcat, eu am fost copleşită când am intrat aici prima dată de mirosurile îmbietoare de cafea şi clătite, de culori, de mulţimea de borcănele.

A.: Am recurs la arhitect, dar ne-am trezit cu un mobilier care nu încăpea în acest spaţiu mic şi am renunţat la orice alt specialist, am consultat reviste şi site-uri de profil, am găsit apoi un tâmplar din Dej, care ne-a ajutat foarte mult. I-am împărtăşit ideile noastre şi a ieşit ceea ce vedeţi aici. Fiecare element în parte are povestea sa, am căutat mult până am ales şi gresia şi faianţa şi structura aceasta pentru plite, cum să fie, s-o încadrăm şi să rămână spaţiu. Aceasta a fost o altă provocare pe care am trecut-o cu bine. În momentul în care am pus sufletul nostru în proiectul acesta toate s-au rezolvat.

Rep.: Povestea cu businessul lui Răzvan este mai veche, nu-i aşa?

A: Da, el a terminat Agro-business în cadrul FSEGA şi-a căutat ceva de lucru fără succes, s-a implicat în câteva proiecte de cercetare în satul Idicel cu privire la tot felul de subiecte, laptele din sat, produsele agro-alimentare specifice şi la un moment dat, cu toate studiile şi vizitele lui prin sat s-a întâlnit cu tanti Veronica, cea care i-a spus că la ei sunt multe cireşe şi ar putea încerca să facă ceva cu ele, un desert, o dulceaţă. În vara acelui an au făcut câteva încercări, în curtea doamnei Veronica, absolut artizanal, prima dulceaţă s-a prins şi a trebuit să fie aruncată, apoi au reuşit şi au făcut dulceaţă din ce în ce mai bună, au făcut mai multe sute de borcane şi în toamna acelui Răzvan a mers împreună cu un prieten la acelaşi Salon Internațional al Alimentelorde la Paris, unde a ajuns anul acesta cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc. Atunci a dus la Paris trei borcănaşe de dulceaţă, cireşe, zmeură şi afine. Apoi a contactat un investitor care l-a invitat la Londra şi de acolo a început totul, el a susţinut investiţia în părţi egale cu Răzvan şi au deschis linia de producţie la Idicel. Primul pas a fost făcut, iar al doilea a fost contractul semnat cu Mega Image, în sistem privat label, cu o altă reţetă şi alt tip de borcane, iar acest contract a asigurat un cash-flow constant, ceea ce i-a permis să poată lucra eficient, deoarece anterior vindea doar în târgurile de profil, adică venituri inconstante şi cu un rulaj insuficient. Mai ales că dulceţurile se vând până prin februarie, iar vara aproape deloc.

Rep.: Aveţi şi alte contracte, pe lângă Mega Image, vă doriţi, intenţionaţi să abordaţi şi alte pieţe de acest tip?

A.: Suntem la Mega Image şi cu brandul nostru, bineînţeles, cu alte tipuri de dulceţuri, alături de cele trei anterioare cu private label. Am intrat şi în reţeaua Auchan iarna trecută, dar nu am înregistrat aceleşi rezultate. De fapt, nici nu ne dorim foarte multe contracte cu acest gen de magazine, le preferăm pe cele de proximitate, să putem fi aproape de ameni, astfel că în Cluj, în afară de cel în care suntem acum, mai puteţi găsi produsele noastre la carmangeria Moldovan atât aici, în centru, cât şi în cartierul Zorilor.

Rep.: Aşadar, s-ar putea murături. Mai visaţi şi la alte produse tradiţionale sau reinterpretate, pe care să le puteţi oferi în ambalaje mici, potrivite esenţelor tari?

A.: Ne dorim să ne dezvoltăm pe parcurs. Anul acesta am introdus zacusca, magiunul şi dulceaţa de vişine şi ne dorim să dezvoltăm în primul rând partea de dulceţuri, dar şi un alt tip de zacuscă, poate murături, ne dorim poate şi ciocolată, aşa cum aţi văzut că ne tentăm clienţii să guste. Cam acestea sunt visele principale, dar e important că aici, la clătitărie aflăm exact ce îşi doreşte clientul şi atunci putem ţine cont de ceea ce îşi doreşte el, având contact direct. Şi noi ne mai plictisim de ce avem în cămară şi atunci vrem să venim cu cât mai diverse produse este posibil, să oferim clienţilor posibilitatea de a gusta o dulceaţă fină alături de o cafea şi de ce nu, o clătită. Ciocolata încercăm să o oferim, cum vedeţi şi în cutii din lemn de prun, unde vor fi praline umplute cu magiun sau cu dulceţurile noastre, în lemn tot din zona Idicelului.

Rep.: Rămâneţi în sfera vegetală şi pe viitor?

A.: Da, rămânem în sfera vegetală, poate vom oferi aici şi clătite sărate, dar ne dorim să rămânem pe acestă piaţă a produselor vegetale, pe care suntem siguri. Până la urmă, vrem să rămânem stăpâni pe ceea ce facem şi să creştem organic, încet şi sigur.

Rep.: Cum ar suna povestea voastră, dacă ar fi să le spuneţi copiilor voştri, la un moment dat despre Răzvănăria voastră cu năzdrăvănii?

A.: Cred că povestea aceasta o să şi-o spună singuri, pentru că vor creşte aici. Sper din toată inima ca Răzvănăria să dureze! Învăţăm unul de la altul şi ne cizelăm odată cu businessul.

Alice Valeria Micu