Sport

Finală surpriză în Cupa României

stire cupaMiercuri s-au disputat semifinalele fazei judeţene a Cupei României la fotbal. În partida devenită derby-ul ediţiei, ASA 2 Târgu-Mureş a învins cu 4-1 în deplasare, la Ungheni, formaţia locală Viitorul. Cele două sunt echipele care îşi dispută şi primul loc în seria Mureş din Liga IV, loc care duce la barajul pentru promovarea în Liga III. Avantajul este de partea târgumureşenilor, care conduc cu 2 puncte înaintea ultimei etape. Ei dispută astăzi meciul cu Gaz Metan Târgu-Mureş, echipă aflată la mijlocul clasamentului şi au nevoie de victorie pentru a se menţine pe prima poziţie. Viitorul Ungheni poate trece în frunte doar în cazul în care roş-albaştri nu se impun cu Gaz Metan şi ei înving în deplasarea de la Unirea Tricolor Târnăveni, o echipă surpriză, care se află în plutonul fruntaş în ediţia de debut. ASA 2 şi Viitorul se mai pot întâlni în Supercupa Mureş, în cazul în care târgumureşenii reuşesc eventul. În finala fazei judeţene a Cupei României, aceştia vor întâlni săptămâna viitoare ACS Miercurea Nirajului, care a eliminat gazda finalei, Mureşul Luduş, scor 3-2. (M.V.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close