Metalurgica Reghin Necrofile dintr-o poveste de groază

În urmă cu un an, publicam un material teribil de adevărat despre devalizarea întreprinderii Metalurgica Reghin * De atunci, lucrurile nu s-au schimbat decât în rău * Aceleaşi trei pieze rele: Vasile Suciu, Ovidiu Gotea şi Vasile Herţa veghează calm la extincţia societăţii * Exemplele managementului execrabil există cu duiumul * Pe lângă contractele cu Dacia, Aro şi Roman s-au pierdut comenzi pentru export de sute de mii de dolari * Firma KLEMM din Austria a refuzat în 1995 un contract din cauza preţului de aproape două ori mai mare cerut pentru o piesă * Maşinaţiunile sunt conduse de fruntaşii PSD Reghin care vor să transforme platforma nouă în fier vechi.

Inginerul Vasile Suciu este directorul Metalurgica Reghin (fosta Republica) din martie 1992. Cei 11 ani de manageriat pot figura în analele unei universităţi cu profil economic la capitolul practic: “Cum să falimentezi o firmă?” Nu că fabrica ar fi avut un viitor strălucit dacă în locul lui Suciu ar fi fost altcineva, dar actele existente şi mărturiile actualilor angajaţi demonstrează că acesta şi-a bătut joc de una dintre întreprinderile simbol ale Reghinului. Nici nu a preluat bine şefia fabricii, fapt petrecut în martie, că în iulie a anuţat oficial închiderea acesteia din cauza problemelor financiare. Pe atunci, acolo munceau aproximativ 2200 de oameni, care au fost trimişi acasă. În urma diferitelor presiuni, în august, 1400 de angajaţi au fost rechemaţi la lucru în speranţa că lucrurile se vor putea îmbunătăţi. N-a fost să fie. Suciu a rămas în funcţie şi a început distrugerea sistematică a tuturor relaţiilor comerciale ale întreprinderii  prin îndepărtarea tuturor economiştilor de valoare.

‘93-’95. Anii negri

În perioada 1993-1995 conducerea Metalurgica a dus o politică vădit anti-Metalurgica. Cum altfel s-ar putea numi îndepărtarea clienţilor prin stabilirea unor preţuri criminale, prin nerespectarea contractelor şi prin livrarea cu întârziere a produselor. Nu se poate spune că nu ar fi existat comenzi. Cel puţin în 1993 şi 1994 comenzile erau duble faţă de capacitatea de muncă a personalului. Să vedem cum au reuşit Suciu&company să scape societatea de clienţii care o tot sâcâiau. Mai întâi a fost uzina Dacia. Republica era singura societate care producea arbori cotiţi pentru fabrica de automobile, numai că sistematic se livrau doar jumătate din cantităţile contractate. Piteştenii nu au vrut să mai aibă de-a face cu astfel de parteneri. Dacă tot am luat-o cronologic să vedem cum stătea Metalurgica la sfârşitul lui august 1994 cu livrările de cricuri hidraulice către Tractorul Braşov şi ARO. În trimestrul doi al acelui an obligaţiile contractuale prevedeau livrarea a 6500 de cricuri către Tractorul şi a altor 4000 de bucăţi pentru ARO. Clienţii au primit însă 1600 şi respectiv 800 de bucăţi. Astfel că în total, dintr-o comandă de aproximativ 20.000 de cricuri s-a reuşit livrarea a mai puţin de patru mii de bucăţi. Halal productivitate! Înainte însă de acest episod să vedem în ce mod ingenios a gestionat conducerea fabricii reghinene relaţia cu producătorul de camioane Roman SA Braşov. Într-un document intern al Metalurgica, datat 21 mai 1993, directorul general al fabricii este avertizat de faptul că Roman vrea să întrerupă relaţiile comerciale cu Metalurgica din pricina nelivrării unui lot de balamale. Motiv suficient pentru ca braşovenii să aleagă alt furnizor. Nimeni nu a luat în serios avertizarea. Un alt client pierdut.
Ţeapa austriecilor

Pentru că aţi fost atenţi până acum, vă dăm un bonus. Vă arătăm cum se poate ameţi un cumpărător străin. Cum se poate duce pe apa sâmbetei o relaţie profitabilă de export. Firma vieneză KLEMM a avut în 1995 perversa dorinţă de a achiziţiona nişte rame şi capace de canal. Cu dorinţa au rămas. Preţul stabilit de “republicani” a fost aproape dublu faţă de cel normal. Adică, după cum se poate vedea şi din actul alăturat, o ramă a ajuns să coste de la 19,65 (calcul realizat de specialişti, care include şi profitul de 15 la sută) la 32,24 de mărci printr-o încârligătură de condei. La fel, şi capacul. De la 37,95 de mărci a săltat la 62,55. Austriacul s-a speriat, nu a semnat contractul şi a plecat cât a văzut cu ochii să îşi păzească lebedele.
O scenă asemănătoare s-a petrecut cu doi ani înainte. De această dată însă contractul era gata semnat, tot cu o firmă din Austria, tot pentru capace şi rame de canal. Absurdul în afaceri a atins de această dată cote incredibile. Să o luăm cu încetişorul. Austriacul a venit să îşi ia produsele. Era vorba de un lot de peste o sută de bucăţi din cele 3000 contractate. Înainte de livrare însă, Suciu a cerut 8 pfenigi pentru fiecare produs. Partenerul străin nu a fost de acord, drept pentru care Metalurgica a rămas cu produsele şi austriacul cu praful de pe tobă. Nu pentru mult timp însă. Neavând ce face cu ramele şi capacele, Metalurgica le-a vândut cooperativei Lemn Metal Reghin, la preţuri modice. Cei de la cooperativă, băieţi deştepţi, le-au vândut mai departe. Cui credeţi? Taman austriecilor refuzaţi de Metalurgica! Judecaţi singuri câţi ani de închisoare ar trebui să săvârşească originalul manager Suciu.

Viitor de fontă

Previziunile de viitor arată, potrivit unor informaţii neconfirmate, însă uşor de intuit, că întreprinderea va sfârşi fie la fier vechi, fie ca moşie a lui Gotea. Care este ditamai membrul în Consiliul de Administraţie şi a devenit deosebit de interesat de platforma cea nouă. Dacă e interesat, ne întrebăm de ce nu cumpără pur şi simplu fabrica? Pentru că mai bine o ia pe degeaba sau pe bani mult mai puţini. Ce mai, un adevărat om de afaceri social-democrat! Rapace precum partidul care l-a crescut şi l-a dat lumii întregi. Acum fabrica se află în administrarea specială a APAPS. Sub conducerea tandemului administrator şi director general, performanţele societăţii pe 2002 au fost net inferioare anului anterior. Astfel, de la 12 miliarde pierderi, s-a ajuns la o cifră astronomică de 49 de miliarde, veniturile au scăzut cu aproape 18 miliarde, iar cifra de afaceri a înregistrat un deficit de peste 8 miliarde. No comment. Să ne chemaţi la parastas.
George LUPEA

Unul dintre greii PSD Reghin, Ilie Zarioiu, afirma în prezenţa mai multor martori, în 1992, pe când era director al BCR Reghin: “Nu mă pensionez până când nu voi falimenta Metalurgica”. Acum personajul în cauză este consilier local şi pensionar. Visul nu i s-a îndeplinit. Încă.

Metalurgica – scurt istoric

– 1949 – ia fiinţă întreprinderea Republica Reghin;
– 1973 – este inclusă în CIAT Braşov (Centrala Industrială de Autovehicole şi Transport); începe colaborarea cu Roman Braşov
– 1982 – se finalizează o investiţie demarată în 1976 pentru modernizarea turnătoriei de precizie şi a celei de fontă; se lucrează pe linii importate din Germania şi Ungaria; capacitatea turnătoriei de oţel este de 16000 de tone/an; a celei de fontă de 36000 de tone/an
– 1989 – la “Republica” muncesc aproximativ 4000 de oameni
– 1992 – martie – conducerea este preluată de către Vasile Suciu
           – iulie – întreaga fabrică este declarată oficial închisă pentru ca o lună mai târziu oamenii să fie chemaţi din nou la muncă
– 1993, ‘94, ‘95 – nu s-au plătit obligaţiile la buget cu toate că existau fondurile necesare
– 2001 – martie – după votul AGA, din Consiliul de administraţie fac parte: Vasile Suciu, Ovidiu Gotea şi Ioan Ţintoşan