Romcab Acățari, pariul câștigat de Zoltan Prosszer
Zeci de oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, precum și numeroși invitați speciali au participat sâmbătă, 22 septembrie, la inaugurarea oficială a fabricii Romcab Acățari, investiție realizată prin intermediul proiectului “Extindere fabrică de cabluri și conductori electriciâ€, accesat prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competivității Economice†și co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 61,05 milioane lei, din care asistența financiară nerambursabilă se cifrează la suma de 20 de milioane lei.
Romcab, un brand îndrăzneț
Omul de afaceri Zoltan Prosszer, acționarul majoritar al firmei Sadalbari SRL, deținătoarea pachetului majoritar de acțiuni ale SC Romcab SA, și-a manifestat optimismul că brandul Romcab, prezent de peste șase decenii pe piața cablurilor și instalațiilor electrice din Europa reprezintă în prezent un brand îndrăzneț. “Romcab a fost un jucător pe piața regională timp de peste 60 de ani. O perioadă de timp care are un impact destul de mare în ceea ce contează cel mai mult, și anume cunoștințe și experiență în domeniul cablurilor și instalațiilor electrice. Ambiția puternică de a oferi produse și servicii care contribuie la afacerile clienților noștri și calitatea produselor și serviciilor, formează din Romcab un brand îndrăznețâ€, a arătat Zoltan Prosszer.
Sprijin din partea Guvernului
Secretarul de stat Gelu Ștefan Diaconu din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a adresat un mesaj din partea Guvernului României în care și-a arătat sprijinul pentru creatorii proiectului de la Romcab Acățari. “Doresc să îmi exprim respectul și gratitudinea pentru excepționala idee materializată a antreprenorilor care au realizat acestă investiție, să-i asigur de faptul că cel puțin la nivelul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de afaceri vor găsi permanent o ușă deschisăâ€, a subliniat Gelu Ștefan Diaconu.
500 de locuri de muncă
Președintele Consiliului de Administrație al SC Romcab, Dionysius Augustinus Martinus Metzmaekers, a precizat că investiția înseamnă, pentru început, 500 de locuri de muncă pentru economia comunei Acățari. “Am ales comuna Acățari pentru că aveam nevoie de mult spațiu, iar în Târgu-Mureș acesta nu era la dispoziția noastră și apropierea Acățariului de Târgu-Mureș ne-a făcut să alegem această locație. Ne vom dezvolta, nu suntem încă 500 de oameni dar fabrica s-a născut astăzi, avem deocamdată o parte din personal și ne vom apropia de cifra de 500. Vom trece apoi în a doua etapă, ceea ce va însemna aproximativ o mie de locuri de muncăâ€, a explicat Dionysius Augustinus Martinus Metzmaekers.
Pregătiți pentru noi comenzi
Potrivit acestuia, deschiderea fabricii coincide cu debutul activității iar producția va începe în această săptămână. “Suntem pregătiți în ceea ce privește echipamentele și am început să preluăm comenzi, proces care se va desfășura pas cu pas. Vom continua să producem și în clădirea de la Târgu-Mureș, anumite procese care s-au îmbunătățit acolo vor continua și se vor dezvoltaâ€, a spus președintele Consiliului de Administrație al SC Romcab. “Producem în principiu pentru piața din România, iar în ceea ce privește exportul avem câteva țări precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, însă cea mai importantă piață de desfacere este cea din România. Plănuim ca extinderea clădirii să se realizeze până la sfârșitul anului viitor, pentru a putea acoperi mai multe comenzi și încetul cu încetul ne vom extinde. Încheierea etapei a doua este preconizată pentru finalul anului viitorâ€, a adăugat Dionysius Augustinus Martinus Metzmaekers.
Respect pentru mediul înconjurător
Romcab Acățari va acorda un respect deosebit mediului înconjurător, iar piața de desfacere va fi alcătuită dintr-un areal de o mie de kilometri în jurul fabricii. “Ne-am propus să creem o fabrică “verdeâ€, care să nu fie limitată de niciun fel de constrângeri în ceea ce privește clădirile. Trebuie să fim capabili să facem acest lucru pentru că avem cea mai modernă tehnologie. În ceea ce privește cota de piață, ne vom poziționa pe noi piețe, vrem să realizăm un cerc de o mie de kilometri în jurul fabricii și vom avea succes în acest felâ€, a conchis Dionysius Augustinus Martinus Metzmaekers.
Felicitați de președintele EximBank
Viziunea și curajul investitorilor de la Romcab Acățari au fost apreciate în termini pozitivi de Ionuț Costea, președintele EximBank România. “Vreau să felicit managementul de la Romcab pentru cel puțin două lucruri. În această perioadă de criză au avut viziunea și curajul de a realiza investiții noi și mă bucur că avem și afaceri care progresează datorită viziunii managementului și acționarilorâ€, a afirmat Ionuț Costea.
Aprecieri din partea prefectului
Aceleași cuvinte de felicitare au fost transmise de prefectul județului Mureș, Alexandru Petru Frătean. “Permiteți-mi să transmit, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, felicitări pentru această investiție, pentru faptul că în județul Mureș se creează o investiție care aduce plusvaloare activității noastre și în același timp înseamnă noi locuri de muncăâ€, a precizat Alexandru Petru Frătean.
Investiție importantă pentru acățari
Primarul comunei Acățari, Osvath Csaba, a subliniat importanța pe care fabrica Romcab o va avea pentru economia locală, comparată cu o investiție de viitor într-o familie de o mie de suflete. “Momentan investiția va aduce 500 de locuri de muncă, iar în etapa a doua o mie, ceea ce înseamnă că această fabrică va majora încasările la bugetul localâ€, a spus Osvath Csaba. “Cine construiește o casă are o familie, iar cine investește într-o familia investește în viitor. Mă bucur de investiția din Acățari, foarte importantă pentru viitorul comuneiâ€, a completat primarul comunei Acățari.



