Soldatul European

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană şi-a demonstrat hotărârea de a deveni o putere militară de prim-rang. Şapte ţări au semnat cu firma Airbus un contract de 23 de miliarde de euro, contravaloarea a 180 de avioane militare de transport de mare capacitate A400M. Noua capacitate strategică de transport aerian va permite Europei să participe la bătălii-fulger în Africa, Orientul Mijlociu, regiunea Caucazului şi o mare parte a Asiei.

Contractul încheiat cu firma Airbus este, de departe, cel mai mare din istoria fimei. Din cele 180 de avioane militare de transport, 60 vor fi cumpărate de Germania, 50 de Franţa, 27 de Spania, 25 de Marea Britanie, 10 de Turcia, 7 de Belgia şi 1 de Luxemburg. Iniţial, Germania plănuise să cumpere 90 de avioane, dar numărul a fost micşorat din cauza reducerii bugetului Ministerului Apărării. La rândul său, Portugalia a renunţat să achiziţioneze avioane, din lipsa banilor. Primul avion va fi livrat în anul 2009, transportoarele urmând să înlocuiască actuala flotă de aparate C-130 Hercules şi C-160 Transall, uzate fizic şi moral. Noile avioane, care vor putea fi încărcate cu echipament militar în greutate de aproximativ 32 de tone sau cu 120 de soldaţi complet echipaţi, sunt aşteptate cu nerăbdare. Până acum, din cauza absenţei unei capacităţi strategice de transport aerian, activitatea armatelor europene s-a rezumat doar la misiuni de menţinere a păcii. Spre exemplu, pentru a putea trimite soldaţi în Afganistan, Germania a fost obligată să închirieze avioane Antonov din Ucraina. Până şi într-o regiune apropiată geografic, precum Kosovo, deplasarea trupelor europene a fost serios îngreunată de lipsa facilitaţilor de transport. Noua flotilă aeriană va oferi armatei europene o rază de acţiune fără precedent. Spaţiul strategic al UE se va extinde pe mai multe continente. Avioanele vor fi capabile să transporte simultan până la 20. 000 de soldaţi în teatre de război din Africa, Caucaz, Orientul Mijlociu sau Asia.

Scandal în culise

Încheierea contractului de 23 de miliarde de euro între Agenţia Europeană de Cooperare Militară – OCCAR şi consorţiul Airbus deţinut de Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania nu a fost scutită de scandaluri în spatele uşilor închise.
Membrii Congresului american au acuzat Uniunea Europeană de “aranjament politic”. Motivul? Contractele pentru achiziţionarea motoarelor A400M au fost atribuite consorţiului Rools Royce-Snecma, deşi compania americană Pratt Whitney a oferit un preţ cu 20 la sută mai mic decât firma anglo-franceză. În replică, oficialii europeni au declarat că puterea motoarelor americane era mult mai slabă decât a celor europene. Alte argumente aduse de europeni: contractul va garanta 40 de mii de slujbe în următoarele două decenii, iar A400M are toate şansele să devină un uriaş succes comercial. Conducerea Aibrus a declarat că “A400M este bine poziţionat pentru a înlocui o mare parte din actuala flotă de transportoare tactice din lume.” Directorul militar comercial al Airbus, Richard Thompson, estimează că firma ca primi cel puţin 200 de comenzi suplimentare. Printre clienţii probabili se numără Canada, Norvegia, Africa de Sud şi Suedia.

Iritare la Washigton

Înfiinţarea forţei strategice aeriene este interpretată de analişti ca un simbol al ambiţiilor militare ale Europei. Pentru preşedintele francez Jacques Chirac şi cancelarul german Gerhard Schroeder, iniţiativa reprezintă un vis devenit realitate. După divergenţele profunde cu Statele Unite în urma crizei irakiene, cei doi lideri şi-au promis că vor transforma Europa într-o putere militară care să rivalizeze cu America. Cum era de aşteptat, planurile europenilor i-au iritat pe oficialii de la Washington, care se tem că NATO va avea de suferit. Nu mai departe decât anul trecut, la summit-ul de la Praga, ţările Alianţei Nord-Atlantice au hotărât să creeze o forţă de reacţie rapidă foarte mobilă. Aparent, noua capacitate de transport aerian a UE pare destinată sprijinirii acestui concept. În urmă cu o lună însă, la summit-ul franco-german de la Bruxelles, s-a decis crearea unei forţe militare europene diferite de NATO, cu un sistem logistic, de conducere şi de informaţii propriu, precum şi cu un cartier general separat. Acest lucru a mărit îngrijorarea americanilor, care îşi dau seama că sporirea capacităţilor militare ale UE reprezintă o sabie cu două tăişuri.
În teorie, flota aeriană UE poate întări considerabil NATO, atâta vreme cât aliaţii europeni rămân fideli sistemului de securitate transatlantic.
Cum însă angajamentul pentru NATO se clatină, contractul Airbus oferă Uniunii Europene capacitatea de a deveni un actor politic şi strategic de sine stătător. Această perspectivă dă dureri de cap Statelor Unite, în ipoteza, extrem de plauzibilă, a unor viitoare ciocniri de interese, aşa cum a fost şi în cazul Irakului.

A400M- avion militar de transport, conceput să îndeplinească cerinţele forţelor aeriene din opt ţări. Proiect comun al consorţiului Airbus Military, care grupează British Aerospace, CASA, Aerospatiale, Airbus, Alenia, DASA, Flabel şi TAI.
Va înlocui flota de 400 de avioane de transport C-130 Hercules şi C-160 Transall, cu o vechime de peste 25 de ani. Capabil să opereze în orice condiţii meteorologice. Zboară până la altitudinea de 12 kilometri. Capacitate de manevrare excelentă la viteze mici, oferă condiţii ideale pentru lansarea de paraşutişti şi material militar. Rulează şi aterizează pe piste scurte, nepavate sau câmpuri cu iarbă. Poate alimenta alte avioane şi poate fi aprovizionat în timpul zborului. Transportă elicoptere, vehicule blindate grele şi baterii de rachete.