Educatie

Violența și absenteismul, combătute la Școala Gimnazială Hodac

1Şcoala Gimnazială Hodac a găzduit miercuri, 14 octombrie un nou lectorat cu părinții, având ca temă „Absenteism, abandon şi violenţa şcolară”. Au fost prezenți reprezentanții școlii, ai comunității locale, și o parte din părinții elevilor, scopul întâlnirii fiind găsirirea de soluții pentru diminuarea violenței în școli și a absenteismului școlar.

Lipsa părinților

”Astfel de întâlniri pe școală au loc o dată pe semestru, iar pe clasă, de câte ori este nevoie, prin ședințele cu părinții. În cadrul întâlnirii au fost ridicare multe probleme, absenteismul, violența în școală, lipsa de respect față de cadrele didactice și personalul auxiliar. Multe din aceste probleme pleacă din familie, Dacă ar exista un interes mai mare din partea părinților, a familiei, o preocupare mai intensă pentru educarea copilului până să intre în clasa 0, precum și în anii de grădiniță, probabil aceste probleme nu ar mai fi atât de mari. Sper ca prin astfel de întâlniri, părinții să rețină măcar 10 % din ce li se spune. Din păcate părinții a căror copii sunt cei cu problemele mai mari, nu au fost prezenți. Vin de regulă majoritatea părinților a căror copii nu ne pun probleme. Pe cei care nu îi interesează, nu vin la aceste lectorate cu părinții. Educația este esențială pentru copii, pentru viitorul lor. Fără educație nu putem să realizăm nimic, chiar dacă există acel trend care spune că, ”ce mai contează și școala, se poate și fără ea”. Nu e deloc așa, și nu am văzut pe nimeni să o ducă rău că a făcut o facultate, sau un liceu bun. Avem copii foarte buni, dar din păcate avem și copii care ne strică imaginea școlii”, ne-a declarat Liliana Fiț, directorul Școlii Gimnaziale Hodac.

5Să conștientizeze importanța educației”

Printre cei prezenți s-a numărat și consilierl local Ioan Feier, din partea Consiliului Local, agentul Beniamin Panc din partea Poliției Locale Hodac, care au punctat problemele cu care se confruntă în ce privește asigurarea unui climat de normalitate în cadrul școlii, tulburat în dese ori de elevi care, lipsiți de cei șapte ani de acasă tulbură activitatea din cadrul școlii. Cel mai transant a fost profesorul de religie Florin Avram Feier, diriginte din acest an la clasa VI-A, clasa cu cele mai mari probleme din cadrul școlii. ”Este nevoie de un pic de severitate, deoarece copii sunt foarte dezorganizați, de multe ori din cauza familiilor în care ei trăiesc. Sunt cazuri în care părinții nu își dau interesul pentru copii lor. Problemele cele mai mari se leagă în special de violența în școală între copii, lipsa de respect față de profesori, absenteismul și nu în cele din urmă abandonul școlar. Am avut cazuri de părinți care mi-au spus că dacă copilul lor învață sau nu , oricum îl duce în Anglia, iar în acest sens copilul se comportă total dezinteresat de școală. Față de acești părinți am fost puțin mai sever, fiind și diriginte, și sper ca o dată să conștientizeze importanța edicației copilului lor, deși nu îmi fac mari speranțe, deoarece aici în Hodac se practică foarte mult plecarea în străinătate. Sper ca pe viitor, cel puțin la clasa mea, ea fiind cea mai neastâmpărată din școală, copii să poată fi mai educați, să poată promova, să poată trăi în societate, fără probleme”, a spus Florin Avram Feier, profesor de religie în cadrul Școlii Gimnaziale Hodac.

Nu mai salută copiii când treci pe lângă ei”

Reprezentatul administrației locale, consilierul Ioan Feier a subliniat lipsa de respect din partea unor elevi, cerându-le părinților să facă ceva în ce privește acest aspect. ”Pe consăteanul nostru Doru Pop cred că îl știe toată lumea. A fost venit vinerea trecută la Hodac și au trecut copii de la școală pe lângă el. Mi-a spus: Nelule, mai nou nu mai salută lumea pe stradă, nu mai salută copiii când treci pe lângă ei ? Nu că avem noi cine știe ce a vada de respect, dovada celor șapte ani de acasă. Părinții și cadrele didactice trebuie să fie implicați mai mult în educația acestor elevi, chiar și în ce privește modul de a da un bună ziua pe stradă. Avem noi mai târziu fițele noastre să nu ne salutăm, dar la copii eu zic că le stă frumos dacă ar saluta oamenii pe stradă”, a precizat Ioan Feier, consilier local.

 

Sancțiuni pentru părinții copiilor cu probleme

 

De la întâlnirea cu părinții nu au lipsit reprezentanții Poliției Locale, agentul Panc Beniamin cerându-le părinților să ia măsuri în ce privește elevii cu probleme, în caz contrar vor fi aplicarte amenzi. ”Am aplicat tot felul de sancțiuni care să nu vă afecteze financiar deoarece, majoritatea au ajutor social, mulți trăiesc din ajutorul social, și nu am decurs la sancțiuni bănești. Sunt sigur că vom reuși să stopăm acest fenomen al violenței în școală dacă vom sancționa părinții. Nu ne dorim nici noi, nici școala nu dorim să vă băgăm într-un deficit financiar. Avem această posibilitate să sancționam, pentru că nu vă îngrijiți minori. Nu e nicio problemă pentru noi, se termină un pix, cumpărăm altul, și vă sancționăm pe dumneavoastră dragi părinți, în cazul în care copii dumneavoastră vor continua să creeze probleme. Sunt copii care fac adevărate probleme în școală, cred că îi cunoașteți fiecare, și poliția va chemat de multe ori pentru copii dumneavoastră. Nu vrem ca aceste lucruri să se repete, s-a trecut peste aceste probleme cu diferite sancțiuni, avertismente, avertismente scrise, verbale, tocmai din cauza să nu vă afecteze financiar. Dar din acest an vom încerca pe partea cealaltă, am tot amânat-o, da de se schimbă ceva. Educația începe la dumneavoastră în familie. Nu cred că, cu mai puțini bani îi veți educa mai bine. De aceea vă rog să încercați pe cât posibil să vă faceți datoria de părinți. Altfel o să trecem noi și ne vom face datoria de polițiști, dar nu doresc nimănui să ajungă pe la post să fie sancționat”, a spus agentul de poliție Panc Beniamin.

Am ajuns să ne înjure elevii”

Directoarea școlii, Liliana Fiț a punctat situațiile de indisciplină din cadrul școlii, trecând în revistă problemele cauzate de elevi cât și de unii părinți.

”O mare problemă sunt numărul mare de absențe, în special absențe nemotivate. Aș dori să văd interesul părinților , să nu mai văd copii lipsind de la școală, sau copii plecând de la școală. În fiecare zi la ora 10, la ora 11 vin părinții și intră în timpul orei, și nici măcar nu așteaptă să se sune în pauză, să-i ducă pentru tot felul de motive. Altă problemă este cea a comportamentului unora dintre elevi. Am ajuns să ne înjure elevii, să ne scuipe de pe geam. Suntem cadre didactice care ne luptăm pentru copii dumneavoastră, să-i educăm. Încercăm să facem ceva pentru ei, dar când te scuipă de pe geam sau te înjută pe la spate, ce să mai faci”, a precizat Liliana Fiț.

Semn distinctiv pentru elevii școlii

Alt aspect dezbătut cu părinții a vizat semnul distinctiv al elevilor școlii care vor purta începând cu acest am o vestă care să le certifice faptul că aparțin școlii din Hodac. ”Va trebui să avem un semn distinctiv în școală, ceva care să se vadă că sunt elevii școlii noastre. Școala Toaca are un semn distinctiv de câțiva ani, o vestuță și o cravată, școala din Dubiște au uniforme normale, iar noi am decis, dicutând în consiliul profesoral să facem o vestuță, fără cravată. Am găsit o persoană care va face aceste vestuțe, prețul fiind de 40 de lei vestuța”, a precizat Liliana Fiț.

 

 

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close