PF Daniel, 7 ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Române
Dan Ilie Ciobotea, pe numele său de mirean, actualul PF Patriarh Daniel, a fost ales în cea mai înaltă demnitate din Biserica Ortodoxă Română de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007 și înscăunat pe data de 30 septembrie 2007. Născut pe 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara din județul Timiș, ca al treilea copil al familiei Alexie și Stela Ciobotea, PF Daniel a urmat școala generală între anii 1958-1962 în localitatea natală, iar ulterior, între 1967-1970, Liceul ”Coriolan Brediceanu” din municipiul Lugoj. Student între 1970-1974 al Institutului Teologic din Sibiu, urmează apoi, între 1974-1976, un doctoratul la Institutul Teologic Universitar din București sub îndrumarea Părintelui Profesor dr. Dumitru Stăniloaie. Și-a continuat studiile în străinătate, la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg (Germania), între anii 1976-1980. Este și doctor în teologie al Universității din Strasbourg cu teza “Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”. În calitate de lector, din 1980 și până în 1987 la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveția, PF Daniel a fost și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția) promovând ecumenismul.
La data de 6 august 1987 a intrat în viața monahală avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Ilie Cleopa, fiind hirotnit ieromonah. Ales președinte al Grupului de Reflecție pentru înnoirea Bisericii în ianuarie 1990, i-a avut alături pe importanți slujitori ai Bisericii noastre, precum Valeriu Anania, Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloaie, Constantin Voicescu și pe Iustin Marchiș. A parcurs toate treptele ierarhiei bisericești, de la cea de călugăr la cea de întâi stătător al Bisericii Ortodoxe Române. PF Daniel a desfășurat o intensă muncă de cercetare fiind autor de cărți, studii și cercetări, fondator de reviste religioase, promotor al introducerii religiei în școli, fondator al unor așezăminte de caritate și bisericești. Cu ocazia împlinirii a 7 ani în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, redacția săptămânalului ”Ziarul de Mureș” îi urează ”LA MULȚI ANI!” cu sănătate, fericire și putere de muncă.



