Uncategorized

Florin Dumbravă redesenează asistența socială

Florin Dumbravă, este, la 28 de ani, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. A absolvit în 2000 Facultatea de Drept. Este născut în Mediaș, dar din 1996 locuiește în Târgu Mureș. De atunci a început să lucreze, mai întâi la Distrigaz, unde a fost instalator, și a ajuns jurist în cadrul Serviciului Juridic. Este căsătorit, are un copil de un an și nouă luni și spune că, de patru luni, de când a câștigat concursul pentru funcția de director executiv, nu prea mai are viață personală. Lucrează cu o echipă tânără și se consideră “un om pus pe treabă”.

Rep.: Cum s-a încheiat anul 2005 pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

Florin Dumbravă: Anul 2005 a fost unul fericit pentru noi, pentru că nu ne-am confruntat cu problemele cu care s-au confruntat alte județe, respectiv imposibilitatea de a plăti salariații, de a asigura minimul de hrană, căldură și îmbrăcăminte beneficiarilor serviciilor noastre. Putem spune că județul Mureș, chiar dacă are probleme sociale destul de mari, din cauza faptului că este un județ mare, din punct de vedere al asistenței sociale a încheiat un an bun, în sensul că s-au împlinit pașii de strategie care erau plănuiți pentru a fi realizați în 2005. Tocmai de aceea, în anul 2006 va trebui să continuăm ceea ce s-a început.

Rep.: Care sunt planurile din acest an în ceea ce privește desființarea centrelor de plasament?

F.D.: Am început să ne gândim foarte serios la închiderea Centrului de Plasament de la Luduș. Practic, aceste centre de plasament sunt cuprinse în strategia de închidere până în 2007. Pe noi nu ne presează nimeni să le închidem în acest an. Dar considerăm că e mai bine pentru sistem ca ele să se închidă gradual. Vrem noi să le închidem, pentru că nu este o alternativă de viață adevărată pentru un copil să trăiască cu alți 100 de copii într-o unitate de tip cazarmă. Până la urmă, dincolo de cuvintele frumoase – strategie, plan – este o dorință de suflet a noastră să asigurăm alternative reale de viață pentru fiecare dintre copiii aflați în sistemul de protecție.

Rep.: Care este situația Centrului de Plasament din Reghin în acest moment?

F.D.: Au existat niște probleme, chiar publicația dumneavoastră le-a semnalat în vară. Acele nereguli semnalate, care nu au fost în totalitate reale, s-au soldat cu o anchetă serioasă asupra Centrului din Reghin, anchetă care a relevat anumite disfuncționalități în activitatea centrului, motiv pentru care vechea conducere a demis conducerea centrului de plasament. Acolo, în luna septembrie s-a organizat un concurs pentru post și acum avem acolo o persoană energică, tânără la conducere, doamna Ana Lazăr, de a cărei activitate suntem mulțumiți.

Eficiență în cheltuirea banilor

Rep.: În perspectiva integrării României în UE, DGASPC va beneficia de o serie de fonduri orientate spre diferite programe. Luați în considerare posibilitatea de a apela la ONG-uri specializate pentru a gestiona aceste fonduri?

F.D.: Noi ne asemănăm aproape în totalitate ca intenție de activitate cu ONG-urile. Până la urmă, nevoile sociale vor primi sume de la Comunitatea Europeană. Este adevărat că, odată cu integrarea, se vor termina fondurile PHARE, dar vor exista fondurile structurale, care sunt în cuantum mai mare, dar și proiectele vor trebui să fie mai bine scrise. Până la urmă, atât noi, cât și ONG-urile trebuie să ne axăm pe profesionalism. Este ușor să cheltuiești bani, dar este mai greu să îi cheltuiești în mod profesionist. Direcția noastră începe să gândească la fel ca un ONG, începe să se gândească și la eficiența cheltuirii banilor și la eficiența îndeplinirii activităților. Dorim să ajungem acolo, încât, cu aceeași sumă de bani, să oferim servicii de calitate mai bună.

Rep.: Cum apreciați colaborarea instituției cu ONG-urile?

F.D.: Foarte bună. ONG-urile ne ajută foarte mult în domeniul social. Toate sumele de bani pe care CJ le cheltuie cu aceste ONG-uri nu fac decât să crească această calitate a serviciilor sociale, păstrând practic aceeași cheltuială. Deoarece ONG-urile au o experiență privată și una internațională, poate că se apropie un pic mai mult de criteriul eficienței cheltuirii banilor decât direcția. Dar, o să tragem tare și principiile după care lucrăm sunt aceleași principii de eficiență pe care le au și ONG-urile.

Rep.: Ce soluție poate fi găsită pentru ca mai mulți copii să fie declarați eligibili pentru adopție? A înaintat DGASPC Mureș vreo propunere în acest sens (de modificare a legii adopțiilor)?

F.D.: Noua lege face ca procesul adopțiilor să fie un pic mai dificil și cred că lasă ceva mai puțin loc de interpretare a anumitor principii, dar, până la urmă, instanțele de judecată se lovesc de aceste principii. Pe noi nu ne încurcă. Au apărut niște probleme în interpretarea legii cu privire la diversele grade de consimțământ care trebuie date pentru adopție și din această cauză se întârzie aceste procese. Au avut loc niște întâlniri între specialiștii direcției și instanțele de judecată, întâlniri pentru a simplifica cât mai mult aceste detalii. Și la București se lucrează pentru normalizarea unor prevederi din lege și pentru a face ca procesul să se deruleze mai rapid. Să nu uităm totuși că adopția este o chestiune serioasă, un proces definitiv. Nu este permis ca în cazul unei adopții să se greșească. Acesta este și motivul pentru care, chiar dacă pare un proces greoi, poate că este așa pentru ca toată lumea să fie sigură de modul cum se desfășoară acest proces.

Rep.: Cum apreciați reușita sistemului de asistenți maternali și care sunt obiectivele acestui sistem în acest an?

F.D.: Acest sistem este unul de mare succes, pentru că se apropie de un sistem în care se oferă copilului o alternativă cât mai apropiată de mediul familiar. Ne dorim să dezvoltăm acest sistem cu cel puțin 50 de noi asistenți maternali în județ. S-ar putea ca cifra să crească, în funcție de fondurile care ne sunt alocate.

Rep.: Considerați că numărul persoanelor cu dizabilități înregistrat în acest moment în județ este unul real?

F.D.: Da. Este o statistică care nu poate fi dată decât pe baza certificatelor de încadrare într-un grad de handicap emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Evident că, dacă această comisie a emis un certificat, l-a emis pe bune. Comisia, care se află în componența direcției noastre, a început la jumătatea anului trecut evaluarea și reevaluarea acestor certificate de grad medical, chiar și acelor acordate cu titlu definitiv. Sper că la sfârștiul primului trimestru al anului 2006 vor termina această evaluare.

Rep.: Ce alte planuri mai aveți pentru 2006?

F.D.: Dincolo de a asigura o activitate și o funcționare eficientă a direcției, aș vrea să vorbesc chiar de o scădere a costurilor de funcționare a instituției, fără ca aceasta să afecteze calitatea serviciilor obținute. Dincolo de proiectele amintite, mai avem un gând mare pentru 2006, și anume vrem să le asigurăm un cadru normal de dezvoltare tinerilor care părăsesc sistemul. Pentru că, dincolo de oferirea unei alternative familiale, perfectă pentru copiii mici, avem acei tineri care au parcurs toate etapele sistemului de protecție pe tip vechi și care acum se află în pragul majoratului, dar nu au o deprindere de viață normală. Crescând într-o casă de copii, unde totul se oferă de-a gata, nu prea știu că toate utilitățile se plătesc din rezultatele muncii lui. Intenționăm să dezvoltăm un sistem de asistare, prin trecerea lor de la centrul de plasament în viața normală, ca să nu ne mai confruntăm cu revenirea lor în sistemul de protecție al adulților. Vom înființa un asemenea centru social.

A consemnat Corina ALBOTA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close