Social

Poetul cu dop

Poetul Múri si cu Sandu Vlad, prozatorul, paseau agale dinspre Libraria Universitatii spre Teatru. La acel moment o considerau directia corecta. De vreo trei zile se decernasera premiile Uniunii Scriitorilor. Fiind si ei în juriu, îsi puteau exprima acum în voie observatiile vizavi de câstigatorii recenti. Ca de-obicei, prozatorul vorbea pe toata lumea numai de bine. Cât despre poet, talentul cu caru’ îl scutise mereu de orice ranchiuna, asa încât din vorbele lor curgea numai lapte si miere. Sandu Vlad, cu pipa tacticoasa din care emanau fumuri olandeze, la dreapta. Múri, cu o geanta  cam jerpelita pe umar si ochelarii cu lentilele întoarse, la stânga.

Era o zi pasnica, femei cu vene violete curgeau pe bulevard dintr-o Venetie închipuita, parcul îndragostit mirosea a ruxandre. Trotuare bronzate îsi etalau provocator tatuajele, pubele decoltate jucau sambe molatece zvâcnind din tricolor. Prin vitrinele magazinelor timpul regla ceasornice de miere, domni la cravata patinau lin pe muchia batrânetii, câinele generalului pisa pantofii amiezii. În acele clipe de benedictie Múri iubea orasul cu pasiuni coribante. Asa-l iubea de i se umezeau ochii si-i îngheta scrumul la tigara. Metaforele deveneau în gura lui mirese, suind evanescent în cristalul cerului. Vai, Doamne, ce dragoste încapea Múri în inima lui de copil!
Deodata de pe monumentul Memorandistilor, zis Ghilotina, o barza cu un leagan în cioc îsi ia zborul si, tinta, aterizeaza în fata literatilor. Lasa leaganul jos si se-nalta înapoi în vazduhuri pierzându-si urma. În leagan, un omulet cam de doi coti zâmbea cu seninatate. Omuletul semana extraordinar de mult cu Mihai Dragolea, numai ca faptul nu putea fi adevarat. De zapacit ce era, ochii lui Múri se izbeau de lentile ca niste pestisori de acvariu. În situatii ca aceasta Múri era atât de emotionat încât literalmente dadea-n bâlbâieli. Sandu Vlad, mai putin consternat din principiu, si-a consumat surpriza uitându-si degetul aratator în jarul pipei. Pâna ce i-a luat foc. Degetul ardea scânteietor cu de la sine putere. Prompt ca un pompier, omuletul sare din leagan si-l musca pe Sandu de deget ca sa i-l stinga. si, într-adevar, i l-a stins, dar a ramas cu degetul în gura. Acum parca avea un capat de trabuc din care pufaia-n stil. Apoi s-a retras cuminte în leganut, si-a tras paturicea peste el si a zâmbit cu seninatate.
Mai Mmmmmihai, Mmmmihai, ce dddracu faci tu aicea? întreba Múri dupa ce-si mai ajusta putin emotiile. Te rog, nu te supara poete, am un dop în burta si m-am balonat! Nu vrei sa mi-l scoti? se ruga duios omuletul, pe care Múri îl confunda în continuare cu Dragolea, nu stiu de ce. Poate pentru ca ar fi putut fi chiar el. Poetul, fara sa stea prea mult pe gânduri, sari într-ajutor. Mai întâi da patura la o parte si vede ca, într-adevar, în buric omuletul avea un dop de pluta. Chiar nu glumise. Apoi, hatându-l de capat, îl extrase cu rasuciri atente ca sa nu-i jeneze burtica. De cum i-a scos dopul, omuletul a zâmbit din ce în ce mai blajin pâna ce s-a dezumflat cu totul. De-acum nu mai era decât o batistuta cu o pereche de mustati ravasite într-o parte.
Întristat, Múri a luat batistuta, a împaturat-o cu grija, a pus-o în buzunarul vestei à la Cristoiu. Unde-si mai tine ciornele la poeme si cutiutele cu sentimente. Dopul, însa, îl poarta cu sine de atunci ca marturie a tristei întâmplari si, în clipe de melancolie îl scoate, jucându-se taciturn cu el pe masa la bistro Viena. Din când în când iarasi i se mai umezesc ochii, dar de data asta fara nicio aluzie de metafora.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close