Sanatate

Act legislativ care să apere medicii și să descurajeze violența

1 buicuFederația Sanitas derulează, în perioada ianuarie – martie, campania „Nu agresați cadrele medicale”, ce are ca obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură – fizică sau verbală.

Un studiu recent efectuat de Colegiul Medicilor București a arătat că 80% din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă, iar 10% este agresat fizic. Timpul de așteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajații din sistem sunt agresați. Campania are ca obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură — fizică sau verbală. La sfârșitul lunii februarie, la Târgu-Mureș, a avut loc o dezbatere cu reprezentanții autorităților statului, manageri de spitale și angajați din sistem, pentru identificarea tuturor situațiilor conflictuale care conduc la acte de violență și a posibilelor soluții pentru prevenirea acestora.
Specialiștii sunt de părere că este importantă definirea unor politici care să asigure un mediu de muncă protejat, să fie adoptate instrumente adecvate de protecție a angajaților și anume: canale de comunicare, monitorizare, măsuri de securitate. Este important să fie încheiate acorduri cu autoritățile publice. Un alt obiectiv al campaniei vizează comportamentul pacientului în unitățile sanitare.

„Un mediu sigur pentru cadre medicale și pacienți”
Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, conf. dr. Florin Buicu, susține demersul Federației Sanitas. „Vă asigurăm că în acest demers vă suntem alături. Vă asigurăm că vom promova practic această inițiativă. Chiar dacă am modificat Legea 95 și am spus că infracțiunile cu agresiuni vor fi pedepsite, probabil că va trebui să mergem inclusiv către modificarea Codului penal, astfel încât, așa cum polițistul în desfășurarea activității dacă este agresat pedepsele sunt dublate, tot așa și pentru personalul medical și poate pentru personalul din educație în momentul în care este agresat pedepsele să fie mai drastice”, a susținut conf. dr. Florin Buicu.
Luni, 14 martie, conf. dr. Florin Buicu a luat parte, la București, la o dezbatere în urma căreia au fost identificate principalele cauze care conduc la situații conflictuale, și anume: creșterea timpului de așteptare, lipsa de personal, dotările din spitale, organizarea deficitară a sistemului sanitar și decredibilizarea corpului medical. Campania va continua până când va intra în vigoare un act legislativ care să prevadă toate măsurile de securitate necesare desfășurării activității medicale. Un mediu sigur pentru cadrele medicale înseamnă un mediu sigur și pentru pacienți, susține conf. dr. Buicu.
La întâlnire, au participat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, președintele Coaliției Organizației Pacienților, Radu Gănescu, șefa Serviciului de Ambulanță București, Alice Grasu, directorul Direcției pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne, Călin Alexandru, din partea Colegiului Medicilor a participat fostul ministru al Sănătății, Mircea Cinteză și reprezentanții Sanitas din toate județele țării. Cu acest prilej, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a declarat că va susține în Guvern creșterile salariale așteptate de personalul medical pentru anul 2016. Totodată, a spus că împreună cu reprezentanții Federației Sanitas va promova memorandumul pentru deblocarea posturilor din sistem.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close