Spiritismul

Practicile spiritiste au însoţit dintotdeauna existenţa umană. În Antichitate, necromanţia, cum mai este denumit spiritismul, avea o asemenea răspândire încât a fost interzisă sub pedeapsa cu moartea în Vechiul Testament. În prezent însă, numai în Statele Unite, spiritismul are peste 20 de milioane de adepţi.

Epoca modernă a spiritismului începe în Europa în secolul 18, calea acestui fenomen fiind pregătită de mişcarea swedenborgiană. În câţiva ani, comunicarea cu fiinţele din lumea cealaltă s-a răspândit pe întregul continent, şi apoi în Anglia, devenind o preocupare importantă în toate clasele societăţii. În Statele Unite, fenomenul a căpătat amploare la mijlocul secolului al 19-lea.
Cea mai mare vâlvă a fost stârnită de experienţele familiei Fox, din Rochester, statul New York. Totul a început cu nişte zgomote ciudate care se auzeau în casă. După un timp, piesele de mobilier au început să se mute din loc, mişcate parcă de mâini invizibile. Zgomotele au devenit atât de insistente încât somnul a devenit imposibil. Fetele lui Fox, Catherine şi Margaret, au încercat să intre în contact cu misterioasa fiinţă care, în cele din urmă, a început să răspundă la întrebări. Pentru facilitarea comunicării, a fost pus la punct un cod de semnale.
Dialogul cu spiritul a continuat mai mulţi ani, Catherine şi Margaret fiind considerate primii “medium” din timpurile moderne.
Treptat, spiritismul s-a răspândit atât de mult în Statele Unite, încât în 1854, Congresul american a primit o petiţie semnată de 13 000 de persoane prin care se cerea desemnarea unei comisii ştiinţifice pentru investigarea fenomenului.
În 1852, doi “medium” din America, Hayden şi Roberts, au venit pe continentul european. Şedinţele lor de spiritism au atras atenţia oamenilor de ştiinţă, care au început să investigheze cu atenţie fenomenul. În urma cercetărilor întreprinse, unii le-au catalogat ca fiind şarlatanii, alţii şi-au exprimat convingerea că la mijloc este vorba despre un fenomen supranatural. Spre exemplu, în 1869, London Dialectical Society a desemnat un comitet format din 33 de membri care să investigheze fenomenul. După 2 ani de cercetări, comitetul a ajuns la concluzia că “mişcarea corpurilor solide poate fi produsă fără un contact material, de o forţă necunoscută care acţionează la o anumită distanţă de organismul uman. Această forţă este frecvent acţionată de o inteligenţă”.
Primele lucrări pe tema spiritismului au apărut în Franţa. În 1848, Cahagnet a publicat “Arcanes de la vie future dévoilées”, conţinând pretinse comunicări primite din partea morţilor. Cartea de căpătâi a spiritiştilor rămâne, până în zilele noastre,  “Le Livre des Esprits”, publicată de Alan Kardec, în 1853.
IPOTEZE

Pentru a explica fenomenul, au fost propuse trei ipoteze:
1.Telepatia – în acest caz, personalitatea mediumului ar influenţa mintea unei persoane sau a unui grup de oameni pentru a obţine informaţii printr-un transfer de gânduri.
2. Acţiunea prespiritului, principiu intermediar între corp şi suflet.
Prin intermediul prespiritului sau a corpului astral, “mediumul” evadează din trup şi stabileşte o comunicare cu prespiritul celor decedaţi.
3. Comunicare cu demoni.
Ipoteza telepatiei este respinsă din start atât de mulţi oameni de ştiinţă, cât şi de  către adepţii spiritismului. Toţi aceştia susţin că fenomenul telepatiei nu poate explica toate faptele care se produc în timpul şedinţelor de spiritism, de la levitaţie până la materializări şi mişcarea obiectelor.
Pentru cei care admit că manifestările spiritiste sunt rezultatul unei alte  inteligenţe decât cea a mediumului, se ridică însă următoarea întrebare. Aceste inteligenţe reprezintă spiritele unor decedaţi sau fiinţe care n-au fost niciodată întrupate în formă umană? Răspunsul este dificil chiar şi pentru spiritiştii cu vechi state de serviciu. Unii dintre ei sunt nevoiţi să admită acţiunea unor inteligenţe non-umane exterioare.
La această concluzie duc mai multe fapte:
1. Dificultatea de a stabili identitatea spiritului. De multe ori, spiritele pretind că sunt oameni celebri care au trăit odinioară pe pământ. La o chestionare mai atentă, acestea se dovedesc însă destul de ignorante în privinţa personalităţii pe care o întruchipează; 
 2. Caracterul banal, chiar trivial al comunicării în majoritatea cazurilor. Tonul şi conţinutul ideatic sunt diferite de ceea ce te-ai aştepta din partea cuiva care a trecut pe lumea cealaltă. O astfel de persoană ar trebui să fie proecupată mai degrabă să împărtăşească informaţii despre subiecte din cele mai serioase;
3. Declaraţiile contradictorii făcute de spirite despre propria lor stare, relaţiile dintre Dumnezeu şi om, preceptele fundamentale ale moralităţii. 
4. Calitatea morală scăzută care abundă în mesajele spiritelor ce pretind că vor să ilumineze umanitatea.

Astfel de inconsistenţe şi înşelăciuni au fost atribuite de mulţi cercetători intervenţiei demonice. Aceştia au observat că oricare ar fi explicaţia oferită de “medium”, practica spiritisimului îi aduce mai devreme sau mai târziu într-o stare care le vătămează mintea. Recurgerea la spiritism produce halucinaţii şi alte aberaţii, în special la subiecţii predispuşi la nebunie; chiar şi cei sănătoşi se expun la probleme psihice şi mentale severe. Posedarea de către spirit slăbeşte şi în cele din urmă şterge personalitatea normală a individului.
Pentru credinciosul creştin, astfel de fapte dobândesc o semnificaţie specială, deoarece spiritismul se opune adevărurilor esenţiale ale creştinismului. Învăţăturilor despre divinitatea lui Hristos, ispăşire, răscumpărare sau judecata finală le sunt opuse panteismul şi credinţa în reîncarnare. Mai mult, spiritismul pretinde că se află la baza tuturor religiilor şi încearcă să stabilească o religie mondială, în cadrul căreia adepţii diferitelor credinţe tradiţionale să se unească lăsând deoparte dogmele, socotite ca fiind perimate. Pentru bisericile creştine, spiritismul nu rămâne însă altceva decât o încercare modernă de a reînvia păgânismul şi magia. 

Spiritismul este de două feluri: fizic şi psihic. În categoria fenomenelor de natură fizică intră: ciocănituri şi alte sunete; mişcarea obiectelor (mese, scaune) fară nici un contact; mulaje făcute în parafină sau substanţe similare; apariţii luminoase, licăriri vagi, lumini sau feţe mai mult sau mai puţin clare; levitaţie, ridicarea obiectelor de la sol; materializarea sau apariţia unui spirit într-o formă umană vizibilă; aşa numitele fotografii-spirit, în care apar forme ale unor persoane decedate alături de subiecţi aflaţi în viaţă. Spiritismul psihic include fenomene care exprimă idei şi conţin mesaje. În această categorie intră bătăi şi ciocănituri în masă ca răspuns la întrebări; scriere automată, scriere pe tăbliţe; vorbire în transă, clarvedere, descrierea lumii spiritelor, comunicare cu morţi.