Lifestyle

Farmecul medieval în pași de dans

Dacă în Piața Vlad – Cavalerul Dreptățiit turiștii prezenți la Sighișoara Medievală au putut desluși tainele luptelor medievale, în Piața Mercenarilor aceștia au putut face o altă inițiere specifică medievalului, în lumea dansului grație Școlii de Dans Medieval coordonată de coregrafa Izabela Kevorkian. 

Manerism, eleganță, bucurie

Cei prezenți au avut posibilitatea de a face primii pași în ale dansului specific Evului Mediu precum și informații despre evoluția exprimării prin dans de la menuet, tarantela până la  dansul popular românesc. Cursurile au fost nu doar dansate ci și gustate de cei care timp de o oră și-au lăsat grijile de-o parte și au pornit într-o frumoasă inițere în dansul medieval. “Prin această școală noi învățăm oamenii din nou să simtă, să gândească în stil medieval. Dar cel mai important este că oamenii învață să comunice prin dans. Dansul înseamnă manerism, înseamnă eleganță, înseamnă bucurie. Întotdeauna cel mai bine se pot învăța astfel de lucruri într-un cadrul specific cum e Cetatea Sighișoarei. Aerul liber îți face întotdeauna bine, la fel și atmosfera medievală specifică Sighișoarâ€, a declarat Izabela Bostan Kevorkian, profesor universitar la UNATC „I. L. Caragialeâ€, instructorul Școlii de dans de la Sighișoara Medievală.

“Îndulcește și înnobilează festivalulâ€

Coregraf cu o bogată activitate, Izabela Kevorkian a animat piața din imediata apropiere a Turnului cu Ceas, numeroși turiști fiind prezenți la școala de dans medieval, respectând astfel tradiția festivalului, de a fi unul cu adevărat medieval, în care dansul își are locul specific și binemeritat. “Fac și dans clasic nu doar medieval, dans contemporan, acopăr practic aproape toate genurile. Sunt pentru a doua oară la Sighișoara Medievală cu o astfel de școală de dans. Întotdeauna pe lângă luptele cavalerești există și frumusețea dansului. Este o școală binevenită în fiecare an la Sighișoara deoarece îndulcește și înnobilează festivalul și turiștii. Despre impactul care l-a avut această școală, oamenii au plecat zâmbind și bucuroși. Marea majoritate dacă au încercat în prima zi s-au reîntors  a doua ziâ€, a spus Izabela Kevorkian.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close