Poveşti seculare cu Avram Trânc, la 102 ani de viaţă

În 2012, de Zilele Sărmaşului, Avram Tranc era premiat de primarul Ioan Mocean cu ocazia unui secol de viaţă. Dorinţa lui nea Avram la acel moment a fost ca în fiecare an să fie felicitat de autorităţi până la împlinirea vărstei de 110 ani. „În momentul când a primit premiul Avram Trânc ne-a atras atenţia de următoarea manieră: domnule primar, m-ai sărbătorit, m-ai felicitat şi m-ai premiat la 100 de ani iar eu am de gând să mai trăiesc încă 10 ani. De acum încolo an de an trebuie să îmi dai câte un premiu”, a spus Ioan Mocean, primarul oraşului Sărmaşu.

Promisiune respectată de primar

Zis şi făcut, anii care au urmat au adus recunoaşterea primăriei, care l-a felicitat pe Avram Trânc şi la 101 şi 102 ani de viaţă, vârstă sărbătorită luni, 6 octombrie, dată la care în urmă cu un secol şi doi ani Avram Trând vedea lumina zilei pe dealurile Trânceştiului din comuna clujeană Scărişoara. Aniversarea distinsului veteran a fost marcată de felicitările personale adresate de primarul Ioan Mocean, prilej cu care nea Avram şi-a povestit o parte din viaţa sa, una pe cât de tumultoasă, pe atât de plină de savoare, de la copilăria din Scărişoara, mutarea în Lechinţa şi apoi perioada trăită la Sărmaşu.

Cu traista-n spate pe drumul vieţii

Chiar dacă oboseala îl ţinea la pat, nea Avram a avut totuşi tăria dar mai ales memoria suficient de tare şi a început să-şi depene momentele vieţii, primele amintiri legându-se de perioada copilăriei, a tatălui căzut prizonier la ruşi şi a anilor în care a învăţat de la acesta nu doar carte, ci şi meserie. “Până la vârsta de şase ani n-am ştiut cine e tata. Când a venit din Rusia unde a fost prizonier în timpul Primului Război Mondial aveam şase ani, patru ani a fost prizonier la ruşi în Siberia. Educaţia şi meseria le-am deprins tot de la el. Eu la şcoală nu am fost, nu am avut posibilităţi să fac şcoală. Abia când a venit tata din Rusia mi-a cumpărat un abecedar şi aşa am învăţat să scriu şi să citesc. Când am fost de opt ani, eram în cămeşă lungă, nu ca acum când lumea umblă în blugi, mi-am pus traista în spate şi aşa am pornit pe drumul vieţii. Cum şcoală nu am făcut, am fost nevoit să învăţ o meserie”, îşi aduce aminte Avram Trânc.

Mutarea la Lechinţa

Momentul de cotitură în viaţa lui Avram Trânc avea să se întâmple în 1945, când se mută alături de soţie la Lechinţa, în judeţul Bistriţa, locul unde se împărţea teren pentru cei plecaţi din zonele de munte. „În 1945, în 10 octombrie, am plecat cu tot ce am avut din Scărişoara spre Lechinţa. Mi-am lăsat în urmă casa, pământul, toate le-am dat la Sfatul Popular. Din casa în care am locuit Sfatul a ţinut cinci ani şcoală, acolo pe dealurile natale. În Lechinţa am stat din 1945 până în 1987, 12 ani am locuit într-o casă săsească, după care mi-am cumpărat o casă unde am stat 30 de ani”, spune nea Avram.

Perioada CAP-ului

Primii 15 ani de la Lechinţa Avram Trânc i-a petrecut ca şi agricultor, cu gospodărie şi animal proprii, până în 1959 când a venit colectivizarea, obligat forţat să-şi dea pământul şi animalele stăpânirii. „În Lechinţa, în primii 15 ani am fost agricultor. Aveam gospodărie, aveam vaci, am făcut agricultură şi nu m-am mai ocupat de meseria de dogar şi dulgher. M-au băgat forţat în colectiv în 1959, fiindcă aşa erau vremurile atunci. Mi-au spus hai în colectiv ori e bai. Aşa am cedat pământul şi mi-am văzut de meseria pe care o aveam. Am făcut case, şuri pe la oamenii din sat, iar pentru colectiv am făcut trei grajduri. Eu eram şef de echipă cu cinci oameni în subordine”, povesteşte Avram Trânc.

Om al bisericii

Avram Trânc a fost şi întemeietor de biserică ortodoxă în Lechinţa, pe care a slujit-o vreme de 25 de ani, iar când a fost cazul a intervenit în schimbarea preotului care în loc de cele sfinte abuza de patosul băuturii. „De mic copil mergeam la biserică. La Lechinţa nu mai prea erau ortodocşi, doar catolici. Alături de ortodocşii din satele din jur am decis să ne facem o parohie. Am fost chiar şi la Cluj, la Episcopul Teofil, şi am cerut să ne dea parohie, eu fiind iniţiatoruil acestei idei. 25 de ani am fost omul de serviciu care se ocupa de toate treburile bisericii. Am ţinut la biserică, nu m-am lăsat de ea, am respectat-o şi când a fost nevoie l-am dat afară pe preotul care era la biserică. În 1959 aveam un popă tânăr şi când mergeam cu Iordanul de Bobotează ne-am certat. Atunci i-am zis: părinte, cu mine nu mai mergi cu crucea, tu nu eşti popă, nu mai eşti om. Ori eşti popă ori laşi băutura deoparte. Aşa am ajuns în tribunal cu el şi a fost dat afară din parohie în cele din urmă. Era un popă bun dar când apuca la băutură făcea doar prostii”, spune Avram Trânc.

„Burlac” din 1987

Alt moment de cotitură al vieţii lui Avram Trânc a fost anul 1987 când a rămas rămâne văduv, burlac cum îi place să spună, refuzând parcă statutul de văduv, care să-l izoleze de bucuria vieţii. „În 1987 m-am despărţit de femeie, ea s-a dus în pământ şi eu am rămas burlac. Fecioru s-a însurat la Sărmaşu şi m-a chemat să locuiesc cu ei, şi aşa am ajuns să mă mut la Sărmaşu unde trăiesc şi în ziua de azi”, spune Avram Trânc.

„Să-ţi respecţi trupul şi mintea”

Despre secretul longevităţii, Avram Trânc spune că nu are cunoştinţă de aşa ceva, respectul de sine şi de viaţa care o duci, fiind reţeta care l-a făcut să ajungă la 102 ani. „Nu există un secret al acestei longevităţi, asta după cum are fiecare norocul. În ce priveşte viciile pe care le are un om de-a lungul vieţii, toate-s bune dar trebuie să-ţi respecţi în primul rând trupul şi mintea, să nu-ţi pierzi capul cu toate prostiile. Dacă nu le-ai respectat te-ai dus, te-ai pierdut şi nu mai eşti om în faţa celorlalţi ca să mai poţi da ceva bun ţie şi celor din jur. Important este să-ţi respecţi sănătatea şi ordinea, legea. Nu o încălca, respect-o, că-ţi convine sau nu, respect-o. Aşa am ajuns eu la această vârstă”, explică Avram Trânc.