
Teatrul „Ariel”, prieten fidel pentru copii, tineri şi părinţi
Conducerea Teatrului pentru Copii şi Tineret „Ariel” din Târgu-Mureş, instituţie etalon a culturii din judeţul Mureş, serviciu public oferit de Consiliul Judeţean Mureş, este optimistă în ceea ce priveşte derularea în bune condiţii a activităţilor din acest an.
Eforturi financiare pentru fiecare premieră
Deşi bugetul, atât la componenta de venituri cât şi la cea de cheltuieli a scăzut de la suma de 2.494.000 lei în 2014 la suma de 1.970.000 lei în acest an, Gavril Cadariu, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Ariel” din Târgu-Mureş este de părere că lucrurile vor fi reechilibrate la o rectificare viitoare de buget. „Solicitările noastre au fost la nivelul celui din anul trecut, bugetul împărţindu-se pe două compartimente, cheltuieli materiale şi cheltuieli de personal. Faţă de solicitări am primit mai puţin în cheia de interpretare ca în momentul în care se va ridica plafonul cifrei de cheltuieli de personal la nivelul Consiliului Judeţean, atunci vom primi suma solicitată de noi, care se referă în principal la capitolul de cheltuieli pe care le avem cu contractele de drepturi de autor ale artiştilor, actori, regizori, scenografi, compozitori şi invitaţi”, a declarat Gavril Cadariu. „În fiecare an bugetar avem un număr de spectacole în premieră prevăzute în contractul meu de management. Sunt cam zece premiere anual, atât la trupa maghiară cât şi la cea română, la spectacole pentru copii şi spectacole pentru tineret. Fireşte, în principal atenţia şi eforturile noastre se regăsesc în spectacolele pentru copii. Pentru a realiza acest număr de premiere e nevoie de regizori şi scenografi invitaţi, precum şi de compozitori şi alţi colaboratori. Dacă aş avea aceste posturi ocupate de actorii care joacă în aceste spectacole, atunci s-ar diminua cheltuielile care sunt legate de aceste sume de onorarii. Practic, cu cheltuielile de personal care ne-au fost alocate, am acoperit cheltuielile salariale ale întregului an pentru tot personalul şi o câtime cât a rămas va fi folosită pentru drepturi de autor, urmând să solicităm completarea acestei sume până la suma solicitată iniţial în proiectul nostru de buget avansat Consiliului Judeţean Mureş”, a adăugat directorul instituţiei.
Funcţii deblocate
Potrivit acestuia, în prezent statul de funcţii aprobate cuprinde 54 de posturi, din care câteva sunt vacante şi blocate. „Cu sprijinul Cosiliului Judeţean Mureş, două dintre poziţile sensibile din statul de funcţii au fost aprobate a se ocupa, am şi lansat concurs şi anul acesta în februarie s-a ocupat funcţia de montor decor la trupa română şi sonorizator la trupa română. Au mai rămas patru poziţii de actori, şi la trupa română şi la cea maghiară, plus două posturi de impresari care sunt blocate în momentul de faţă, nefiind alocaţie bugetară pentru ele”, a punctat Gavril Cadariu.
Sistem de panouri antifonice
În bugetul pe acest an este inclusă şi suma de 35.000 lei pentru montarea unui sistem de panouri antifonice pentru protecţie vecinătăţi. „Este vorba de un sistem de antifonaj prin panouri, s-a făcut un studiu în acest sens pentru că pe acoperişul din curtea interioară a Teatrului se află sistemul de încălzire şi ventilaţie. La momentul la care a fost proiectat, conform scriptelor, numărul de decibeli pe care îl emitea această aparatură complexă era conform standardelor. Am primit ulterior reclamaţii de la vecini, drept urmare s-au făcut măsurători şi standardele au fost modificate. Realmente este zgomot şi atunci vom face acest antifonaj, s-a făcut un studiu de piaţă şi urmează ca pe caietul de sarcini întocmit să facem licitaţia mai departe, pentru a izola fonic sistemul de încălzire şi ventilaţie al Teatrului, astfel încât să nu deranjeze vecinii”, a explicat Gavril Cadariu.
40.000 de spectatori anual
În ceea ce priveşte estimările cu privire la numărul de spectatori din 2015, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Ariel” din Târgu-Mureş este optimist, bazându-se atât pe cifrele din 2014 cât şi pe relaţia specială creată în decursul anilor cu beneficiarii actului de cultură, atât copii cât şi adulţi. „Unul din criteriile de performanţă se referă la numărul de spectatori şi aria de responsabilitate acoperită de spectacolele noastre. Anul trecut, am avut în bugetul aprobat iniţial suma de 290.000 lei ca parte de venituri proprii din constituirea bugetului, reprezentând circa 11% din bugetul total, şi am solicitat o rectificare de buget, am mărit această sumă la 362.000 lei realizaţi, care înseamnă aproximativ 17% din bugetul anului trecut. Propunerea de venituri proprii din 2015 este de 330.000 lei, la care suntem convinşi că se vor adăuga o parte de venituri extrabugetare prin proiectele pe care le avansăm la diverse fonduri culturale, din Ungaria şi din România. Aceste cifre reflectă şi numărul de spectatori, căci practic noi lucrăm la ambele trupe pe abonamente, anual avem un număr de circa 14-16.000 abonamente, iar preţul biletelor nu l-am majorat de doi ani. În ultimii ani, numărul anual de spectacole a fost de 400 – 450, la care se adaugă diverse participări la festivaluri şi spectacole din spaţii convenţionale, cu diverse ocazii. Cam jumătate din aceste spectacole sunt deplasări în afara municipiului Târgu-Mureş, iar la un calcul simplă rezultă circa 40.000 de spectatori anual. În ceea ce priveşte aria de responsabilitate a Teatrului „Ariel”, noi suntem principalii furnizori de spectacole pentru copii din judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Bistriţa, chiar şi din localităţi din judeţele Braşov şi Sibiu. Cred că noi ne-am câştigat acest statut regional prin felul în care ne-am câştigat publicul şi prin modul în care îl respectăm. Sunt mulţumit de felul în care am reuşit să atragem publicul la spectacolele noastre şi senzaţia mea este că publicul vine la Teatrul „Ariel” ca la teatrul său şi este o mare sentiment de prietenie în acelaşi timp în raport cu Teatrul „Ariel”, programele noastre vizează şi această relaţie personalizată cu publicul spectator. De aceeea sunt mai multe programe, ateliere creative, expoziţii cu copii de diverse vârste, cu copii de diverse condiţii, inclusiv cei cu nevoi speciale”, a menţionat Gavril Cadariu.
Parteneriat cu Centrul Cultural Francez
Referindu-se la parteneriate şi colaborări, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Ariel” din Târgu-Mureş a amintit la loc de cinste parteneriatul cu Centrul Cultural Francez din Cluj Napoca, unul extrem de benefic pentru teatrul de păpuşi din România. „În ultima perioadă am legat şi diverse parteneriate, unul dintre ele cu Centrul Cultural Francez, filiala de la Cluj, care doreşte să îşi extindă aria de referinţă şi de promovare a culturii franceze în România într-o perspectivă mai generoasă. Recent, am participat la un festival din Franţa, unde am realizat câteva contacte, în sensul de a dezvolta sfera de relaţii a Teatrului „Ariel”, de a promova spectacolele noastre în parteneriate cu teatre similare din Franţa şi fireşte că unele spectacole de-ale lor vor fi invitate şi la noi, în cadrul microstagiunii, minifestivalului nostru pe care îl vom organiza în acest an la sfârşitul lunii iunie”, a subliniat Gavril Cadariu.
Flash-mob şi alte surprize, în 21 martie
În data de 21 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului de Animaţie, colectivul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Ariel” din Târgu-Mureş pregăteşte o suită de surprize, unele dintre acestea păstrate, deocamdată, la secret. „Cu ambele trupe vom avea câte un flash-mob, va fi şi o expoziţie la Teatrul „Ariel”, de pictură şi artă vizuală, precum şi lansări de carte şi conferinţe şi desigur spectacol pentru copii seara, pentru a da dimensiune şi valoare acestei zile, care este foarte importantă pentru conjunctura în care se află Teatrul „Ariel” în reţeaua internaţională europeană a teatrelor de animaţie pentru copii şi tineret. Vor fi multe surprize frumoase”, a conchis Gavril Cadariu.



