
Veselie mare şi tort la „Aquaserv”
Sute de copii au luat cu asalt parcul generos de la sediul Companiei Aquaserv, încântaţi de ocazia de a fi, măcar pentru o zi, stăpânii absoluţi ai locului. Chiote de copii, mingi zburând din toate direcţiile, baloane în aer, şi multă veselie. Aşa s-a gândit Aquaserv să celebreze poate cea mai frumoasă zi din an, 1 iunie.
Jocuri pe placul tuturor
450 de copii ai celor 810 angajaţi de la toate sucursalele au fost invitaţii acestei sărbători, şi majoritatea au profitat de ocazia de petrecere. Pentru că asta a fost, petrecere în toată regula. Copiii au fost împărţiţi în 4 grupe de vârstă, cu activităţi specifice, desene pe asfalt, aruncări cu mingea la ţintă, ateliere de confecţionat mărgele, concurs de creaţie la care au avut ca meterie primă fructe şi legume, pictură pe piatră. Volei, darts, baschet pentru amatori. Şi desigur invitaţi de seamă, Albă ca Zăpada şi Pinocchio. Iar ca să îmbine utilul cu plăcutul, au organizat şi un concurs de esee cu titlul „Lumea peste o sută de ani”, la care s-au pus în joc premii atractive, ca de exemplu o tabletă de ultimă generaţie. „Ideile aparţin angajaţilor, care şi-au pus mintea la bătaie pentru organizarea acestei zile cu adevărat deosebite. Aceasta este prima ediţie a acestei sărbători, însă noi încercăm de fiecare dată să venim cu ceva nou”, explică Mihaela Man, şef resurse umane. În atmosfera efervescentă, nici adulţii nu s-au putut abţine, regăsindu-şi fiecare o părticică din sufletul de copil, şi jucându-se cot la cot cu micuţii.
Momentul de vârf, mâncatul tortului
Fiecare, de la mic la mare, a putut găsi ceva pe placul lui. Matei, de exemplu, la puţin peste 4 ani, consideră că momentul de vârf al zilei este mâncatul de tort. Şi e normal. Ce sărbătoare ar fi fără tort? Iar ca să-i vină pofta de mâncare, a tras mai întâi o porţie zdravănă de alergat. „O să desenez pe asfalt un chitarist. Pentru că sărbătorim petrecerea. Petrecerea copiilor”, mă lămureşte Matei, care însă, luat la modul serios la întrebări, ştie că este Ziua Internaţională a Copiilor. Ana, o domnişoară foarte manierată altfel, a ales această zi ca să ia în stăpânire fântâna arteziană plină de baloane. „Deobicei nu este voie, dar astăzi avem voie pentru că astăzi sărbătorim Ziua Copiilor. Ne distrăm foarte bine, ne întâlnim cu prietenii şi ne jucăm. Şi în alte zile nu ne dă voie să ne bălăcim în arteziană”, explică Ana. O zi pe placul lor, în care au voie să facă (aproape) orice. Cu o condiţie: să fie veseli. O altă domnişoară, care însă a alergat prea repede ca să-i pot afla numele, m-a lămurit că sărbătorim această zi pentru că de 1Iunie s-a născut primul copil. Iar logica este de necontestat.
Cum însă atât distracţia dar şi concursurile au fost pe bune, copiii au fost premiaţi de către Picăţel, mascota Companiei, în urma unor criterii bine stabilite. Astfel, la secţiunea „desen pe piatră”, premiul I a fost adjudecat de către Claudiu Todoran, urmat de Szabo Emoke, locul II şi Mihnea Măgeruşan, locul III. Secţiunea „atelier creativ” a avut în frunte pe David Borda, locul I, Maria Dumitrache locul II şi Paul Voroneanu, locul III. Daniela Todoran a câştigat secţiunea de „creaţie mărgele”, iar „aruncarea cu mingea la ţintă” a fost câştigată de Nagy Karina, urmată de Florin Grama şi Samira Aniţaş, locul III. Cei mai măricei au concurat la şah, concurs câştigat de Matyus Matyas, urmat de Teodora Urzică şi de Nagy Antonia. Competiţia de baschet a fost adjudecată de Eugen Ionescu. Pentru cei mai mari a fost organizat un concurs de esee, cu tema provocatoare „Lumea peste 100 de ani”, concurs câştigat de Miclos Ana Maria, urmată de Andreea Bor şi de Csupor Andrea pe locul III. Lucrarea câştigătoare a meritat premiul oferit, tableta, fiind plină de imaginaţie. Şi mai important, din lucrarea Ana-Mariei reiese că este un copil fericit, cum ar trebui să fie cu toţii, şi mulţumit de ziua de Azi, de părculeţul familiar şi strada pe care trăieşte.




