Sarbatoare, cu fasole la ceaun
Miercuri, oficialitati ale judetului s-au alaturat Brigazii 6 Tancuri pentru a celebra impreuna Ziua Fortelor Terestre, respectiv Sangiorzul l Ceremonia a cuprins o slujba religioasa, urmata de depunerea de coroane la Cimitirul Eroilor l Cu o zi inainte a fost repetitia generala*Sub titulatura de Ziua portilor deschise, comandamentul Brigazii 6 Tancuri a organizat o serie de manifestari. Nu au lipsit prezentarea de armament, demonstratiile de arte martiale sau depunerile de jerbe l Pentru cei care au rezistat pana la final, bucatarii Brigazii au pregatit fasole la ceaun.
Data de 23 aprilie are o dubla semnificatie la romani, celei religioase adaugandu-i-se cea militara, reunite sub patronajul Sfantului Gheorghe. Astfel, pe de o parte, calendarul crestin consemneaza Sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta. Sfantul Gheorghe este patronul ceresc al cavalerilor, calaretilor si cercetasilor. Conform credintei populare, acesta nu îi uita pe cei suferinzi si pe cei aflati în pericol. Cu începere din Evul Mediu, ajungand pana la crestinismul secolului XXI, cre dinciosii îl invoca pe Sfantul Gheorghe, cerandu-i ajutorul si protectia. Pe de alta parte, 23 aprilie este Ziua Fortelor Terestre, Sfantul Gheorghe fiind recunoscut ca patronul spiritual al acestei subdiviziuni a Armatei Romane. Ceremoniile de miercuri au inceput la biserica din cazarma de pe strada Balcescu, din Targu Mures. De la ora zece, preotul militar a oficiat slujba religioasa, urmata de depunerea de coroane, la Cimitirul Eroilor. Comandamentului Brigazii 6 Tancuri li s-au alaturat o serie de oficialitati judetene si locale, semn ca da bine la imagine sa fii alaturi de Armata.
Repetitie generala
Inainte cu o zi, la Comandamentul Brigazii 6 Tancuri din Targu Mures s-a organizat Ziua Portilor Deschise. A fost prima actiune oficiala patronata de noul comandant (e drept, interimar) al Brigazii, col. Viorel Filip. Ceremonia desfasurata in prezenta prefectului Ovidiu Natea, a debutat cu o slujba de pomenire si depuneri de jerbe, la Troita din incinta Comandamentului. Dupa momentul comemorativ s-a dat citire mesajului aniversar al Ministrului Apararii, Ioan Mircea Pascu. Compozitie eclectica, mesajul a facut referire de la patronul spiritual al Fortelor Terestre, pana la NATO si restructurarile Armatei, militarii fiind indemnati dragastos sa se dedice trup si suflet “perfectionarii pregatirii in spiritul conceptelor moderne”. Asa sa fie. Intr-o nota asemanatoare a fost conceput si mesajul sefului Statului Major al Fortelor Terestre, gen. lt. Eugen Badalan. Manifestarile au continuat cu alocutiunea comandantului col. Filip, axata pe un istoric preponderent contemporan al Fortelor Terestre, diviziunea fiind infiintata in 1993. Dupa momentul discursiv, urmat prezentarea unei mini-expozitii incropita, de tehnica si armament, respectiv demonstratiile de arte martiale. Din dotarea logistica a Brigazii am remarcat ca exponate diferite tipuri de arme, chiar tunuri, mijloace de transmisie, dar si truse de decontaminare NBC, sau nelipsitele taburi. De asemenea, au fost prezentate echipamente necesare deplasarilor Armatei, corturi, barci pneumatice, etc. Curiosii sau potentialii candidati ai uneia din camerele cazarmii au avut ocazia sa se plimbe prin incaperile ostasesti. Evenimentul, spre deosebire de sindrofiile simandicoase, s-a incheiat in spirit pur militar, cu fasole la ceaun.
N.r. Le uram colegilor de la Directia Generala Siguranta Militara “La Multi Ani!” la implinirea celor 13 ani de activitate. Sa fie intr-un ceas bun!



