Tehnologii noi la Azomureș
Proiectul de modernizare – prin investiții de circa 200 milioane de dolari – vizează, în principal, înlocuirea instalațiilor de producere a amoniacului, a celor de producere a ureei și la turnul de granulare de la secția de azotat de amoniu. Scopul proiectului de retehnologizare este creșterea producției de îngrășăminte concomitent cu reducerea consumului de energie și a emisiilor de noxe care a dat atâtea bătăi de cap conducerii combinatului, încă de la înființarea lui.
Modernizare la standarde internaționale
Potrivit afirmațiilor lui Victor Aniței, directorul general al Azomureș, întregul proces de modernizare a instalațiilor este un demers extrem de sensibil și complicat, iar implementarea lui presupune o atenție sporită având în vedere implicațiile economice, sociale și de mediu. Tocmai de aceea, strategia este gândită în mai multe etape, astfel încât în circa doi ani combinatul Azomureș să fie modernizat la parametri tehnologici corespunzători pieței internaționale de îngrășăminte chimice.
Pentru a facilita informarea adecvată a publicului, mureșean în primul rând, cu privire la proiectele de retehnologizare, un grup de jurnaliști din Târgu-Mureș au participat, la invitația conducerii combinatului Azomureș, la discuții cu persoane din staff-ul a două companii implicate în procesul de modernizaredin Italia și Elveția.
Soluții dezvoltate de Casale Group
Este vorba de Casale Group cu sediul în Lugano, Elveția, compania care a realizat studiile de fezabilitate pentru instalațiile de producere a amoniacului și ureei de la Azomureș. Casale Group, compusă din Ammonia Casale, Urea Casale, Methanol Casale și Casale Chemicals, este o companie cu o lungă și bogată experiență în proiectarea instalațiilor de acest gen, cu un portofoliu de realizări impresionante, la fabrici de profil de pe toate continentele. Având 170 de angajați, Casale Group este specializată pe dezvoltarea unor soluții de modernizare a instalațiilor chimice, în paralel cu patentarea de inovații în domeniu. Guseppe Guarino, vicepreședinte al Consiliului de Administrație și director general al Casale Group și Federico Zardi, director general adjunct, au prezentat jurnaliștilor mureșeni istoria, performanțele și capabilitățile companiei pe care o conduc, răpunzând și unor întrebări punctuale legate de retehnologizarea combinatului Azomureș.
Instalații marca SAMIC
Firma SAMIC din Italia, cu sediul în Lonate Ceppino Varese, în apropiere de granița cu Elveția, realizează, printre altele, componente de instalații chimice, de genul celor care vor fi achiziționate de Azomureș. Fabio Bollini și Giancarlo Saporiti, specialiștii companiei italiene, au însoțit grupul de jurnaliști români în halele de producție, oferind explicații amănunțite cu privire la proceseele tehnologice, la metodele și materiile prime utilizate. Aici se execută componente ale coloanei de sinteză ce va fi instalată în Fabrica 3 de amoniac de la Azomureș în cursul acestei veri. Se estimează că odată montată noua coloană de sinteză, producția de amoniac de la Azomureș va crește cu aproximativ 10%.
Vizita la cele două companii ne-a întărit convingerea și speranța că actuala echipă managerială de la Azomureș este implicată serios într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii tehnologice ale combinatului, iar implementarea cu succes a acestuia va diminua semnificativ emisiile de noxe și va conduce la creșterea performanțelor economice, cu efecte benefice asupra economiei județului Mureș și a mediului înconjurător.



