Gurghiu – Darul Pamântului

Venind la Gurghiu dinspre Reghin dis-de-dimineata, te intampina cu bratele intinse peste sosea, ocrotind parca pamantul acesta, renumitul parc natural “Padurea de la Mociar”. O rezervatie de stejari multiseculari, cu exemplare ce depasesc o mie de ani, ca niste soldati solemni, pregatiti pentru onor, ascunzandu-si varsta in cercurile dilatate ale trunchiului.

Dupa acest tumult de oxigen, in apropierea Gurghiului, te invita cu misterioasele ei chemari, una dintre cele mai frumoase poieni vazute de noi vreodata. O poiana a narciselor, care in aceasta perioada se transforma intr-o adevarata splendoare. Asa te primeste comuna “capitala” a Vaii Gurghiului, al carui “castrum regalis” vegheaza asupra locuitorilor. Este o zi normala in resedinta de comuna, a carei atestare documentara dateaza din anul 1248, sub numele de Gurgen. Dimineata, ca in aproape orice alta institutie publica din aceasta tara, la Primarie, se serveste pe stomacul gol “lulea si cafeaua”. Vizita noastra incepe din centru. Este zona in care se insira cladirile mari, precum Primaria, Grupul Scolar Silvic, Posta, Caminul Cultural si Biserica Catolica. Aceasta parte centrala, care impresioneaza prin curatenie si bun gust, a format proprietatea diferitelor familii nobile. Familiile, din cate am inteles, nu au admis asezarea noilor veniti pe aceste proprietati, din care cauza si cladirile, cu gradinile lor, au ramas decenii de-a randul, neschimbate. De aici si marele contrast intre cladirile dispersate din centru si cele ingramadite de la periferie, situatie rar intalnita in alte asezari.

Scoala

Inca din cele mai vechi timpuri, a existat pe Valea Gurghiului interesul pentru scoala. Un rol important il ocupa Petru Maior, figura luminoasa a Scolii Ardelene. Acesta incheie un contract cu baronul Bornemisza, arendasul domeniului, pentru construirea unei scoli romanesti in Gurghiu. Si de atunci pana astazi, satul se mandreste cu o Gradinita cu program prelungit si cu Scoala generala. Ambele cu probleme specifice. Gradinita e in cautare continua de sponsori, iar scoala, de sali.

O institutie importanta, chiar la nivel de tara, este Grupul Scolar Silvic. Acesta dispune de o baza materiala impresionanta. Are 12 sali si tot atatea laboratoare. Pe 11,1 ha, se intinde un parc dendrologic, care ofera nu numai un prilej de recreere si destindere, dar si un mijloc de instruire, de imbogatire a cunostintelor in domeniul botanicii. Parcul reprezinta unul din cele mai vechi centre de cultura a plantelor si arborilor exotici. Infiintat in anul 1740, de familia Bornemisza, preluat de Scoala Silvica in 1893, Grupul Scolar Silvic a pus un accent tot mai mare pe extinderea culturilor de specii exotice. Aici putem intalni 29 de familii de arbori exotici cu aproape o suta de specii.

In apropiere se afla Muzeul de vanatoare, amenajat intr-un corp de cladire compus din sapte camere, unde gasim diorame cu vanat caracteristic zonei, diorame cu diferite pasari specifice tinutului, o colectie de pesti din apele de munte si diferite planse cu teme din biologia vanatului. Majoritatea constructiilor vanatoresti sunt executate in miniatura, de elevii scolii. Acest Grup Scolar mai detine si o pepiniera, unde tocmai se plantau diferite specii de arbusti ornamentali. In spatele acesteia se afla un teren de fotbal, unul de volei si unul de tenis.

Cultura

Caminul Cultural a fost inaugurat in anul 1952. Acesta are o sala incapatoare, unde au loc spectacole, serbari si nunti. Primarul s-a avantat intr-o lucrare de cel putin un miliard de lei. In continuarea acestui camin se inalta inca un lacas de cultura, dotat cu vestiare si bucatarie pentru gatit la nunti sau la diferite alte manifestari.

Biblioteca, infiintata cam in aceeasi perioada si tot in cladirea Caminului Cultural, detine la ora actuala un numar de 14000 de volume, din diverse domenii. Dar si aici bugetul alocat pentru achizitionarea de carti noi este foarte mic: zece milioane anual. Tot aici isi desfasoara activitatea o mica orchestra si mai multe grupuri de dans. Dansurile unguresti sunt celebrate anual, cu o tabara internationala.

Credinta

Cum bine se stie, in viata oamenilor de la tara, un loc aparte il ocupa biserica. In Gurghiu, bisericile sunt cele specifice oricarei asezari transilvanene, unde convietuiesc mai multe etnii. Cultul ortodox, are cei mai multi credinciosi. Biserica romano-catolica a fost ridicata intre anii 1849-1899 cu sprijinul Statusului romano-catolic ardelean.

Cultul evanghelic reformat a fost cultul protejat de principii transilvaneni, stapanii Cetatii si ai Domeniului Feudal Gurghiu. Exista o bisericuta si in incinta Scolii Vechi, din cadrul Grupului Scolar Silvic, construita in 1938. A fost construita pentru credinciosii ortodocsi, prin osteneala prof. emerit dr. docent Emil G. Negulescu, membru titular al Academiei Romane.

Agricultura

Marea majoritate a localnicilor se ocupa cu exploatarea lemnului si cresterea animalelor. Chiar daca situatia retrocedarilor este aproape rezolvata, oamenii isi cultiva pamantul, intr-o mica masura. O batalie mai mare exista asupra pasunilor si a padurilor. Dar activitatea oamenilor este intensa, fie ca e vorba de munca fizica in agricultura, sau in formele incipiente ale industriei. Exista aici o fabrica de branzeturi, cateva centre de prelucrare a lemnului, o mica fabrica de mobila, o carmangerie si mai multi comercianti cu baruri si magazine.

Administraria

O problema mai deosebita este cea a apei, oamenii beneficiind de apa curenta, doar in zona centrala a comunei. In rest, din cate am constatat, administratia isi cam face datoria, conlucrand bine atat cu restul institutiilor, cat si cu populatia. Este poate si un mandat mai usor decat in alte parti, pentru ca aici nu prea vezi case cu un etaj si gospodarii care sa lase de dorit. Gospodari, in adevaratul sens al cuvantului. Multi dintre cei nascuti aici au ajuns departe, in toate domeniile de activitate. Pe linie politica, poate fi amintit parlamentarul Pavel Todoran. Consilierii sunt precum populatia. Din multe partide si etnii. Dar asta nu-i impiedica sa ia decizii, pentru, si in folosul comunei. In orice caz, multe localitati ar putea lua exemplu de la acesti oameni de munte care isi cinstesc darul oferit de natura si-l ingrijesc ca atare.