Spect-actorii de la teatru

Teatrul a încetat să mai fie doar artă, doar meşteşug, doar iluzie. A depăşit demult graniţele înţelegerii şi perceperii sale drept convenţie. A pătruns, mai ales în ultima vreme, şi în alte sfere de activitate. Un atare demers este şi teatrul educaţional, care printr-o serie de proiecte derulate de instituţii teatrale, în colaborare cu diverse fundaţii şi ONG-uri, încearcă o formă aparte de educaţie, cea prin intermediul artei.

Cel mai recent proiect de acest gen s-a derulat zilele trecute la Târgu Mureş, la iniţiativa Fundaţiei ARTTRAIN din Danemarca, a Fundaţiei CONCEPT, care, în colaborare cu Fundaţia DRAMAFEST şi Teatrul pentru Copii şi Tineret Ariel, au organizat “AGORA”, o sesiune internaţională de demonstraţii practice a metodei de Teatru Forum.
Metoda Teatru Forum, alcătuită dintr-un complex de tehnici de terapie în vederea ameliorării sau chiar a soluţionării unor probleme, fie sociale, fie psihice, este aplicată cu succes în cazul persoanelor confruntate cu probleme dintre cele mai diverse: de la violenţa domestică, la rasism sau la efectele negative ale consumului de droguri. La ora actuală metoda Teatru Forum, care combină arta cu educaţia, fiind parte integrantă a “artelor participative”, se foloseşte în peste 70 de ţări, fapt ce demonstrează fără doar şi poate viabilitatea sa. Prin tehnicaTeatru Forum se stimulează intervenţia activă şi promptă a beneficiarilor, care devin “spect-actori”, în sensul că pot inteveni în povestea, în situaţia care se desfăşoară în faţa lor, una luată din realitatea imediată, aşadar extrem de concretă, şi îi pot schimba cursul, o pot analiza, pot înţelege altfel problemele caracteristice grupului din care fac parte, fie că e vorba de refugiaţi, prizonieri de război, femei sau tineri, victime ale violenţei domestice. Programul “Agora” de la Târgu Mureş, derulat între 21 şi 26 iunie, a reuşit să arate, printr-o serie de demonstraţii practice, desfăşurate la sediul Teatrului Ariel, eficienţa metodelor de terapie prin teatru şi educaţie, reunite sub denumirea de Teatru Forum.

ECY-NET schimbă destine prin intermediul artelor

Prin această “Agora” Fundaţiile Concept din Bucureşti şi Dramafest din Târgu Mureş au intrat în proiectul ECY-NET, “European Network of Cultural Youthwork”, prima reţea internaţională care promovează schimbarea socială prin intermediul artelor participative. ECY-NET este un proiect finanţat prin Programul “Youth” al Uniunii Europene şi co-finanţat de European Youth Foundation şi constă dintr-o serie de sesiuni de training pentru formatori în metoda de Teatru Forum, persoane care prin profesia lor, artişti, educatori, psihologi, asistenţi sociali, pot contribui la succesul acestei tehnici. Proiectul este implementat de Fundaţia daneză Arttrain, în parteneriat cu alte patru organizaţii din Marea Britanie, Franţa şi Portugalia, la care se adaugă cinci beneficiari din ţări ale Europei de Sud-Est, din Bulgaria, Macedonia, România şi Serbia. În vederea dezvoltării în plan instituţional a proiectului ECY-NET, luni, 23 iunie, s-a semnat la Târgu Mureş un acord cadru privind constituirea reţelei ECY-NET, care, după cum remarca Bo Otterstroem, preşedintele Fundaţiei Arttrain din Copenhaga, este rezultatul firesc al mai multor ani de colaborare europeană în proiecte vizând utilizarea mijloacelor artistice în beneficiul tinerilor, în special al celor defavorizaţi social, familial sau profesional. Tot în legătură cu constituirea şi, mai exact, extinderea acestei reţele, Gavril Cadariu, directorul Teatrului Ariel şi preşedintele executiv al Fundaţiei Dramafest, a declarat că pentru Dramafest, implicarea într-o reţea de o asemenea anvergură înseamnă o nouă perspectivă, o dimensiune nouă a proiectelor de teatru social pe care le desfăşurau deja. Avantajul integrării într-un atare proiect vizează şi un mare câştig la nivelul schimbului de experienţă, al unor noi metode de lucru, în vederea detensionării anumitor situaţii conflictuale în care sunt implicaţi în special tinerii.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close