Un nu se dă niciodată şah

Toate legile fireşti nescrise ale naturii, prin care binele învinge răul, sunt demolate ca nişte castele de nisip peste care trece tăvălugul inconştient al celui care se ocupă cu provocarea dezastrelor. Dezinformarea şi manipularea sunt un sport naţional, iar singurii care sunt scoşi la înaintare, în aceste operaţiuni, sunt pionii şi nebunii. Regele şi regina, de pe o parte a tablei de şah, privesc acest spectacol, impresionant de penibil: nebunii lor se răţoiesc la familia regală adversă, provoacă degringoladă şi mai trag din când în când câte o fugă la castel pentru a primi câte o mângâiere falsă pe creştet. Pionii lor privesc cu încântare schizofrenică şi aplaudă frenetic ori de câte ori li se face semn. Cam acesta este tabloul general al măririi mediocrităţii; o lume în care nebunul este ridicat la rang de unic justiţiabil al societăţii; stare care îi dă o mare satisfacţie, pentru că un paranoic căruia i se dă atenţie are senzaţia că este cel mai important om de pe planetă. Captat de spectacolul lor, nimeni nu mai este atent la jocurile celor care i-au aruncat în luptă pe nebuni, care în  ipocrizia şi orgoliile de preamărire sunt mult mai preocupaţi de ei înşişi, fără a-i interesa soarta pionilor care aleargă bezmetic pe tablă, discută aprins despre “geniul” colegului nebun şi inteligenţa stăpânului.
Cei care realizează că totul este un joc preferă să tacă, fiindcă se consideră ori mult superiori acestei mârşăvii, ori de teama nebunului, care odată asmuţit, îşi poate schimba rapid obiectul prăzii, ei înşişi putând deveni ţinta acestuia. Eu una m-am săturat să trăiesc pe această tablă de şah, m-am plictisit de nebunia pionului, care, m-a agasat şi pe mine, mă scârbeşte ipocrizia familiei regale; şi de aceea cred că ar trebui să ducem toţi nebunii acolo unde le este locul: într-un ospiciu. Pentru confortul lor psihic să li se amenajeze o sală de judecată în care să evolueze în postura pe care o doresc: inculpat, victimă. Sau cel mai bine să li se dea doar partea completului; să fie ei judecători şi acuzatori, iar în faţă să li se aşeze păpuşi gonflabile, cu care să se joace, să facă perversiuni şi să le bată cuie în cap. Astfel vor avea conştiinţa îndeplinirii sarcinii de salvatori ai omenirii, aşa cum le este datul sorţii. Fără ei se va descoperi că regele şi regina sunt doar nişte cabotini, care nu merită nici măcar efortul de a le da şah-mat.