Săgeţi otrăvite
PNL se crede singur în opoziţie. Se crede pe cai mari. Crede că va primi peste 100.000 de voturi. Normal, pe liste se regăsesc oameni precum berarul Virgil Mailat, finanţistul Sorin Lazăr, gazistul Mihai Antonie, avocatul Ciprian Dobre, afaceristul Akos Mora, purtătorul de barbişon Marius Ichim, imberbul Mihai Poruţiu, şi cu voia d-voastră, ultimul pe listă, finanţistul Eugen Nicolăescu. Vă vine să-i votaţi? Staţi liniştiţi, nici nouă. Mai ales când ştim că vor ajunge la guvernare alături de PSD…
Unul dintre numele liberale care se vehiculează că va fi reactivat în preajma alegerilor, ba mai mult că va avea un cuvânt greu de spus, este cel al lui Sorin Lazăr. Tras pe linie moartă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, pentru a-i face loc Tatianei Dănescu, Lazăr este în timpul liber membru în Biroul Permanent al PNL Mureş. Înainte vreme a fost vicepreşedinte, respectiv purtător de vorbe al filialei judeţene a liberalilor. După dispariţia politică a mentorului său, fostul preşedinte al PNL Mureş, Vasile Macarie, şi odată cu ascensiunea bucureşteanului Eugen Nicolăescu, finanţistul a fost “îngropat” de colegii de partid. Nu fără scandal. Ce nu s-a stabilit este dacă a fost retrogradat pe bune sau de ochii lumii. Dacă vă întrebaţi cam ce afaceri învârte şi ce puteri financiare deţine finanţistul, vă lămurim de îndată. Sorin Lazăr a fost până anul trecut administrator al MOPAN SA, principalul furnizor de pâine şi produse de panificaţie al judeţului, achiziţionat în 2001 de grecii de la Loulis. Asta potrivit declaraţiilor sale, că şi-ar fi dat demisia, cam prin aprilie anul trecut. Documentele spun însă altceva, adică taman pe dos. Sorin Lazăr a fost numit în CA al MOPAN SA în 26 aprilie 2002, iar mandatul său expiră în 2006. Mai mult, e greu de crezut că grecilor le-a fost simplu să se descotorosească de Lazăr după ce Finanţele le-a făcut cadou un siloz de 150 de mii de tone la un preţ considerat simbolic. Prin Loulis-MOPAN, Lazăr “controlează” jumătate din piaţa judeţului în domeniu. Dar de MOPAN depind şi agricultorii, chiar baronii agricoli pesedei, câteva zeci de mii de familii, clienţi, etc. MOPAN nu este singura firmă asociată cu numele lui Lazăr. Astfel, la ISECO, fosta IRA, finanţistul deţine potrivit ultimei raportări opt la sută din capitalul social, adică de o garsonieră, confort II sau aproximativ vreo 14000 de afişe electoraleÂ… Indirect, deşi nu o recunoaşte, Sorin Lazăr l-a sprijinit pe fratele său care patrona ROMCHIM Trade să obţină lucrările de reparaţii de la Tăureni, de la liberalul, pe atunci, Ovidiu Olteanu. “Adormirea” sa în Finanţe s-ar putea să fie doar de faţadă, pentru că aşa sunt vremurile. Cert este că reţeaua Lazăr devine din ce în ce mai puternică.
Mailat, 5 la sută dintr-o bere ieftină
Dacă Sorin Lazăr are o poziţie incertă în rândurile liberalilor, Virgil Mailat este o prezenţă constantă a ultimilor 13 ani. Atât de constantă ca şi berea Neumarkt pe care o comercializează. Patron al Bere Mureş, firmă creată în 1992, după îndepărtarea misterioasă a partenerului său englez, pe care, zice-se că l-a ţepuit, Virgil Mailat controlează în prezent cinci la sută din piaţa berii din România.
Nu pentru că berea produsă la Ungheni ar fi neapărat de calitate, dar este un produs ieftin numai bun pentru regiunile româneşti fără pretenţii, gen Moldova. Nici băuturile răcoritoare pe care le comercializează nu excelează calitativ, dar au avantajul preţului. În 2001, cifra de afaceri a Bere Mureş a fost substanţială, de 323 de miliarde şi un profit de 66 de miliarde de lei. Adică vreo 2,2 milioane de dolari. Oare cât au văzut liberalii din această sumă? Prin soţia sa Elena, administrator la Bere Reghin, Mailat a încercat marea cu degetul, şi anume acapararea pieţei Silva, în fieful acesteia. Pentru o perioadă, i-a reuşit. Dar în acest moment, potrivit datelor financiare, Bere Reghin reprezintă o afacere modestă, cu un profit de 100 de milioane de lei. Sprijinul liberal la vedere al patronului Mailat s-a remarcat până acum prin asigurarea berii şi sucurilor la diverse conferinţe şi chermeze ale reprezentanţilor săgeţii. Influenţa boss-ului de la Bere Mureş se întinde nu doar asupra colegilor de partid, dar şi asupra primăriei din Ungheni, un fief PSD. Astfel, de ceva vreme, fabrica de bere a primit aprobare să se racordeze la conducta de apă din localitate. De atunci, localnicii au apă cu ţărâita. Săptămâna trecută, în urma protestelor locuitorilor, s-a decis la masa tratativelor, între Mailat şi Ioan Covrig (primarul din Ungheni) că aceştia vor avea apă şase ore pe zi. Lucru care nu s-a întâmplat. Dar, când cotizezi din greu la bugetul local, fie el şi social democrat, ce mai contează câteva persoane bolnave din cauza mizeriei cauzate de lipsa apei. Întinderea suportului financiar în preelectoralele de până acum rămâne o necunoscută. Poate de acum încolo, când finanţarea partidelor va fi atent monitorizată. Teoretic.
Tineretul liberal cade de pe val.
Din valul tânăr se remarcă câteva nume, cu afacerile în sânge, dar momentan modeste. Ciprian Dobre este preşedintele Organizaţiei Târgu Mureş a PNL. Avocat, el patronează împreună cu soţia sa şi o altă asociată, un birou de avocatură pe strada Marton Aron, fosta Lupeni. Momentan nu reprezintă un sprijin financiar de nădejde. Poate în viitor. Până atunci îşi lărgeşte clientela sau îşi apropie mass-media prin consultaţiile gratuite pe care le acordă reprezentanţilor acesteia. Akos Mora, un alt lup tânăr, “păstoreşte” peste tineretul liberal la nivel judeţean. În restul timpului conduce firma de construcţii Moragroind, preluată de la fratele său, Victor. Firma nu a prins încă pe piaţa mureşeană controlată de firmele de casă ale aliaţilor politici, PSD şi UDMR. Dar într-un climat liberal, cine ştie. Marius Ichim, vicepreşedinte al TNL pe România, de profesie jurist, este co-asociat cu Emil Haiduc, la The Office-Clubul Presei. Un bar în toată regula şi cu câteva excepţii săptămânale, chiar lunare, un loc dedicat mass-media. O afacere mediatică, de oareşce amploare. În concluzie, şi tinerii mişcă câte ceva, dar încă slăbuţ. Pentru a reprezenta un real sprijin financiar, eventual uman.
Vulpile bătrâne din PUNR şi PNŢCD
Două valuri de „grei” au intrat în PNL Mureş. Primul, în urmă cu aproximativ doi ani, de la PUNR – Ioan Cotuţiu, Teodor Giurgea, Ioan Florea (Sighişoara), Florentin Moldovan, Marius Ober (Luduş), Petru Curticăpean, alţi 7 primari de comune, etc. Între timp, mulţi au părăsit şi PNL. Al doilea val, mult mai recent, s-a constituit din membri marcanţi, asimilaţi echipei lui Dorin Florea, din PNŢCD Mureş: Doru Oprişcan, Mişu Poruţiu, Ileana Panţuru, Laurenţiu Nicula, dr. Florin Gomotârceanu, Lucia Bucin (Reghin), şi alţii. Dintre afacerile afaceriştilor din aceste rânduri şi coloane de liberali, se evidenţiază Teodor Giurgea care conduce grupul de firme ale fraţilor Schuster, Doru Oprişcan – consilierul de taină al primarului Dorin Florea, şi unul dintre cei mai informaţi membri PNL, dar şi patronul „propriei” firme de import-export, Mişu Poruţiu care – zic colegii liberali – este cam zgârcit cu „donaţiile” la partid, deşi este acţionar la vreo 2-3 firme private din domeniul asigurărilor şi comisionarilor vamali. Iar unde nu e Mişu Poruţiu, e prietenul său la cataramă Cosmin Pop, cu Sharrom Transilvania, ASIBROK, şi ASITRANS. Afacerile cu Primăria Târgu Mureş se fac în aşa fel încât nici Poliţia să nu bănuiască ceva, dar nici legislaţia incompatibilităţilor să nu fie încălcată. Apoi, dr. Florin Gomotârceanu, cu TOPMED şi Farma Top îşi vede liniştit de treabă, la fel ca şi fostul director al Distrigaz Nord SA, Mihai Antonie. El, personal, nu are nici o implicare în lumea afacerilor şi este consilier judeţean, dar ştim cu ce se ocupă d-na Antonie. Mai o farmacie Belladona, mai un salon de înfrumuseţare, mai un Colegiu al Farmaciştilor, etc.
O ultimă săgeată
Aceştia au fost liberalii mureşeni. Până la viitoarea întâlnire cu ei, după alegerile de anul viitor, când vor pierde tot ceea ce îşi închipuie acum că vor câştiga, nu mai e mult. Poate până atunci vom vedea şi noi pe viu faţa lui nea Stolo căruia i s-a împlinit sorocul să mai viziteze judeţul Mureş. Sau nu vine decât din patru în patru ani. Ultima dată a fost în 2000. Şi a pierdut…
Ligia VORO
Cristian TEODORESCU
George LUPEA



