
Biserica evenghelică Hetiur, giuvaer al stilului gotic
Veche aşezare săsească, atestată documentar din anul 1301, localitatea Hetiur este situată în partea de sud a judeţului Mureş, la circa 6 kilometri de municipiul Sighişoara, pe Drumul European E60. Localitatea înseamnă „şapte stăpâni” în limba maghiară, este o suburbie a municipiului Sighişoara şi se mândreşte cu una din puţinele biserici fortificate de pe teritoriul judeţului Mureş.
Hramul Fecioarei Maria
Lăcaşul de cult se află pe lista monumentelor istorice din România, este de rit evanghelic-luteran, a fost sfinţit în secolul al XV-lea, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, iar Papa Martin al V-lea i-a făcut apoi dezlegare renunţând să mai primească danii de la Hetiur. „Biserica are hramul Sfintei Maria, există în istorie că în 1417 era în stare tehnică rea, un astfel de document există. În 1813 s-au mai construit lateral, în stânga şi la dreapta, balcoane, iar locul pentru cor s-a făcut din material lemnos. Altarul datează din 1879 şi a fost executat de Johann Folberth, un maestru sighişorean, iar orga datează din 1850”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Meyndt Mihail, administratorul Protopopiatului – Consistoriului Districtual Evanghelic Sighişoara. „Este o biserică tip sală, o clădire mare ca o sală, în care se desfăşoară slujbele, iar în spate există un loc destinat altarului. Data exactă a construcţiei nu este cunoscută, deoarece arhiva a fost arsă în 1848, în anul Revoluţiei. Pe o grindă însă s-a găsit inscripţionat anul 1664, cel mai vechi clopot este inscripţionat cu 1744, iar în turn se regăseşte o inscripţie din 1774. Acest an sigur nu este anul construcţiei, ci de fapt s-au refolosit materiale mai vechi pentru a înălţa turnul existent cu stâlpi şi grinzi”, a adăugat reprezentantul Bisericii Evanghelice.
Construcţie gotică, cu contraforţi
În prezent, biserica se află în proprietatea Parohiei Evanghelice Hetiur, care este diasporală, adică nu are conducere proprie deoarece are număr mic de enoriaşi. „Ea este reprezentată administrativ şi juridic de Protopopiat – Consistoriul Districtual Evanghelic Sighişoara. Stilul de construcţie este gotic şi are mai mulţi contraforţi de jur împrejur. Iniţial, biserica a avut un tavan boltă de cărămidă, care însă în 1813 a căzut şi a fost apoi refăcut sub formă de tavan din lemn. Mobilierul şi toate obiectele de mobilier sunt simple, nu sunt sofisticate sau scumpe. Pe plan local responsabilă este o doamna Deac care locuieşte la numărul 102, iar turiştii care doresc să viziteze biserica o pot suna la numerele de telefon 0784-352.304 sau 0265-711.182”, a menţionat Meyndt Mihail.