Tatuajul ca stil de viaţă

Tatuajele există încă din vremuri imemorabile. Au fost găsite mumii tauate, instrumente şi există o varietate de metode, stiluri şi compoziţii. În secolul XXI printre altele, acestea au o conotaţie estetică, comemorativă sau evocatoare. Cu toate acestea, nu mulţi sunt cei care-i cunosc pe artiştii din spatele imaginilor. Eu am vrut să-l cunosc pe unul dintre el şi să-i pun câteva întrebări. Deşi el susţine că nu e un tattoo artist, ci doar tatuator, o trecere în revistă a lucrărilor sale, pare să-l contrazică. Pe lângă asta, şi cele două premii obţinute la convenţia Tattoo Expo Cluj-Napoca din perioada 1-2 august îmi întăresc opinia. Interlocutorul meu a fost Andrei Demon, tatuator la salonul „All eyes on me” din Târgu-Mureş.

Rep.:Vreau să-mi spui în primul rând cine eşti.

Andrei Demon: Mă numesc Andrei. Am 22 de ani, 23 imediat. Majoritatea prietenilor mă ştiu încă din copilărie drept Demon. Asta nu ştiu să spun din ce cauză, probabil şi din cauza tatuajelor, îmi plac cele horror, dark, feţe mutilate, cranii. Sunt o persoană activă. Într-un fel e necesar pentru că stai jos foarte multe ore şi aduni foarte multă energie.

Rep.: De cât timp eşti implicat în toată activitatea asta a tatuatului, a tatuajelor?

A.D.:Când eram copil în generală, am văzut un tip care avea un tribal pe braţ şi atunci am început să-l schiţez. Nu mi-a ieşit cine ştie ce, dar am început încet încet să mă perfecţionez. După aceea am început să-i desenez pe colegi din clasele mai mari. Veneau în pauze ca să le desenez cu pixul pe toată mâna. Când m-a văzut diriginta mi-a zis că „dacă tot îi desenezi pe ăştia mai mari, ar fi bine să-ţi deschizi un salon.” Până la urmă, aici am ajuns. Cu tatuajele am început în clasa a XI-a, aveam în cap să merg în armată, dar m-am răzgândit şi-am zis să urmez calea asta. M-am pus mai serios pe ea după ce-am scăpat de BAC.

Rep.:Ce înseamnă pentru tine tatuajele?

A.D.:Sincer, dacă mă gândesc, e aproape un mod de viaţă. Te trezeşti dimineaţa, mănânci tatuaje, vii la salon, faci tatuaje, ieşi de la salon, te întâlneşti cu prietenii la o poveste, vorbeşti de tatuaje. Toată activitatea zilnică- tatuaje. Mă trezesc dimineaţa, intru pe Facebook să văd ce mai postează alţii, din 10 poze, 9 sunt tatuaje garantat. Vin la salon, tatuez după care ies în oraş cu toată gaşca şi continui discuţiile.

Rep.:Cum crezi că te percep oamenii care nu sunt tatuaţi, care nu au tangenţă în mod direct, ci doar aşa, când te văd pe stradă?

A.D.:Depinde. De exemplu, în oraşele mai mari nu prea se mai uită ciudat la tine, nu prea te mai judecă, au trecut de faza asta. Dar în oraşele mai mici şi sate eşti privit tot ca un puşcăriaş. Multora care-mi ziceau că tatuajele-s pentru puşcăriaşi şi-s delicvenţi şi înjură şi se bat, le arătam lucrări ale artiştilor internaţionali care sunt foarte buni. E foarte greu să schimbi percepţia unui om asupra unui lucru, dar încet-încet începe şi la noi să se schimbe. Au început să se facă şi aici convenţii, dincolo se fac în aproape fiecare oraş. Am fost acum în Germania la o convenţie unde toată lumea era tatuată. Aici mai sunt câteva persoane care încă se uită strâmb.

Rep.:Care sunt tatuajele şi temele pe care îţi place cel mai mult să le preprezinţi?

A.D.:În mare parte îmi plac craniile, tatuajele gen dark, demoni. Cel mai mult îmi place black&gray, dar mă atrage şi colorul.

Rep.:Care sunt cele mai enervante şi stupide întrebări care ţi se pun ca şi tatuator?

A.D.:Întrebările cele mai stupide.. „O să mă doară?”. Normal, că nu vii să-ţi fac masaj. O să doară, depinde mult de tatuaj şi persoanele în sine. Altă întrebare, nu neapărat stupidă, dar care mi se pune des e „de cât timp tatuezi?” şi cele mai amuzante sunt legate de bobine, mă întreabă dacă în bobinele alea pun tuş.

Rep.:Cam ce lucruri vor să-şi tatueze mai des oamenii care vin aici la salon?

A.D.:În mare parte, cei care sunt relativ la început, îşi fac chestii mici: scrisuri, simboluri, dar au fost şi persoane care erau la primul tatuaj şi au vrut chestii mari. Depinde de gustul omului.

Rep.:Oamenii vin cu idei originale?

A.D.:Majoritatea îmi aduc tatuajele făcute de alţii şi încerc să le schimb, pentru că putem face o idee de genul ăsta, dar nu la fel. Într-un fel e aiurea să copiezi munca altcuiva.

Rep.:Şi cei ce vor tatuaje mari spre ce înclină?

A.D.:Sincer să-ţi spun, cam spre orice. Am făcut chestii dark, fantastice, un castel cu dragon, o palmă cu indice de ceas vechi care se evapora. Depinde de fiecare ce vrea să-şi facă şi ce idei are.

„Dacă mă întânesc cu persoana asta peste 40 de ani, tot tatuajul ăsta o să fie pe el. Trebuie să iasă calumea.”

Rep.:Cum sunt persoanele care-ţi place cel mai mult să le tatuezi?

A.D:Relativ deschise la sugestii, înţelegătoare – dacă e tatuajul foarte mare să înţeleagă că facem mai multe şedinţe. Sunt foarte mulţi care se tatuează şi nu au grijă de tatuaje. Sunt care nu au dormit nopţile numai ca să le îngrijească, depinde de persoană şi cât de mult îşi doreşte tatuajul ăla. Mulţi nu se gândesc că fac o investiţie pe viaţă şi ca să-l scoţi e foarte greu. Laserul nu-i garantat că-l scoate şi coveruri nu prea se fac, şi dacă faci cover nu-i sigur că o să iasă. Nu e ca atunci când tatuezi pielea normală. Sunt oameni care se entuziasmează „îmi fac tatuaj!”, nu se documentează şi nu-şi caută artistul potrivit, nu-şi caută ideile care să-i reprezinte şi nu se documentează de portofoliul artistului, să vadă lucrările vindecate. Alea contează, proaspete toate arată bine. Mulţi ajung să regrete. Dacă aleg tatuatorul nepotrivit se pot alege cu tatuajele nepotrivite. Câteodată stau şi tatuez şi în capul meu: „Dacă mă întânesc cu persoana asta peste 40 de ani, tot tatuajul ăsta o să fie pe el. Trebuie să iasă calumea.” Depinde şi de tatuatori. Trebuie să vrea să evolueze. Depinde de motivaţia pentru care tatuezi. Dacă faci pentru bani n-o să ajungi nicăieri.

A consemnat Mona MÎRZA