Educație

Mărul buclucaș, câștigat de „albinuțe”

B copii  Preșcolarii Grădiniței „Albinuța” din Târgu-Mureș au participat miercuri, 29 octombrie, la concursul tematic ,,Cubul și mărul buclucaș”, unde și-au putut dezvolta aptitudinile emoționale, lingvistice și sociale prin mers, alergare, săritură, mers în echilibru, alergare printre obstacole și săritură peste obstacole.

Dezvoltarea aptitudinilor

C activitate Îndrumați și încurajați de educatoare, cei mici s-au jucat într-un mediu sigur și cultivant, au sărit, au alergat, parcursul aplicativ, indiferent de variantele folosite, reușind astfel să respecte sarcinile pedagogice de bază ale educaţiei fizice. „Concursul tematic ,,Cubul și mărul buclucaș” a inclus abilități de gândire logică și rezolvare de probleme, cunoștințe elementare matematice ale copilului și cele referitoare la lume și la mediul înconjurător. Interacțiunea pozitivă dintre educatoarele Laura Griga și Veress Kinga și copii a încurajat dezvoltarea aptitudinilor emoționale, lingvistice și sociale, ceea ce a condus la reușita concursului. Cu o gamă vastă de jocuri interactive prin utilizarea metodelor moderne într-un mediu cald, sigur și cultivant, copiii au avut ocazia de a se distra în timp ce răspunsurile lor confirmau cele învățate în activitățile anterioare. Deprinderile motrice din parcursul aplicativ au fost: mers, alergare, săritură și variantele mers în echilibru, alergare printre obstacole și săritura peste obstacole. Parcursul aplicativ, indiferent de variantele folosite, a respectat sarcinile pedagogice de bază ale educaţiei fizice. Parcursul aplicativ întărește starea de sănătate şi pune bazele unei dezvoltări multilaterale şi armonioase a organismului, permiţând formarea unui bogat şi variat bagaj motric. În acelaşi timp, el contribuie la întărirea echilibrului psiho-fizic al copiilor”, a precizat Angela Ferenti, coordonatorul Grădiniței.

Sport și distracție

A concurs Copiilor le-a plăcut activitatea de miercuri, mai ales că au fost stimulați diversitatea conţinutului şi formei de organizare a parcursului. Datorită unei motivații profunde s-au obținut cele mai bune rezultate, toți având dorința de a obţine performanţe şi de a câştiga întrecerea și ca recompensă ,,mărul buclucaș”. „Copiii au acţionat conştienți, stimulaţi fiind de diversitatea conţinutului şi formei de organizare a parcursului. Climatul de bună dispoziţie a imprimat activităţii un caracter atractiv. În cadrul acestei întreceri, preșcolarii si-au mobilizat toate resursele neuro-musculare, animaţi fiind de dorinţa de a obţine victoria. Activitatea sportivă s-a bazat pe o motivaţie profundă obţindu-se cele mai bune rezultate. Dintre motive amintim: satisfacţia şi plăcerea, dorinţa de a obţine performanţe şi de a câştiga întrecerea și ca recompensă ,,mărul buclucaș”, a adăugat Angela Ferenti.

Festivalul toamnei, la a VII-a ediție

E frunze În această toamnă, Grădinița desfășoară și a VII-a ediție a festivalului toamnei, cu scopul de a sensibiliza şi transmite valorile culturale prin intermediul educaţiei, dar și de a stimula interesul pentru educația copilului. Formarea şi consolidarea spiritului competitiv, îmbunătăţirea relaţiilor între grădiniţă şi comunitatea locală, dar și consolidarea relaţiilor de comunicare şi cooperare între cadrele şi preşcolarii de la cele două secţii sunt doar câteva dintre rezultatele pe care coordonatorii proiectului se așteaptă să le aibă la final. „Având în vedere importanţa educaţiei pentru calitatea personalităţii copilului considerăm oportună continuarea desfăşurării acestui festival al toamnei, editia a VII-a, care vizează stimularea interesului pentru educaţia copilului, prin prisma evaluărilor de cunoştinţe asimilate şi transpunerea lor în atenţia părinţilor. Ca obiectiv ne propunem sensibilizarea şi transmiterea valorilor culturale prin intermediul educaţiei din domeniIe experientiale. Modalități de realizare: domeniul estetic – creativ, adică desen, pictură, muzică; domeniul limbă și comunicare; domeniul om și societate, dar și domeniul psiho – motric”, a transmis Angela Ferenti.

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close