”žExplozie” de reclamații la Protecția Consumatorului
O parte dintre cei care au semnalat problema la CJPC Mureș, în 2010, privind majorarea dobânzilor de către bănci fără acordul consumatorilor, au primit câștig de cauză, însă în continuare există procese pe rol. „Oamenii sunt nemulțumiți de contracte. Le-au semnat în anii 2007-2008, aveau mare nevoie de bani, schimbul valutar era mult mai ușor mai ales la franc și la euro, și acuma au constatat că există o serie de clauze abuzive care trebuie eliminate din contract. Am câștigat câteva procese și oamenii s-au trezit acum și fac reclamații. Procesele din 2010 s-au soluționat abia anul trecut și anul acesta, dar volumul a fost foarte mare. Era și Ordonanța de Urgență 50/2010 care a fost scoasă acum de la contractele în derulare. Atunci au fost multe reclamații și procese pe măsurăâ€, a declarat vineri, 15 martie, Anica Cârstea, comisar superior la CJPC Mureș.



