Stiinta si tehnica

Pistonul aurit de la Kuala Lumpur

Inginer de profesie, Emil Târnăveanu a reușit de curând să își breveteze o invenție cu care a participat la prima competiție internațională. Expoziția internațională de invenții, inovații și tehnologie a avut loc între 15 și 17 mai la Kuala Lumpur, în Malaezia, pistonul rotativ inventat de târgumureșean fiind premiat cu medalia de aur. Despre invenție, dar și despre pasiunea lui, vom afla de la Emil Târnăveanu în cele ce urmează…

Reporter: Cu ce invenție ați participat la competiție?

Emil Târnăveanu: Este vorba despre pistonul rotativ. La ora actuală, ca să poți folosi un piston, ai neaparată nevoie de o bielă manivelă (sistemul care transformă o mișcare liniară într-una de rotație), și este oricum destul de greu. Pistonul rotativ are acest avantaj, el se rotește direct. Mai există un alt sistem rotativ, turbina. De pildă, la aspirator avem turbină, dar dezavantajul acestora este că au un randament foarte mic. Consumă foarte multă energie, față de aerul pe care îl dă. Pistonul rotativ combină avantajele celor două sisteme, al pistonului și al turbinei. La turbină nu poți avea presiune, dar ai debit mare. La pistoanele cu biela manivelă, poți să ai presiune, dar nu ai debit. Dacă s-ar înlocui turbinele pentru curent electric cu pistoane rotative, s-ar obține un randament mult mai mare. Nu am făcut măsurători, dar sunt convins că s-ar obține cel puțin cu 50% mai mult curent electric.

Rep.: În ce alte domenii poate fi aplicat pistonul rotativ?

E.T.: Până acum nu s-a putut face transmisia forței rotative (a cuplului), decât mecanic. De exemplu, la mașină, sistemul de tracțiune. Adică atunci când forța ajunge de la un motor la destinație, la roți, în acest caz. E cutia de viteze, diferențiarul, semiaxul și planetara. Așa merge forța la roată. Deci totul e mecanic la ora actuală. Soluția pe care o propun este un piston rotativ la motor și unul la roată, și lichid hidraulic între ele. Așa se face o transmisie hidraulică, și toate cele care se folosesc acum, devin inutile.

Un alt exemplu, petrolul, acolo unde nu are presiune este extras cu ajutorul unei pompe. Randamentul unui piston e mult mai mare decât al unei pompe.

Rep.: Cum ați ajuns la competiție?

E.T.: Prin domnul Octavian Pleșu. El a aflat de invenția aceasta și m-a bătut la cap de vreo două luni să particip. I-am dat toate datele, numărul brevetului, tot, și m-am trezit zilele trecute cu un telefon prin care mă anunța că am luat medalia de aur.

Rep.: Cât v-a costat realizarea acestei invenții?

E.T.: Nimic. Timpul. Aproape 5 ani de zile. Când mi-a picat și mie fisa, mi-am dat seama că toată treaba puteam să o fac într-o săptămână. Și a durat 4 ani și jumătate.

Rep.: Ce studii aveți?

E.T. Am făcut doi ani la Facultatea de Automatică din București, iar după aceea m-am transferat la Cluj. Am terminat cei cinci ani la Cluj, Electrotehnică, secția de Automatizări industriale.

Rep.: Această preocupare e pentru dvs. o meserie sau o pasiune?

E.T.: Pasiune. Sunt inginer de meserie. Dar nu prea mai e nevoie de ingineri, așa că după programul de lucru, de supărare, lucram la invenție.

Rep.: Cât sunt de apreciați inventatorii în România?

E.T.: Eu nu vreau să fie apreciați inventatorii. Eu vreau să fie aplicate invențiile. Nu vreau nici insigne, nici medalii. Recunosc că bani mi-ar trebui, dar în primul rând aș vrea să văd invenția aplicată. Are o aplicabilitate extrem de mare, în domenii foarte vaste.

Rep.: În ce măsură sunt valorificate invențiile de acum?

E.T.: Deloc. Eu am ieșit „pe piață” numai anul acesta, până acum nu am avut curajul, pentru că nu aveam brevet. Acum am brevet, și pot să dau toate detaliile. Aștept să văd dacă va fi pe viitor valorificată.

Rep.: Cum îi sprijină statul pe inventatori?

E.T.: Nu îi sprijină. Brevetul pentru o invenție costă 7.000 de lei. Dacă nu am banii aștia, rămâne doar să povestesc altora ce am descoperit. Pe mine m-au ajutat niște persoane generoase care mi-au dat banii pentru brevet. Oricum e o realizare importantă pentru mine. E un brevet acordat de o comisie serioasă, care spune că invenția funcționează.

Rep.: Cum credeți că sunt inventatorii priviți în România?

E.T.: Cu indiferență și nepăsare totală. Niciodată nu am auzit pe nimeni, în afară de mass media, să se intereseze de invenții sau inventatori. După părerea mea, aceasta e o problemă pe plan mondial. În anii comunismului, cei din străinătate vânau inventatori din est, din țările comuniste. Când a căzut comunismul, le-a pierit și lor interesul. Dacă ne uităm bine, în afară de faptul că s-au îmbunătățit anumite lucruri, ceva noutate nu s-a făcut de zeci de ani.

În plus, în România lipsește un fel de „impresariat” pentru inventatori. Cineva care să știe să vândă, când e dat afară pe ușă să intre pe geam. Trebuie să ai un anumit spirit și experiență pentru a face asta. Eu nu știu cum se procedează. Știu însă că invenția mea a ajuns la BMW, la Formula 1, și aștept un răspuns de la ei. A ajuns deja de vreo lună, exact la departamentul acesta de cercetare și dezvoltare.

Rep.: V-au fost „furate” vreodată invențiile?

E.T.: Nu. Invenție brevetată am doar una. Mai am, dar aștept să iau ceva bani din prima, ca să le pot breveta și pe celelate. După ce e brevetată nici nu se poate fura, trebuie acordul meu pentru orice.

Rep.: Cum ar trebui să fie un inventator? La ce trebuie să se priceapă?

E.T.: După părerea mea trebuie să aibă mintea deschisă, să aibă cât mai puține axiome. Să nu aibă încredere în nimic, să pună totul sub semnul întrebării, să mai verifice o dată. Dacă spun foarte mulți un lucru, nu e sigur că au dreptate. Deși de cele mai multe ori au totuși dreptate masele, ca să poți să ieși din tipar, anumite lucruri trebuie să le pui sub semnul întrebării, să nu te lași, și într-adevăr să descoperi o noutate. De cele mai multe ori inventatorii de vârf fac ceva într-un domeniu în care lumea crede că nu se poate. Și el a reușit, fiindcă a pus sub întrebare, a avut insistența, timp de lucru și pasiune.

Laura VIMAN

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close