Plante amenințate cu dispariția
Din cele 2.200 de plante inventariate și cuprinse în colecția Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, 272 sunt amenințate cu dispariția, a declarat vineri profesor universitar doctor Silvia Oroian, în cadrul conferinței internaționale „Preocupări recente în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural”, organizată de Muzeul Județean Mureș.
„Avem o colecție în cadrul de Facultății de Farmacie, la disciplina de Botanică farmaceutică. Această colecție este foarte importantă din punct de vedere științific pentru că plantele au fost colectate din toată țara și de cei mai mari botaniști ai României. De aceea colile de ierbar au fost prelucrate pentru a veni în sprijinul studenților care pot să consulte aceste ierbare cu ocazia efectuării unor lucrări de licență. Au fost adunate în perioada 1912-2012. Din cele 2200 de plante care au fost inventariate, 272 sunt plante amenințate cu dispariția, deci se află în diferite stadii de periclitare”, aafirmat prof. univ. dr. Silvia Oroian, citată de Agerpres.