PNL Mure se autosatisface politic

E previzibil că scena politică românească va avea în câţiva ani doar doi actori importanţi: un partid de dreapta şi unul de stânga. E la fel de previzibil că polul de stânga va fi PSD, iar cel de dreapta PSD. În Mureş, liberalii se văd nevoiţi să aducă sânge proaspăt de culoare roşu, galben şi albastru de la PUNR şi un ochi încruntat de la PNŢCD.

Liberalii îşi propun un scor mare la alegerile viitoare. În Mureş s-au umflat în pene după ce au obţinut pentru prima dată un post de deputat şi încearcă marea cu degetul. Altfel spus, încearcă să pună pe locurile eligibile oameni cu notorietate în judeţ şi care au priză la votanţi. Care ştiu să vorbească pe limba lor. E mai greu de crezut că populaţia rurală va vota un avocat spilcuit sau un om de afaceri ce aterizează cu limuzina printre gâştile bătăturii, decât pe cineva care vorbeşte pe limba lor. De aceea PNL se află în negocieri avansate cu PUNR pentru o eventuală fuziune. În acest partid există încă persoane cu priză la votanţi, cum ar fi fostul deputat Lazăr Lădariu, de care PNL are nevoie ca de aer. Cu atât mai mult cu cât în Mureş PUNR are încă cea mai puternică filială. Vicepreşedintele acestei formaţiuni politice, Lazăr Lădariu, ne-a declarat că în prezent negocierile se poartă la nivel central între preşedinţii celor două partide, cu toate că iniţiativa a aparţinut celor din judeţul Mureş. Cum se va împăca europenismul promovat de liberali cu naţionalismul PUNR a încercat să ne lămurească liderul PNL Mureş, Schwartz Ladislau. “PUNR nu a fost aşa de extremist. A avut o doctrină economică liberală şi are încă oameni valoroşi care vin înspre noi şi subscriu doctrinei liberale”. Aşa o fi. Până la proba contrarie. Problema cea mai mare a PNL este că nu va putea, deocamdată, să ofere prea multe facilităţi clientei politice, pentru simplul motiv că nu are de unde. Poate când va ajunge la guvernare, dar nici atunci nu va putea satisface chiar pe toată lumea.

Nişte ţărăniştiÂ…

Următorii pe lista liberalilor sunt ţărăniştii, sau foştii ţărănişti. Aceştia sunt mult mai uşor de asimilat deoarece ideologic sunt mai apropiaţi de doctrina de dreapta. Problemele apar însă din altă perspectivă: locurile eligibile. PNŢCD nefiind un partid de mase, are doar câteva personalităţi care ţintesc sus când vine vorba de electorale. Aşa că, dacă pentru Consiliul Local municipal Târgu Mureş vor fi propuşi pe liste nişte foşti ţărănişti (Doru Oprişcan, Mihai Poruţiu) iar pentru Parlament nişte viitori foşti peunerişti (se vehiculează numele lui Lazăr Lădariu), ne întrebăm unde vor mai avea loc vechii liberali. Asta ca să nu mai spunem că şi la Sighişoara s-au creat destule valuri de când cu preconizata intrare a lui Constantin Ştefănescu la PNL. În plus, apare problema diluării mesajului liberal, având în vedere adăugirile naţionaliste, creştin-democrate şi chiar social-democrate preconizate. 
Schwartz Ladislau a încercat să lămurească şi această problemă. El a afirmat că vechii liberali, adică cei cu mai multă vechime în partid, şi-au pus problema consistenţei programului şi au ajuns la concluzia că e mai bine să o lase mai moale cu doctrina şi să pună accentul pe pragmatism. “CDR a eşuat din cauza pluripartidismului din interior. Toţi cei care vin la noi spun că sunt liberali. Linia politică nu s-a diluat deloc.”

Se alege grâul de neghină

Cele mai lascive vise post-electorale ale liberalilor mureşeni arată astfel: 100.000 de voturi, unu sau doi senatori, doi sau trei deputaţi şi aşa mai departe. Dacă o să obţină jumătate din cât şi-a propus o să fie bine, spunem noi. La alegerile locale se mizeaă destul de mult pe câştigarea primăriilor din Reghin şi Sighişoara. Va fi nevoie de o minune să se întâmple acest lucru. În Reghin, Marian Traian va putea fi învins numai de cineva din PSD şi numai dacă oamenii credincioşi lui nu vor mai avea în mână secţiile de votare. Pentru că uneori acolo se decid alegerile. La Sighişoara, Dăneşan poate fi învins, eventual, de către Ştefănescu, pe care locuitorii îl consideră încă un gospodar mai bun. Mari schimbări nu se prea pot petrece. Candidaţii surpriză trebuie să fie oameni fără absolut nici o pată pentru a răzbi în alegeri. Cât despre sondajele puse la punct de liberali pentru a vedea cine cu cine votează, acestea reprezintă mai degrabă “o frecţie la un picior de lemn” decât un real barometru de opinie. În ziua de astăzi voturile pot fi cumpărate cu un păhărel de ţuică şi o felie de pâine. E o sărăcie teribilă, mai ales în sate şi în cartierele mărginaşe ale oraşelor. În aceste locuri se decide soarta unor alegeri.
În Târgu Mureş, liberalii nu s-au decis dacă îl vor susţine pe Florea sau vor avea un candidat propriu. Ca de obicei, depinde ce li se oferă. Actualul primar va trebui să negocieze la sânge cu toate partidele româneşti pentru a obţine ceva. Suntem curioşi ce pot oferi liberalii.

Cu ungurii ce aţi avut?

În ultima perioadă liberalii au încercat să pătrundă în zonele locuite preponderent de maghiari. Că doar nu prea au nimic de pierdut, în afară, poate, de voturile românilor. Dar, lasă că doar n-o fi dracul aşa de negru, şi-or fi şoptit în barbă urmaşii brătienilor, noi să fim sănătoşi! Ei uită că intră pe terenul foarte alunecos al problemelor interetnice. Va fi foarte greu să ofere ceva maghiarilor fără a zgândări orgoliile românilor. Sau a foarte românilor din PUNR. Pe de altă parte, ungurii nu vin dacă nu primesc nimic. Din această dilemă nu se poate ieşi. Decât cu capul spart şi voturi pe sponci. Hai liberare!

Show More

Related Articles

Back to top button
Close