Lifestyle

Primul clopoțel a sunat și la Gimnaziul ”žLiviu Rebreanu”

Ieri a început școala pentru aproximativ 3.200.000 de elevi și preșcolari din toată țara. Primul clopoțel din noul an școlar a sunat și răsunat și la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu†din Târgu-Mureș, unde școlarii și-au revăzut dascălii și colegii după o binemeritată vacanță de vară. Încântați, voioși sau triști, elevii au ascultat cuvintele și sfaturile profesorilor, urmând astfel să reînceapă cursurile. 

Bucurie și succes în noul an școlar

Festivitatea de deschidere a noului an școlar a debutat cu multe gânduri de bine din partea conducerii Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu†pentru elevi, dar și pentru părinți, cei care au încredere în calitatea învățământului de aici. „Sperăm ca noul an școlar să aducă tuturor bucurie și mult succes. Educația, sub toate formele ei, este componenta fundamentală în dezvoltarea unui om. De aceea, efortul trebuie să fie din toate părțile, din partea școlii, prin dascăli, a familiei, prin sprijinul direct pe care îl oferă copiilor și nu în ultimul rând din partea comunității locale. Redeschidem, așadar, porțile școlii cu încredere și cu bucurie. Vă urăm tuturor multă sănătate și împliniri. De asemenea, acest început de an școlar, pe lângă faptul că ne oferă prilejul de a vă adresa gânduri bune și sănătate, mai înseamnă că Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu†se înscrie printre componentele cărții de vizită a municipiului nostruâ€, a precizat Gheorghe Nistor, directorul Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu†din Târgu-Mureș.

Dialog și comunicare

Pe lângă gândurile bune, directorul școlii le-a mai transmis părinților să se asigure că le oferă copiilor educația și grija necesară pentru ca aceștia să aibă o conduită corectă în cadrul orelor de curs și să respecte regulile, atât cele de circulație, cât și cele din cadrul instituției. „Dorim să le reamintim părinților faptul că educația copiilor începe de acasă. Dacă nu puteți însoți copiii pe drumul către școală, asigurați-vă că aceștia și-au însușit regulile de circulație și le respectă, iar copiilor vrem să le spunem că trebuie să adopte o conduită corectă în cadrul orelor de curs. Orice neînțelegere se rezolvă prin dialog și comunicareâ€, a adăugat Gheorghe Nistor.

Entuziasm pentru un nou început

Dacă elevii cei mai mari s-ar mai fi bucurat de câteva zile de vacanță, cei mai mici au așteptat începerea anului școlar, mai ales pentru a-și povesti întâmplările din vacanță, dar și pentru a-și revedea colegii și profesorii. Mădălina e în clasa a V-a și e foarte nerăbdătoare să înceapă școala. Cu emoție, bucurie și flori pentru dirigintă, ea așteaptă să vadă cum va fi noua etapă. A învățat bine și știe că se va descurca și în continuare. „Am intrat în clasa a V-a A și am așteptat foarte tare să înceapă școala, pentru îmi era dor de colegii mei și acum am ocazia să-i revăd pe toți. Avem în clasă colegi noi, care au venit începând din acest an școlar și abia aștept să-i cunosc. Eram curioasă să îmi cunosc diriginta, dar și pe ceilalți profesori. Vacanța de vară a fost foarte frumoasă, dar îmi era dor și de școală. De la învățătoare trec la dirigintă și sunt nerăbdătoare să văd cum va fi. Simt că am învățat mai multe, că am evoluat și sunt bucuroasă că trec în clasa a V-aâ€, a afirmat Mădălina

Show More

Related Articles

Back to top button
Close