Tradiții păstrate cu sfințenie la Brâncovenești
Prezentă la cea de a noua ediție a Festivalului Văii Mureșului, femeia a încercat să insufle dragostea sa pentru portul popular și artizanat tuturor turiștilor prezenți la eveniment. „Pentru mine produsele astea sunt o comoară la care țin foarte mult. Nu are nimeni bani să plătească valoarea lor. Mulțumesc că am și copii care iubesc tradiția, obiceiurile cu care noi ne îndeletnicim în fiecare ziâ€, a spus cu mândrie în glas Rafila Moldovan.
Portul popular al miresei, la mare cinste
La fel ca toate căsuțele alegorice de pe platoul „La Alei†și căsuța comunei Brâncovenești este împodobită cu peretare, ștergare, blide de lut pictate manual, canapei acoperite cu pături de lână, lucrate manual, cu diferite modele, crucea și icoanele sfințite, dar nu în ultimul rând portul popular este așezat la mare cinste.
Îmbrăcămintea care este purtată încă cu mândrie, mai mult de vârstnici. Rafila Moldovan deține în satul său un muzeu de etnografie înființat de 12 ani, de unde a adus diferite obiecte pentru a fi admirate de turiști. Nu a uitat nici de portul popular al miresei și nici de tradiția nunților din trecut. „O nuntă tradițională, după ce trec sărbătorile, începe de vinerea. Se umblă la chemat în sat, sâmbăta seara se duc chemătorii la mire și acolo se fac jocuri, mireasa mergea numai dacă mergea mirele după ea. După aceea duminica dimineața se mergea la mireasă, zestrea miresei, formată din perini, lipidee, țesuturi, era pregătită, tot ce a lucrat fata cu mama saâ€, a povestit femeia.
Primăria sprijină tradiția
Pentru ca obiceiurile să fie perpetuate în timp, transmise spre generația mai tânără, Primăria comunei Brâncovenești sprijină anual formațiile de dansuri populare din cele patru sate, pentru a participa la diferite festivaluri. „Comuna Brâncovenești se prezintă cu patru formații de dansuri: Idicel Pădure, Idicel Sat, Brâncovenești și Vălenii de Mureș, care sunt la un nivel destul de înalt și bun. Toate formațiile de dansuri sunt ajutate financiar de Consiliul local. Orice sumă alocăm avem hotărâre de Consiliu, în cursul anului sunt alocate acestor formații de dansuri, fiecare formație, compusă din 20-25 de membri, primește cam aceeași sumă de baniâ€, a declarat Ordog Ferencz, primarul comunei Brâncovenești. Formațiile de dansuri populare din comună răspund afirmativ la toate festivalurile la care sunt invitate, în special la cele de dincolo de granițele țării. „În fiecare an suntem invitați în Ungaria, la comuna înfrățită, cu o echipă de dansuri din comună.
Dânșii au în fiecare an, în septembrie, o sărbătoare a satului. Eu ca primar încerc să ajut pe fiecare pentru a păstra tradiția în comuna Brâncoveneștiâ€, a mai spus primarul.



